joi, 3 iulie 2025

Piscul Câinelui

Comentariul lui AlexB la cartea Adinei Popescu, mi-a amintit de prima mea tabără. 1991, în vacanța dintre clasa a VI a și a VII a. Șapte nopți la Cabana Piscul Câinelui, pe versantul opus orașului Sinaia, un drum ușor de 30 minute din gară. Aveam 12 ani și plecam pentru prima oară departe de familie pentru un timp mai îndelungat. Bucurie pură. Desigur, la vremea respectivă nu existau mijloacele de comunicare din prezent, chiar nu aveam cum lua legătura cu famila. Organizatoarea taberei doar a spus părinților cu ce tren ne întoarcem și să ne aștepte în Gara de Nord, atâta tot. Am plecat cu doamna Stere, profesoara noastră de limba română, despre care am mai vorbit în câteva rânduri pe acest blog. Înainte de Revoluția 89 fusese mare secretară de partid, comunistă convinsă, în prima zi de școală din 1990 ne-a pus să rupem pagina cu portretul tovarășului Nicolae Ceaușescu de la începutul manualului de română și ne-a spus că are mare încredere în domnul Ion Iliescu. Dar în rest era de treabă, nu avea vederi înguste. Să mai amintim celebra fază din clasa a V a, când colegul nostru Savu venise cu o revistă porno explicită la școală, iar printr-o conjunctură ciudată revista a ajuns în mâinile doamnei Stere, care a răsfoit-o pe îndelete și fără niciun pic de supărare ne-a spus: “Vedeți copii? Corpul femeii este grațios, frumos, făcut să fie iubit…pe când al bărbatului este urât, grotesc.”.

Am coborât din tren la Sinaia, iar apoi am pornit încolonați către cabană. Nu eram un grup mare, vreo 15-16 copii, cam juma-juma băieți și fete, toți cam de o vârstă, proveniți de la trei clase paralele, clasa noastră, clasa unde era doamna Stere dirigintă și o altă clasă. Ne știam cu toții între noi, eram un grup vesel, probabil cum sunt toți copiii de 12-13 ani. Ne-am cazat în două dormitoare comune cu paturi suprapuse, repartizați pe sexe desigur. Eu deși eram un copil gras am fost repartizat la patul de deasupra, iar sub mine stătea un băiat slăbuț. Țin minte că aveam cu greu loc în pat, pentru că era foarte aproape de o latură a acoperișului, dormitorul fiind undeva în mansarda cabanei. Nopțile stăteam până la ore foarte târzii și discutam toate prostiile cu colegii de cameră. Adormeam pentru câteva ore, iar apoi eram treziți de doamna Stere care ne punea la o mică gimnastică de înviorare, iar apoi ne poftea la micul dejun, o cană de ceai și o felie de pâine cu gem. Trebuie spus că în 1991 nu exista abundența alimentară din prezent, încă nu apăruseră alimentele procesate din ziua de azi, se mânca de bun simț, fără pretenții, dar mai sănătos. În acea tabără am mâncat pentru prima și ultima oară rinichi de porc. Dar zilnic! Fie felul doi la masa de prânz, fie la masa de seară, aveam rinichi de porc prăjiți alături de o garnitură (poate orez, poate cartofi prăjiți sau piure, poate mazăre). Cei care se ocupau de mesele noastre îi numeau rechini. Îmi amintesc că erau destul de gustoși, mâncam cu plăcere rinichi de porc, dar astăzi, adult fiind, nu cred că aș știi să prepar acest fel, să aleg rinichii, să-i pregătesc. Mi se pare așa, o trufanda.

Îmi amintesc perfect perioada taberei, pentru că a coincis cu Campionatele Mondiale de Atletism în aer liber de la Tokyo, 23 August-1 Septembrie 1991. După cum știți pentru mine atletismul este în top 5 sporturi all time (alături de basket, rugby, hockey pe gheață și fotbal). Singurul televizor din cabană, un Elcrom color fix cum aveam și noi acasă, se găsea în bucătărie. Am cerut permisiunea celor de la bucătărie și mă lăsau să mă uit la atletism după pofta inimii. Erau niște băieți tineri care pregăteau mâncărurile (rinichii de porc prăjiți și încă 2-3 feluri mâncate în 7 zile) și se mai uitau și ei cu mine, mai comentam. Țin minte și acum că atunci s-au doborât recordurile mondiale la 100 m plat bărbați (Carl Lewis) și la lungime bărbați, acel fabulos 8,95 al lui Mike Powell, care a rămas în picioare și în prezent.

Igiena personală a cam suferit în acea săptămână la Piscul Câinelui. Cabana avea grup sanitar comun, de fapt două wc-uri turcești aflate la parter, cu un miros greu de suportat. Mărturisesc că nu am reușit să intru deloc în acele wc-uri, astfel că mi-am făcut nevoile exclusiv în pădurea din jurul cabanei. De baie sau duș nici nu a putut fi vorba. Dar pe atunci cu siguranță nu contau prea mult aceste aspecte.

Doamna Stere era o profesoară de română foarte exigentă. Făceai carte cu ea, chiar am învățat multă gramatică și ne-a deschis tuturor sufletele, îndreptându-le către literatură, către frumos. Nici în această tabără nu ne-a iertat de gramatică. Ne-a impus încă de la început să avem cu noi caietele de gramatică și zilnic, timp de o oră, făceam școală. Ne dădea exerciții, ne asculta, discutam împreună, întocmai ca în timpul orelor din anul școlar. Dar ne-a prins bine, majoritatea celor din tabără am intrat la licee de top. Eu la admiterea la liceu am facut perfect 10 la partea de gramatică, eram as. Analizați sintactic și morfologic următoarea frază: “Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă.”. Cine poartă aur? Ai cui sunt munții? Ce poartă? Cine cerșește? Ce facem noi? Unde cerșim? Ne învața totul foarte logic, era ca o matematică, nu aveai cum să greșești. Deși eram în tabără, nu a fost o corvoadă faptul că repetam la gramatică.

În rest făceam o grămadă de excursii frumoase, mergeam pe versanții din împrejurimi în tot felul de expediții. Am coborât de vreo două ori în Sinaia și ne-am plimbat sau am băut câte un suc. Nu aveai posibilitățile și distracțiile din prezent, dar era plăcut. Desigur, cântam tot felul de cântece specifice, alături de doamna Stere care avea o voce bună. În timp ce urcam pe munți, cântam cu toții în gura mare: “Viața taberiștilor…E un cântec de chitară…Unii cântă, alții zbiară….Unii ies pe geam afară….C-așa-i viața taberiștilor.”.  În ultima seară ne-au făcut un foc mare și ne-au servit cina festivă, rinichi de porc prăjiți. Am cântat frumosul cântec: “La revedere, tabără dragă….la revedere, noi plecăm….”.

La vârsta de 12 ani nu prea ești atras de sexul opus atât de puternic, acest lucru evidențiindu-se în taberele ulterioare, de asemenea bifate tot sub patronajul doamnei Stere, profesoara noastră de limba și literatura română. Totuși știu că jucam prin poienițele de pe lângă Cabana Piscul Câinelui un joc de cărți numit “Kems” ale cărui reguli le-am uitat. Acest joc se juca pe porunci, iar poruncile pentru băieți erau să pupe o fată, iar pentru fete să pupe un băiat. Desigur, pupat pe obraz. Am mai jucat fotbal, “Țară, țară, vrem ostași” ori Rațele și vânătorii.  Serile mai stam de vorbă în fața cabanei, iar personalul de acolo punea muzică. Muzică bună din ce îmi amintesc, probabil hituri ale anilor ’80, epoca euro dance fiind abia la începuturi.

A fost o tabără frumoasă, nu am avut timp să ne plictisim. 7 zile și 7 nopți au trecut pe negândite, iar noi ne-am întors acasă cu tristețe, la părinții care au început să ne cicălească cu întrebări încă de la gară. “Dar ce ai făcut? Dar cum te-ai simțit? Dar cum te-ai descurcat cu cutare chestie?”. Ne întorceam acasă la constrângeri, după o săptămână de libertate absolută, petrecută printre cei de o vârstă cu noi, fără supraveghere strictă, cu timp petrecut după bunul plac. Au urmat încă 3 tabere cu doamna Stere. La Băile Herculane, o tabără de iarnă în apropiere de Zărnești și cea mai frumoasă dintre toate taberele, cea de la sfârșitul clasei a VIII a, după admiterea de la liceu, 12 nopți în județul Neamț, la Tazlău, unde doamna Stere a făcut echipă cu directorul școlii noastre, domnul Partheniu.

8 comentarii:

  1. 8.95 a sărit. recordul lui beamon a ținut numai 23 de ani. ăsta are 34 and counting.
    titina avea în '91 msn communicator cu apel video, cum să nu fi existat posibilități de comunicare în 1991? confunzi cu 1961.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,da. 8,95. Am corectat. Știam, cred că am tastat greșit.

      Ștergere
  2. Vremuri de mult apuse3 iulie 2025 la 17:03

    Prima ieșire fără părinți a fost o amărâtă de excursie școlară de o zi, la Predeal, în clasa a VII-a.
    Tren, urcat cu telescaunul, admirat peisajul, retur.

