Ziua nevestei

Anul trecut, de ziua nevestei, am fost împreună la Roma. Am băgat mâna în Fontana Di Trevi, am stat pe treptele spaniole, am mers la pas prin minunatul cartier Coppede, am privit la Colosseum, ne-am rugat la Vatican, am mâncat pizza și am băut bere locală. Anul ăsta i-am promis că vom vedea Parisul, dar eu nu sunt un om de cuvânt, așa că am reluat vechea tradiție de ziua ei, mersul la Marea Neagra. Lumea ne consideră nebuni. Ce să faci la mare când afară sunt 0 grade și stă să ningă? Păi ce să faci? Să te liniștești, să nu mai vezi alți oameni pe tot țărmul, să te bucuri de priveliștea și fondul sonor al valurilor mari care se sparg de uscat. Să te bată vântul în față, să simți sălbăticia.

Plecăm cu noaptea în cap, pentru că spre sfârșitul toamnei zilele sunt din ce în ce mai scurte. Eu m-am trezit la 5:30 și am făcut 8 sandwichuri cu pâine feliată, unt, cașcaval și șuncă. Câte două pentru fiecare. Le vom mânca în parcarea ultimei benzinării de pe autostradă, cu 5 km înainte de Fetești. Vreme de să nu scoți un câine din casă, cum se spune. Un vânt rece care făcea temperatura resimțită cu vreo 10 grade mai mică decât cea reală, care oricum nu era prea ridicată. Dar pe noi nu ne deranjează vântul de iarnă. Suntem aici pentru un moment festiv, pentru ceva care ne face plăcere. Oamenii au muncit zeci de ani la Kolîma pe o vreme mult mai câinoasă, iar noi simțim fericire când desfacem tortul de ziua nevestei, o cutie de Tiramisu DeLuxe de la Lidl, cântând "la mulți ani" cu însuflețire în parcarea de pe Autostrada A2, unde vântul bate puternic, iar temperatura este negativă.

Costinești. Mergem pe plaja de la Obelisc până in dreptul epavei. Mulți își mai amintesc pățania de anul trecut, când m-a stropit marea. De aceasta dată mi-am luat pantaloni și ciorapi de schimb. Paza bună păzește primejdia rea. Copiii se joacă fericiti pe plajă, alergând și chiuind. Cel mare îl îndeamnă pe cel mic să se apropie cât mai mult de valuri și bineînțeles că la un moment dat apa îi trece de glezne și-l face leoarcă la picioare. Cel mare zâmbește diabolic și ia o distanță regulamentară față de noi, părinții săi. Eu am haine de schimb, dar pentru copil nu s-a gândit nimeni să ia. Ne întoarcem la autoturism și luăm obișnuitul drum către Auchan Constanța, de unde cumpărăm ciorapi și ciupici pentru cel mic.

Acum că suntem din nou ok mergem către City Park Mall, în imediata apropiere a Lacului Tăbăcariei, de unde îi promisesem nevestei că-i cumpăr cadou. O pereche de blue jeans își dorește, nu are preferință de brand. Găsim un magazin Motor Jeans. Nici nu știam că mai există așa ceva. De la Motor îmi povestea prietenul Ionescu ca isi lua blugi in tinerete, când încă mai purta acest tip de pantaloni. Probează nevasta niște jeansi culoarea indigo spre negru și îi vin ca turnați. 220 lei preț normal, 174 lei de Black Friday. Chilipir curat. Îi luăm, mai ales că nu vrem să mai întârziem cu probatul hainelor. Nevasta își păstrează blugii noi pe ea și plecăm, așa cum cere tradiția, spre celebrul Pizza Hut.

Dar ce au făcut constățenii Pizza Hut-ului? L-au transformat într-un bistro pentru studenți, pokemoni și hipsteri. Mese înalte, scaune de bar, aglomerat peste măsură. Găsim totuși o masă, ne așezăm, dar în cinci minute nu ne aduc nici măcar meniurile. Am principiile mele în astfel de situații. Ne ridicăm nervoși și plecăm. Păcat. Iubeam cu toții Pizza Hut-ul. Un mare minus pentru Pizza Hut Constanța.

