vineri, 21 martie 2014

Ian McEwan - Ispăşire

Atonement este titlul original. Am preferat să pun coperta de limbă engleză deşi eu am citit ediţia în română apărută la Editura Polirom în 2008, având pe copertă actorii din film, Keira Knightley şi James McAvoy. Am spus-o şi în alte rânduri, nu sunt fanul coperţilor inspirate din filmul făcut după carte, plus de asta mi se pare foarte frumoasă coperta originală, iar asta pe care am găsit-o eu are şi cuvintele regretatului John Updike. Romanul este scris în 2001, dar mi-a dat senzaţia de clasicitate prin construcţia lui, prin modul lent, precis şi migălos de a pune evenimentele în scenă, prin felul în care sunt expuse sentimentele personajelor, prin descrierile atente şi de o frumuseţe aparte. Povestea şi destinele unor personaje sunt foarte măiastru completate cu scene de război sau cu introspecţii psihologice profunde, autorul dând dovadă de mare talent. Finalul neaşteptat sporeşte frumuseţea cărţii, făcând-o preţioasă. Capitolele de început (prima parte a romanului) sunt preferatele mele, cu acel conac victorian înconjurat de pădure, cu intriga ce se conturează şi faptele care sunt prezentate cititorului din punctul de vedere al mai multor personaje, cu acel havuz din care iese Cecilia, cu ochii unei fete de treisprezece ani care urmăresc totul, dar nu înţeleg prea multe. Din punctul meu de vedere a fost o carte desăvârşită, mi-a plăcut foarte mult. Iar McEwan nu este doar un scriitor, este pur şi simplu un artist din care abia aştept să mai citesc.

14 comentarii:

  1. ce e cu postarea asta? de ce esti asa serios? vrei sa faci parte din juriu la premiul augustin fratila? eu unul te-am propus anul trecut si te voi propune si anul asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. nu vreau sa fac parte din juriul la premiul augustin fratila daca asta inseamna sa citesc romane gen soseaua catelu 42.

    sunt serios pentru ca a fost o carte serioasa, care mi-a placut mult. de ce? cum ar fi trebuit sa sune aceasta recenzie? trebuia sa fi povestit ca robbie ii vede parul de la pizda ceciliei cand aceasta iese din havuz? sau ca scrie in scrisoare ca doreste sa-i sarute pizda? pai da. se intampla asta in carte.

    RăspundețiȘtergere
  3. nu cred ca vei fi nevoit sa citesti asa ceva. echivalentul 2013 al soselei catelu este 'cimitir' al lui telespan. ma indoiesc sa prinda finala.

    RăspundețiȘtergere
  4. si sa nu crezi ca daca scrii pi...a se schimba ceva. opusul lui 'serios' nu e 'pi...'

    RăspundețiȘtergere
  5. dar ce a fost diferit acum?
    tie ti-a placut aceasta carte?
    iti place acest autor?

    RăspundețiȘtergere
  6. Eu am citit-o in engleza nu cred ca e diferenta de la traducere!
    O duminica placuta s-aveti!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu astept aparitia altor scrieri ale acestui autor!

    RăspundețiȘtergere
  8. mi-a plăcut cartea, îmi place acest autor. totuşi, nici până azi nu am cumpărat 'solar'. acum 1 an citeam ceva povestiri d-ale d-sale. am mai citit fro câteva romane: plaja chesil, enduring love, amsterdam, sâncbătă, grădina de ţiment. cam ăstea.

    RăspundețiȘtergere
  9. de vreun an polirom anunta aparitia romanului celui mai recent al lui mecivan. ei l-au tradus 'bombonel'. sa fii sigur ca daca acum 10 ani ar fi facut chestia asta, polirom era desfiintata urgent.
    intre timp a aparut expo 58 a maestrului coe. tot la poliromales.

    RăspundețiȘtergere
  10. daca tot a venit vorba, am luat si solar si expo. si daca am luat coe si mecivan, am luat si barnes. 3 carti 36 dă leutzi.

    RăspundețiȘtergere
  11. expo 58 e deja de saptamana trecuta in biblioteca personala. cumparata alaturi de sambata.cu 40% reducere de pe elefant.

    RăspundețiȘtergere
  12. "Ispasire" e favorita mea din ce-am citit scris de McEwan. si filmul mi-a placut, recunosc. recomand "Gradina de ciment" si "Plaja Chesil", chiar m-au impresionat la momentul respectiv (eram cam adolescenta pe-atunci:P) astept sa vad cum ti se pare "Expo '58", "Casa somnului" e....tulburatoare.

    RăspundețiȘtergere
  13. Casa somnului mi s-a parut exceptionala. Am mai citit de la maestrul coe Ploaia inainte sa cada si Inspaimantatoarea viata personala a lui Maxwell Sim. N-au fost rele.
    http://noptisizile.blogspot.ro/2011/02/jonathan-coe-inspaimantatoarea-viata.html
    http://noptisizile.blogspot.ro/2010/05/ultima-carte-citita-jonathan-coe-ploaia.html

    Voi continua lectura din McEwan. E pe gustul meu.

    RăspundețiȘtergere
  14. Prima carte pe care am citit-o de McEwan a fost Durabila iubire (din colectia Cotidianul).
    Nici mie nu imi plac copertele de carte cu afisul filmului (dar e o gaselnita de marketing ingenioasa) - Ispasire am citi-o de la Polirom inainte de reeditarea cu filmul. La fel si Hotul de carti.
    Un alt exemplu care imi vine in minte e Turnul sinucigasilor de Nick Hornby, pe care, odata cu apartitia filmului din 2014, au reedidat-o nu numai cu alta coperta (a filmului), ci si cu alt titlu (al filmului), Adio dar mai stau putin.

    RăspundețiȘtergere