    M-am înscris crezând că vin frumoasele școlii (de la clasele A și B) dar n-a venit niciuna.
    În schimb au venit zbirii școlii, în frunte cu Bocitoare (am mai pomenit de el, un băiat tuciuriu, rău și violent, dar cu o voce subțire, de unde și porecla).

    Pe drumul de întoarcere, Bocitoare a intrat într-un bar și a furat bilele de biliard de la o masă.
    A venit patronul cu doi polițiști în gara Predeal, au făcut o mică anchetă, cu percheziție la bagaje, dar degeaba. Nu le-a dat prin cap să înceapă cu cel care avea moacă de infractor.

    Tot în excursie, un diliu (care-mi era și vecin de bloc) a aruncat cu o sticlă de cola fix în ceafa profesorului de sport (un moș cam libidinos, organizatorul excursiei). Tot o anchetă fără rezultat, diliul profitând de aglomerația de la telescaun pentru a acționa. Proful, amețit de la lovitură, s-a mulțumit doar să zbiere câteva înjurături și jurământul că nu va mai organiza vreodată excursii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, păi în excursii de o zi am fost de multe ori. Chiar și în a II a, la Barajul Vidraru, unde m-a făcut pionier. Iar în clasa a IV a am fost în excursie de două zile la Poiana Brașov. Dar taberele erau cu totul altceva...

      Ștergere
    2. Vremuri de mult apuse3 iulie 2025 la 18:05

      Tabere n-am prins. Nici nu m-ar fi lăsat ai mei (ultra-protectori), nici nu s-au organizat la noi la școală.

      Abia într-a XII-a s-a făcut o ieșire la mare de trei zile, la Eforie.
      În luna mai, pe frig, cu toți profesorii, și elevii de la trei clase.
      O mizerie de excursie, din ce mi s-a relatat: ziua au dârdăit pe plajă, plictiseală maximă în stațiune (că era închis peste tot), seara o dădeau pe băutură. Singurul "eveniment" a fost că un coleg (după mai multe pahare băute) a ieșit în curu gol pe holurile hotelului.

      Eu nu m-am dus !! Era și prea scump, și am anticipat că va fi un fiasco.

      Ștergere
  3. Cred că este privatizată cabana aceasta acum, ar fi oricum de preferat lăsării de izbeliște, cum au ajuns multe tabere. Am văzut una de-a dreptul deprimantă la Băile Chirui.

    Prima-n care-am fost eu e tabăra Căciulata, așa-i zicea, e chiar lângă halta Păușa, cum o iei pe drumul de mănăstire. Nu prea a-nceput fericita treaba, căci m-am stricat la stomac de la un ecler din Gara de Nord și am bolit cam tot sejurul, ratând tot ce-a fost mai frumos, inclusiv o drumeție pe vf Cozia - până atunci nu mai văzusem un vârf de munte.

    Într-o zi mi-a fost așa rău încât a trebuit să renunț la o excursie-n desfășurare și profesoara a fost gen, aia e, întoarce-te. Mi-au fost necesare 2 ore pentru 3 km că trebuia să fac multe pauze. Într-una din ele m-a trezit o hoașcă bătrână fără ocupație să mă-ntrebe dacă sunt cerșetor, că de ce dorm pe bancă.

    Desigur că m-am făcut bine fix în ultima zi și, dacă mă mângâi cu ceva este că pe una din profesoare, care stătea pe fereastră la capul vagonului a nimerit-o o flegmă-n plină viteză dată din celălalt cap al vagonului.

    Acum vreo 4 ani m-am revanșat pentru drumeția aia lipsă și, profitând de un februarie și un martie foarte călduroase am arat Cozia pe toate potecile posibile. Este un munte superb, lung al dracu, îl recomand cu căldură.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost acum 2-3 ani la cabană pentru a le arăta nevestei și copiilor unde am petrecut eu o săptămână din 1991. Nu că e privatizată...este proprietate privată. Am fost dați afară din curte. Păcat.

      Ștergere
  4. Câinosin Potecă4 iulie 2025 la 08:43

    Primul traseu pe munte pe care mi-l amintesc a fost către cabana Piscul Câinelui împreună cu părinții mei pe când aveam vreo 6-7 ani. Îmi amintesc de el deoarece la vârsta respectivă mi s-a părut un drum infernal de greu. Îi tot întrebam pe ai mei cât mai durează până ajungem iar ei mă tot încurajau și îmi spuneau că mai e puțin până la cabană.
    Din fericire n-am rămas la fel de puturos în anii ce au venit și am străbătut multe din traseele montane din țara asta și nu numai.

    RăspundețiȘtergere