BAR

În anii ’80 românii aveau o adevărată fascinație pentru a-și face bar în biblioteca din sufragerie. Piesele de mobilier aveau un compartiment special cu ușă care se rabata în jos, iar pe rafturile din acel compartiment oamenii își puneau sticle cu băutură mai sofisticată gen Johnnie Walker Red Label sau Martini, pachete de cafea, cutii de nes, dulciuri, pachete de Kent, toate fiind considerate produse de lux în acele vremuri. Când deschideai ușa, întreaga încăpere era cuprinsă de un miros plăcut, capitalist, care te făcea să uiți de neajunsurile vremurilor. Unii își mai puneau pahare sau cești de cafea, iar atunci când aveau musafiri, deschideau plini de mândrie “barul” servindu-i pe cei prezenți cu produse obținute cu greu, poate luate pe sub mână. Eu aveam un prieten, coleg de școală, domnu' Dan cum îi spuneam noi, ai cărui părinți erau mari mahări. În barul lui de acasă se găseau toate dulciurile râvnite din acei ani: bomboane cubaneze cu aromă fină de portocală, caramele vietnameze învelite în foiță de orez, arahide învelite în glazură de zahăr, gume de mestecat sub formă de biluțe colorate. Dar pe lângă toate astea avea și dulciuri capitaliste, care în acele vremuri nu erau accesibile omului de rând: ciocolată Toblerone sau Milka (o cu totul altă savoare față de Milka din prezent), pachete de gumă Wrigley Spearmint, batoane Mars, napolitane și biscuiți înveliți în ciocolată. Când îl vizitam, întotdeauna mă ducea la bar și mă servea cu ceva bun. Pentru un copil de atunci însemna enorm. L-am copiat și eu pe domnu' Dan și mi-am făcut în biblioteca părinților un locșor care să țină loc de bar. Din păcate barul meu nu era la fel de dotat, fiind umplut mai mult cu ambalaje (la acea vreme colecționam pachete goale de țigări și cutii goale de bere străină, o practică la mare modă printre copiii de 8-12 ani), cutii cu compot de ananas (de această data pline, acestea găsindu-se câteodată în comerțul socialist), ciocolată chinezească (nu era rea, dar nu se compara cu una din Germania sau Elveția), ori diverse bomboane comuniste. Eram foarte încântat de barul meu și îl deschideam de mai multe ori pe zi pentru a mă uita înăuntru. Eram și eu în trendurile vremii. Bucuria mea nu a durat foarte mult, pentru că într-o zi mama mi-a aruncat tot ce aveam în bar, spunând că în bibliotecă se țin cărți, nu gunoaie. Obiceiul barului din sufragerie a ținut și în anii ’90, dar după anii 2000 s-a pierdut. Acum nimeni nu mai ține de bună o ciocolată Toblerone, o cutie de nes Amigo sau un pachet de Marlboro. Nici bibliotecile nu mai au forma de odinioară, care să permită amenajarea unui bar.