Șaorma

M-am împrietenit definitiv cu Eufrosin Potecă în mașina 336. Era cam pe la începuturile noului mileniu. El susține și acum, după mulți ani, că atunci în autobuz m-am dus la el cu agresivitate și am afirmat (nu am întrebat!): “Tu ești cu PSD-ul!”. Ne pregăteam de alegeri prezidențiale în acel an. Mă știam cu Eufrosin Potecă din facultate, dar nu avusesem ocazia să vorbim pe îndelete. În mașina 336, pe care o luam de la Leu și coboram la capătul dinspre centru, ni s-a ivit această oportunitate. Prietenia noastră începută în autobuz a rezistat timpului. A dăinuit. Eufrosin Potecă a fost un student mai serios decât am fost eu, așa că a terminat înaintea mea studiile universitare, prilej de sărbătoare. Am fost poftit la el acasă, unde a pregătit șaorma home made și am băut bere Ciucaș la pet. În analele mele personale acea șaormă a rămas cea mai bună din toate timpurile. Ulterior am cunoscut-o pe nevastă’mea și a fost și ea invitată acasă la Eufrosin Potecă care se însurase și el și avea nevastă de asemenea. Și nevasta mea a apreciat în mod deosebit șaorma făcută de Eufrosin și de câte ori mâncăm o șaorma, mai mereu spune: “Ce șaorme făcea Eufrosin!”. Am încercat și noi acasă să pregătim șaorma, dar niciodată nu ne-a ieșit apropiată calitativ de ceea ce prepara Eufrosin.

M-am gândit la o metodă nouă de abordare, să încerc o reinterpretare a rețetei. Am cumpărat 1,4 kg de pulpe de pui dezosate și fără piele, o pungă de cartofi congelați, varză albă, sos în stil turcesc cu usturoi, iar în loc de lipii libaneze clasice am cumpărat un fel de lipii italienești, care se prăjesc puțin în tigaie înainte de consum. Zilele trecute nevasta mi-a reproșat că nu are loc de mine în bucătărie (nu se referea la faptul că sunt foarte mare), așa că i-am dat prilejul de a lucra alături de mine. A fost foarte bucuroasă să lucreze sub îndrumarea mea. A tras la tigaie pulpele de pui, după care le-a tăiat în fâșii. Eu am pus cartofii la airfryer pentru 22 minute la o temperatură de 200 °C. A tocat varza și de asemenea a tăiat rondele o ceapă. Eu am amestecat totul într-un bowl uriaș, presărând din plin sos de usturoi. Nevasta a prăjit lipiile, câte 30 de secunde pe fiecare parte, așa cum scrie pe ambalaj. Am pus conținutul în lipie, dar nu am roluit lipia, fiind mai crocantă s-ar fi rupt. Am ambalat totul ca pentru taco. A fost delicios, ne-am lins cu toții pe degete. Pentru că au fost 6 lipii au ieșit 6 șaorma (sau tacos), așa că noi, adulții, am mâncat câte două. Nu, n-a egalat șaorma lui Eufrosin, dar ceea ce am făcut noi a fost un regal, mai mult nu se putea. 

șaorma de la Eufrosin Potecă, in urmă cu 20 de ani

șaorma taco din prezent

On the radio

Mai glumesc cititorii mei referitor la recomandările literare făcute de Radio Guerrilla, dar iată, cei de la radio nu se limitează doar la a recomanda cărți. Nu am gustat din această pizza, măncasem deja altceva. Dar fiii mei au concluzionat la unison: "A fost delicioasă!".

Bowluri pentru paste

Am fost încă o dată păcălit de marchetingul capitalist și am achiziționat "pe puncte" de la Mega Image patru bowluri pentru paste. Am folosit ghilimelele pentru că pe lângă cele 10 puncte strânse în urma cumpărăturilor am plătit și suma de 37,99 lei/2 castroane. 75,98 lei pentru 4 castroane. Un pliant al magazinului informează cititorul credul că fără puncte prețul lor ar fi fost 130,99 lei/2 castroane, respectiv 261,98 lei pentru 4 castroane. Desigur, un preț enorm pentru o veselă banală, ordinară. Sunt niște castroane frumoase, dar nici pe departe nu sunt farfuriile nazi care apar în pelicula American Beauty. Ajuns acasă cu ele, m-am gândit că am plătit mult 75,98 lei. Dar asta e, prostia se plătește. Societatea de consum ne ia și ultimul ban. Castroane de paste, cauciucuri de iarnă, pahare de vin roșu, mașină pentru oraș, geacă de tranziție, casă de vacanță. Așa funcționează economia.

