Pe vremea mea toate tabletele de ciocolată aveau 100 de grame. Pe când eram copil nu găseai chiar așa ușor o ciocolată bună, dar atunci când făceai rost pe sub mână, era pur și simplu savuroasă, avea un gust mai bun decât ce se găsește în prezent pe piață. Poate vă mai amintiți de ciocolata Kraft produsă în RSF Yugoslavia, la Zagreb, ori de ciocolata Diana, fabricată în Franța, ori de legendara Nestle (ambalaj roșu) produsă în Elveția. Deși consum și în prezent, nu mai recunosc în ciocolata de azi gustul de altădată, acum o fac industrial, pentru Europa de Est, pentru proști. Mai iau câteodată o tabletă pe care o împart cu fiii mei, deobicei Ritter Sport, o tabletă de formă pătrată, creată astfel pentru a nu se rupe când o transporți în buzunar. 100 grame. STAS. Deunăzi am luat Milka, celebra ciocolată produsă cu lapte din Alpi și cu o vită simpatică pe etichetă. O ciocolată cu alune întregi și una albă. Am constatat că au 95 grame și 90 grame. Serios? 5 grame în minus la o ciocolată, la 20 de bucăți au scos în plus o ciocolată de 100 grame. Iar la cea de 90 grame, la 10 ciocolate scot una de 100 de grame în plus.
Merg la meciuri pe stadione. Golănie. La Ploiești, când arbitrul ia o decizie împotriva gazdelor, pe care suporterii locali o consideră injustă, se strigă la scenă deschisă către cavalerul fluierului: „S-o futem pe mă-ta! S-o futem pe mă-ta!”. Provinciali. Ce pretenții să ai? În schimb, pe Giulești, la asemenea decizii ale arbitrului, publicul îi strigă: „Hoțulee! Hoțulee! Hoțuleee!”.
Cam asta îmi vine și mie să strig către cel care a luat decizia să producă Milka la 90 și 95 de grame: „Hoțulee! Hoțulee! Hoțuleee!”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu