Whisky, music & smart casual dining (11)

În urmă cu vreo 2 ani mă plimbam prin parcul central din Sinaia. Era iarnă, lume puțină pe afară, aproape pustiu. Unul din restaurantele zonei avea boxele scoase la exterior. Am fost atras de sunetul muzicii și de piesa care se auzea la acel moment. Blues frumos, chitări, voce gravă. Am folosit aplicația Shazam pentru a recunoaște piesa. The Silver Dimes – Double Trouble. Am ascultat-o acasă de zeci de ori, însă abia zilele astea am descoperit originalul. Este piesa lui Otis Rush,  muzician despre care wikipedia ne informează: “Otis Rush Jr. (April 29, 1934 – September 29, 2018) was an American blues guitarist and singer-songwriter. His distinctive guitar style featured a slow-burning sound and long bent notes. With qualities similar to the styles of other 1950s artists Magic Sam and Buddy Guy, his sound became known as West Side Chicago blues and was an influence on many musicians, including Michael Bloomfield, Peter Green and Eric Clapton.”.

Când beau whisky ascult cu preponderență muzică blues. Mi se pare că se potrivește cel mai bine. Perfect match. În seara asta am pus pe masă un whiskey american, provenit din Statul Kentucky, care este, după cum am mai discutat pe acest blog și în alte rânduri, patria whiskey-ului din USA. Se numește Woodford, tărie 43,2%. Nu e un whiskey scump, am dat pe el sub 150 de lei, dar mi s-a părut excelent. Mai sus de Gentelman Jack de exemplu, ca să fac o comparație. Un whiskey catifelat, care te mângâie pe gât, cu o combinație de gust dulceag dar totodată și condimentat. Ce să mai lungim vorba? Un bourbon de calitate.

Am băut cât am băut, am ascultat blues, mi-a venit cheful și am dat muzica tare. Chiar la piesa lui Otis Rush, Double Trouble. E pur și simplu senzațională chitara, dar și vocea. A venit și fiul meu cel mare, atras de muzică. Am ascultat împreună cu el, iar după i-am interpretat versurile. “Some of this generation is millionaires...It's hard for me to keep these clothes to wear.”. Când beau devin mai filozof și i-am spus că unii din generația lui vor ajunge doctori, avocați, oameni de vază, iar el, dacă nu va pune serios burta pe carte, va ajunge curier, să ducă coletele oamenilor. Sigur, nu cred în totalitate în această doctrină, împărtășită mai degrabă de generația de dinaintea mea, dar sub influența alcoolului și în conjunctura muzicii, m-am simțit obligat să-i adresez câteva vorbe fiului meu cel mare, vorbe care oricum i-au intrat pe o ureche și i-au ieșit pe cealaltă.

M-am apucat de gătit. Salată de cartofi cu pește afumat. Am pus 10 cartofi în apă rece cu sare și i-am dat la fiert pentru 25 de minute din momentul clocotului. Gospodinele ne recomandă să punem cartoful în apă rece și să aducem la fierbere, pentru a evita sfărâmarea lor ulterioară. A fost perfect acest sfat! Când să-i curăț de coajă mi-am dat seama că mă ard la mâini și am chemat-o pe nevastă să-i curețe. Ea i-a curățat, dar mi-a spus plină de năduf: „Adică fraierii fac munca de jos sau cum?”, iar eu i-am spus: „Nicidecum. Fă tu totul!”, și m-am mărginit în a bea whiskey și-n a-i da indicații.

O rețetă simplă, dar de mare efect. Cartofii fierți și curățați se taie bucăți ce se amestecă cu maioneză și hrean. Adăugăm o ceapă roșie și o legătură de mărar, presărăm sare și piper, un pic de ulei de măsline și stoarcem ½ de lămâie. La sfârșit am adăugat 250 de grame de păstrăv afumat, adică nevasta a adăugat, dupa ce a fost marunțit de fiul meu cel mare. Apoi cu mâna mea am tras la tigaie vreo 50-60 de creveți mici și i-am pus în farfurie lângă salată. Am avut parte de o cină perfectă pentru duminică seara, în ziua care a durat 25 de ore.