Am dorit să testez castroanele nou cumpărate. Nevasta nu le-a privit cu ochi buni de la început, spunând că nu sunt de paste (deși scrie pe cutia lor) ci de salată, din ăla care se pune la mijlocul mesei când mănânci salata la comun. La momentul servirii mesei a boicotat în totalitate noile castroane, iar sieși și-a pus mâncarea într-o farfurie mai veche. Eu, fiul cel mare și fiul cel mic am mâncat în noile castroane și am fost încântați, deși pastele ar fi avut același gust mâncate de oriunde. Asta și datorită noii mele inovații de a adăuga 4 căței de usturoi presați în sosul de smântână și gorgonzola.

Am făcut poze cu noile castroane pentru a judeca și cititorii blogului dacă sunt pentru paste sau pentru salată sau pentru altceva.

Cover

Eram mic, mergeam la mare cu ai mei. Serile, pe la grădinile restaurant, erau formații care interpretau melodii renumite ale vremii din repertoriul ABBA, Boney M, Toto Cutugno, ori acea celebră piesă "Comment Ca Va", ce făcea furori pe atunci. La radio o ascultam pe Eva Kiss - Puterea Dragostei, o preluare după Jennifer Rush (tinerii de atunci o numeau Geni Făraș), ori pe Gil Dobrică cu preluări după legendarul Ray Charles sau John Denver. În muzica românească de atunci s-au făcut multe preluări, adaptate cu versuri în limba noastră, dar păstrată linia melodică. Erau un fel de coveruri. Însă prima oară am fost conștient de ce înseamnă un cover de calitate prin anul 2000, când am ascultat piesa "Cortez The Killer" în varianta Built To Spill, originalul aparținând lui Neil Young. Prietenul meu Aliosha mi-a pus la dispoziție ambele versiuni. Mi-am spus atunci că un cover trebuie să aducă ceva special în plus față de original. Am tot căutat să ascult piese în altă interpretare decât a artistului original. Sunt unele coveruri mai bune decât originalul? Tot ce se poate. De exemplu unii iubitori de muzică consideră piesa "All Along the Watchtower" mai bună în varianta The Jimi Hendrix Experience decât varianta originală, Bob Dylan. Sunt unele coveruri care pur și simplu m-au mirat. Cum au ajuns Tatu, trupa aceea din Rusia cu două fete preadolescente să facă cover după o melodie de la The Smiths?  

Câteva dintre cover-urile mele preferate:

• Creedence Clearwater Revival - I Put a Spell on You (Screamin' Jay Hawkins)
• Johnny Cash - One (U2)
• The Cranberries- There is A Light That Never Goes Out (The Smiths)
• Lily Kershaw - Forever Young (Alphaville)
• Placebo - Bigmouth Strikes Again (The Smiths)
• Ane Brun - Big in Japan (Alphaville)
• Beth Hart - I'd Rather Go Blind (Etta James)
• Nick Cave - Suzanne (Leonard Cohen)
• Nirvana - The Man Who Sold the World (David Bowie)
• Joe Cocker - With A Little Help From My Friends (The Beatles)
• Johnny Cash - Hurt (Nine Inch Nails)
• Coolio - Gangsta's Paradise (Stevie Wonder)
• Boney NEM - Voyage, voyage (Desireless) - și orice altă piesă cover de la Boney NEM, toate sunt excepționale
• The Rolling Stones - Shake Your Hips (Slim Harpo)
• Sonic Youth - Superstar (Delaney and Bonnie)
• REM - First We Take Manhatan (Leonard Cohen)
• Placebo - Running Up That Hill (Kate Bush)

Whisky, music & smart casual dining (2)

