Am cumpărat cartea pentru fiul meu cel mare, de la o librărie din centrul orașului Sibiu, însă am sfârșit prin a citi-o eu, în sejurul din acest an pe meleaguri elene. O incursiune plină de melancolie prin vacanțele anilor ’80, la munte, la mare, la bunicii din Cluj, realizată cu multă pricepere de autoarea care este mai mare cu 6 luni ca mine, deci pot spune că am trăit fix aceleași vremuri. Cazare pe la diverse gazde sordide în Bușteni sau Constanța, sejururi pe litoral de 12 nopți cu masă și cazare în codiții mai mult sau mai puțin modeste, excursii prin Bucegi. Foarte multe similitudini între cele povestite de Adina Popescu și cele trăite de mine. Țin minte o vacanță în stațiunea Neptun, când mă plimbam împreună cu ai mei seara, iar eu am simțit miros de friptură la grătar. Mi-a fost poftă și am cerut. Am intrat la terasa respectivă și într-adevăr se servea friptură de porc la grătar cu cartofi prăjiți. Ai mei au cerut o singură porție, doar pentru mine. Ei pur și simplu au fost spectatori, au privit cum am mâncat eu, apoi au plătit și am plecat. Țin minte și acum replica ospătarului, îndreptată către mine: “Când vor fi bătrâni părinții tăi, așa să-i duci și tu și să le iei o friptură.”. Astea erau timpurile. La Calul Bălan, în Neptun, autoarea a avut norocul să petreacă o seară, eu doar am intrat să privesc lumea din local și să adulmec mâncărurile. Povestește la un moment dat despre faptul că ai ei își însușeau vesela de prin restaurantele de la mare, nemulțumiți de servicii, probabil încercând să obțină o compensație. La fel făceau și ai mei. Aveam acasă castronele de salată sau muștar “luate” de la mare. Întrebându-i de ce fac așa, tata îmi răspundea: “Mai dă-i în pizda mă’sii, la cât ne fură…”. Un castron de salată a trecut testul timpului și încă ne slujește. Citind cartea, mi-am mai amintit de paturile jegoase de pe la diferite cazări, unde dormeam îmbrăcat cu hainele de afară, ori de grupurile sanitare cu WC-uri insalubre care picurau, de cazările cu wc-uri comune și desigur de wc-urile din tren a căror putoare se revărsa în tot vagonul. Dar desigur, noi eram copii pe atunci și nu observam aceste neajunsuri, așteptam cu sufletul la gură vacanțele și mergeam peste tot, fără pretențiile de acum. Vacanțele erau cumva mai așezate, mai liniștite. Nu era turism de masă ca în prezent, nu mergea oricine la munte sau la mare. Cartea mi s-a părut excelentă. Foarte bine scrisă. Nu știu ce impact ar avea asupra copiilor din ziua de azi, obișnuiți cu vacanțe în străinătate și cu hoteluri de lux.
