Bogdan Suceavă - Miruna, o poveste

În august 1987 am pornit împreună cu părinții pe un traseu foarte frumos, un drum forestier extrem de prost care a durat mai mult de 50 de kilometri, dar care a fost străbătut cu succes de autoturismul Dacia 1300. Pe Valea Rea, de-a lungul Râului Doamnei, o zonă foarte sălbatică unde puțini pășeau la vremea respectivă. După ultima localitate drumul continuă chiar prin pustie vreo 40 de kilometri și îmi aduc aminte că era și o barieră acolo, iar taică'miu a dat vameșului o găleată de benzină, la foarte mare preț atunci, pentru a fi lăsat să treacă. Dumul de mașină continuă până la Stâna lui Burnei, unde într-o poieniță am mai găsit 3-4 corturi, printre care și cel al unui bătrân de 70 de ani, om al muntelui cu ștate vechi. M-am mirat că pe cortul lui în formă de iglu se aflau o pereche de chiloți și un maieu. De ce le ținea așa? Pentru a se feri de urs, zică-se că ursul fuge de mirosurile neplăcute provenite de la hainele purtate. A doua zi am pornit către Vârful Moldoveanu pe care l-am și atins. Era ziua de 25 august 1987. Cel mai înalt vârf din România. Acum n-aș mai putea urca nici la etajul X pe scări. Obosesc repede. De pe Valea Rea, chiar de lângă Râul Doamnei am luat o piatră mare și albă, foarte frumoasă, pe care am scris cu un pix negru: "Valea Rea. August 1987". Am păstrat-o multă vreme în balcon, dar la un moment dat a dispărut. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea.

Am aflat despre cartea "Miruna, o poveste" de pe blogul Emei Cojocaru și pentru că acolo a fost notată cu 4,5 stele mi-a stârnit un real interes, așa că nu am pregetat în a o citi. Acțiunea se desfășoară chiar pe Valea Rea, în cadrul natural pe care-l vizitasem și eu, însă cartea ne vorbește despre o perioadă mult mai îndepărtată și mult mai sălbatică. Pornim undeva pe la Războiul de Independență, alături de Constantin Berca care întors de la luptă primește o bucată de pământ, punct de start pentru întemeierea unei familii cu mulți urmași printre care și Miruna cea din titlu, care-i este strănepoată. Sincer vă spun nu prea am înțeles titlul și de ce povestea este construită în jurul Mirunei care ascultă toate întâmplările din carte de la bunicul ei, fiul acestui Constantin Berca. Se putea foarte frumos recurge la un narator care să vorbească la prezent și în 1877 și după, să se dezvolte istoria familiei pe capitole și perioade de timp, fără a o băga în discuție pe Miruna care chiar nu are nicio treabă cu ce se întâmplă. De asemenea m-a deranjat lungimea cărții de doar 120 de pagini. Păi se putea scrie o întreagă epopee, se putea ajunge la un fel de Veac de singurătate în Valea Rea, parcă scriitorul s-a grăbit să termine. De ce? De ce? Are un stil foarte plăcut Bogdan Suceavă și chiar e o carte ok, dar nu poți introduce o broșură de publicat în revistă literară în panoplia marilor romane românești. Realism magic pur în cartea asta, personajele de basm se amestecă cu întâmplările reale, întâmplări superbe care au loc, povești mitice cu tâlhari de codru și ciobani, istorie românească amestecată cu poveste, mi-a plăcut mult, dar totul pare doar schema unui roman reușit, drept pentru care îi pot oferi doar 3,5 stele din 5. Cartea asta nu m-ar fi plictisit dacă avea 750 de pagini, așa cum alte cărți mă plictisesc și la 200 de pagini. Așadar, frumos, dar vroiam mai mult!