Iubitorii cinematografiei cu siguranță își amintesc de excepționalul film "Lost in Translation" (7,7 imdb, 91 metascore), unde personajul interpretat de Bill Murray este un actor care sosește la Tokyo pentru a filma o reclamă la whisky, iar în Japonia dă peste absolut minunata și mult mai tânăra Charlotte, jucată de Scarlett Johansson. În peliculă se face reclamă la whisky-ul Suntory.  "For relaxing times, make it Suntory time.".  Astăzi am decis să încerc și eu un whisky produs de Suntory, în speță The Chita. Single grain Japanese Whisky. Google ne explică ce înseamnă single grain: "A whisky that is made of whisky from one single distillery using different grains such as wheat, rye or corn.". Pentru degustarea acestui whisky Suntory am avut un invitat special, pe tatăl meu. Deunăzi vorbisem cu el la telefon și mi-a spus: "Vezi că a băgat whisky J&B în Kaufland redus cu 30%, e 45 de lei la 0,7. Mergi să iei, eu am luat două sticle.", iar eu i-am spus: "Ăla este un whisky foarte prost, e posibil să fie alcool etilic cu apă. De ce cumperi așa ceva?", iar el mi-a spus: "Băi Gabi, tu ești foarte snob. Faci tu diferența între whisky-uri?". Da, desigur că fac, dar l-am lăsat să creadă ce vrea el și să bea chestii ieftine, crezând că sunt whisky-urile de pe vremea comunismului care se găseau doar la Shop și nu avea acces la ele omul de rând. Însă l-am poftit alături de mine la un whisky de calitate și i-a râs mustața când a văzut sticla pe care scria "Product of Japan". Am turnat în pahare și am băut. Un whisky dulceag, diferit de cele scoțiene, probabil de la porumb. Arome de miere și mentă. Îi dau și nevestei să guste, iar ea a simțit arome de piersică și înghețată de vanilie. După cum spuneam, whiskyul este poezie și fiecare îl interpretează după cum îi dictează propriul suflet. Tata doar plescăie fericit și spune că îi place. Da, este un whisky bun, ușor de băut, plăcut. Intră foarte bine și nu te amețește. 43% tărie alcool. 

Aleg să beau acest whisky japonez în compania albumului Made in Japan al trupei Deep Purple, considerat unul dintre cele mai bune albume live din toate timpurile. A fost înregistrat în anul 1972 în timpul concertelor din luna august pe care trupa le-a susținut la Osaka și Tokyo. Sunt un fan Deep Purple, iar piesele live parcă aduc un plus audiției, la care desigur contribuie și gurile mici de whisky pe care le sorb. Albumul conține trei dintre piesele mele preferate ale trupei: Highway Star, Child in time și Strange kind of woman, dar și o interpretare excepțională de circa 20 de minute, piesa Space Truckin'. Absolut fantastici Ritchie Blackmore la chitară, John Lord la orgă și Ian Paice la tobe, toți trei au niște solouri de mare spectacol, pur și simplu incredibile, iar Ian Gillan, despre care presa vremii a scris că suferea de o afecțiunea a gâtului în acea perioadă, a fost fabulos. Cred că au fost în extaz japonezii în 1972 cu asemenea concerte, nu mai văzuseră și auziseră așa ceva. La fel și eu, am fost în extaz în umila mea bucătărie, ascultându-i pe acești vrăjitori și bând whisky din Țara Soarelui Răsare. Critica muzicală situează albumul live Made in Japan pe locuri fruntașe în topul albumelor live alături de The Allman Brothers Band, ‘At Fillmore East’ (1971), Johnny Cash, ‘At Folsom Prison’ (1968) și desigur Nirvana, ‘MTV Unplugged in New York’ (1994) pe care ni-l amintim cu toții și cu care am fost contemporani.

Nu puteam să beau whisky, să ascult muzică bună și să nu gătesc nimic. Aveam în frigider un borș extraordinar de porc, dar fiul meu cel mic, înainte de a pleca la sala de sport, mi-a spus foarte tăios: "Să nu crezi că voi mânca ciorbă când mă întorc de la sală!". Copiii ăștia moderni, crescuți în puf, care nu mănâncă de două ori aceeași mâncare. OK. La treabă. O cititoare fidelă a blogului mi-a recomandat să fac somon cu miere și lămâie pentru episodul de azi, dar nu aveam la îndemână asemenea ingrediente, așa că am făcut ce m-am priceput mai bine, din ingredientele pe care le-am avut la îndemână. Tagliatelle cu șunculiță afumată de porc, cheddar britanic (este acesta un pleonasm?) și sos de parmegiano regiano. O trufanda. Nevasta și-a cumpărat o tigaie pe puncte de la Mega și mi-a zis: "Am dat 65 de lei pe ea la reducere, să nu o folosești, să mi-o strici și pe asta!". Dar eu fix pe asta am luat-o pentru prăjitul șunculiței și preparatul sosului. Doar nu a luat tigaie să ne uităm la ea! Pastele au ieșit de milioane, s-a mâncat toată oala direct, nici n-am mai avut ce să pun pentru pachet a doua zi la serviciu. 

For relaxing times, make it Suntory time.

Minunata tigaie a nevestei cu sosul la făcut.

Rezultat final.

Două filme cu Paul Giamatti

Am văzut două filme excelente cu Paul Giamatti. Sideways (7,5 imdb, 94 metascore) și The Holdovers (7,9 imdb, 82 metascore). Ambele au câte un Oscar câștigat și multiple nominalizări. Mi-au plăcut foarte, foarte mult, dar ce vreau să remarc acum este faptul că în fiecare din cele două filme, personajul jucat de Paul Giamatti la final consumă o băutură extrem de rafinată și scumpă într-un loc total nepotrivit.

În Sideways un vin din 1961, Chateau Cheval Blanc St. Emilion Grand Cru (pe net îl găsim cam la 1000 euro sticla, din producția de după 2010). Îl bea într-un fast food sordid, alături de junk food. 

În The Holdovers un coniac Remy Martin Louis XIII (se comercializează și în România, pentru 17.500 lei la 0,7 litri). Îl bea în mașină, la o intersecție. De fapt doar îl plimbă prin gură, apoi îl scuipă pe geam.

O întrebare pentru cititori: care a fost cea mai scumpă băutură pe care ați consumat-o? Eu am băut un whisky japonez, Kujira Ryukyu 10 Ani Single Grain. 550 lei sticla de 0,7 litri. Trecând peste partea cu băutura, să urmăriți cele două filme. Merită!

Piesa numărul 2

Nu e nimic mai trist ca locul 2. Să știi că mai aveai puțin și erai câștigător. La Jocurile Olimpice se spune că e mai nasol să iei argintul decât bronzul. Vorbim despre muzică acum. În timp ce gătesc vreau să ascult o compilație de piese de la diverși artiști, dar nu cele mai cunoscute piese ale lor, cele mai emblematice, cele mai difuzate, cele mai populare ci piesa imediat următoare. A doua cea mai cunoscută piesă a respectivilor. Sunt mulți cunoscători de muzică care citesc acest superblog, aștept să-mi spuneți care este a doua cea mai cunoscută piesă de la artiștii din lista de mai jos. Eu în paranteză voi trece piesa lor number 1 (IMHO. Ma puteti corecta, daca gresesc). 

• U2 (One)
• The Cranberries (Zombie)
• Led Zeppelin (Stairway to Heaven)
• Prince (Purple Rain)
• Nirvana (Smells Like Teen Spirit)
• Queen (Bohemian Rhapsody)
• Oasis (Wonderwall)
• The Police (Every Breath You Take)
• Pink Floyd (Another Brick in the Wall, part 2)
• Creedence Clearwater Revival (Have you ever seen the rain?)
• Radiohead (Creep)
• R.E.M. (Loosing my religion)
• AC DC (Thunderstruck)
• Scorpions (Wind of change)
• Depche Mode (Enjoy the silence)
• Nick Cave & Bad Seeds (Where The Wild Roses Grow. Sunteți de acord sau nu, dar majoritatea indică drept cea mai cunoscută piesa aceasta, interpretată alături de conaționala sa, Kylie)
• The Doors (Light my fire)
• The Smiths (There Is A Light That Never Goes Out)
• The Rolling Stones ( (I Can't Get No) Satisfaction)
• Stevie Wonder (I Just Called To Say I Love You)

Desigur sunt și artiști la care nu putem indica cu siguranță un number 1 hit. Nu aș știi ce să aleg la The Beatles, Bob Dylan, Elton John sau David Bowie.