Parcăm lângă Casino și mergem spre pietonalul cu restaurante din centrul Constanței. Găsim un local care arată foarte bine. Tipul de pub modern, cu trei-patru măsuțe, canapele, atmosferă prietenoasă, beculețe aprinse în geam, un șemineu digitalizat (adică la baza șemineului este după un geam un ecran mare pe care rulează un filmuleț cu un foc aprins). Ospătarul este foarte prietenos, ne face recomandări, este fix ce așteptam. Ne mirăm că suntem așa de norocoși. Până gust prima gură de bere. Carlsberg la draft. E acră. Foarte acră. Nu zic nimic, pentru că nu vreau să o influențez pe nevastă. Gustă și ea și spune că berea e acră. Atunci merg după ospătar și îl anunț. Își pune și el într-o cană și bea și zice că e acră. Îi spune patroanei, care își cere scuze și ne aduce Carlsberg la sticlă de 0,33. Asta este foarte bună. Noi, bătrânii, ne-am comandat o ceafă de porc la grătar și cârnați, alături de cartofi și murături. Clasic. Copilul mare un hamburger black angus, copilul mic paste cu sos alb (Nu știm de ce, dar numai asta mănâncă la restaurante. Niciodată nu vrea altceva, deși noi îl îndemnăm să încerce și alte feluri). Copiii beau Coca Cola la sticlă de sticlă. Iau prima îmbucătură de ceafă. E tare ca dracu. Nu-i zic nimic nevestei, dar ea spune că nici cotletul nu e așa tare. Eu acasă fac o ceafă la tigaie de se topește în gură. Gust și din mâncarea copiilor. Hamburgerul merge, e chiar gustos. Pastele sunt mult mai slabe ca ce fac eu acasă. Astea sunt restaurantele din România. Majoritatea lor. Nu prea găsesc ceva să depășească ceea ce gătesc eu, iar eu sunt un bucătar submediocru. N-a fost chiar așa de rău, ne era foame mare, dar parcă așteptam un festin culinar.

Noaptea târziu, ca întotdeauna pe A2, pe drumul de întoarcere. Nici țipenie, pentru că lumea nu merge și nici nu vine iarna de la mare.

Săptămâna următoare plecăm iar la mare. De această dată avem zăpadă. Suntem fericiți că putem proba roțile de iarnă la adevărata lor valoare. Încerc din când în când să fac un derapaj controlat, stârnind oprobriul nevestei. Și are dreptate. Între Ion Corvin și Cobadin vedem trei mașini răsturnate. E iarnă grea în Dobrogea. Zăpada viscolită e aruncată pe carosabil. Drumul prin Independența e blocat. Păcat, e unul dintre drumurile noastre preferate. Ne-ar fi scos direct în Mangalia, prin Negru Vodă, așa ocolim pe la Eforie.

Temperatura a coborât la -8. Vreme extremă, n-am mai luat copiii. Ne plimbăm prin portul turistic Mangalia. E pustiu. Noua ne place, deși gerul mușcă din noi. În centrul Mangaliei vedem într-o vitrină o oală cu motive românești. Vrem să o cumpărăm drept amintire. E bună de ciorbă. Dar oala se vinde fără capac. Cine are nevoie de o oală fără capac? Intrăm într-o librărie. Nevasta dorește să cumpere o carte, deși îi spun că i-o cumpăr eu de pe net cu cel puțin 30% mai ieftin, dar ea spune că vor muri librăriile dacă sunt toți oamenii ca mine. Își cumpără o carte a maestrului Kawabata, nou apărută. Ni se face frig, iar eu sugerez că ne este frig pentru că suntem nemâncați.

Mergem la un restaurant unde am mai fost împreună acum vreo 8 ani. Tot într-o zi geroasă, era de Sfântul Ștefan. Un restaurant foarte cinstit, în Mangalia. Canapele, ospătar așa cum trebuie, un om pe la 50 de ani îmbrăcat în costum, cu cravată, cu mustață, nu puțoi la blugi, sau fată la 20 de ani care te servește mestecând gumă. Foarte greu mai găsești ospătari de calitate în zilele noastre. Pe ospătar îl cheamă Gabi. Știm asta pentru că toată lumea îl strigă pe nume, chemându-l pe la mese. Localul este plin și majoritatea celor de acolo sunt localnici care se cunosc între ei. Domnește o atmosferă prietenoasă, de oraș liniștit de provincie. Gabi ne tratează foarte bine, iar mâncarea este pe placul nostru. Eu încerc tigaia picantă, nevasta fasolea cu ciolan, amândoi luăm la comun o pizza. Chiar nu avem niciun reproș. Beau și un pahar de vin roșu, că după masă ne plimbăm pe malul mării la -8,-9 grade. Acum mi se pare cald afară. Corpul se simte altfel după o masă bună. Ai energie, ai dorință de plimbare, ți se pare totul frumos. Ne plimbăm în noapte, pe malul mării.

După o vreme am plecat spre casă și am mai oprit pe autostradă în două benzinării, în prima am băut o cutie de Pepsi, iar în a doua am băut un Pepsi la sticlă de 0,25 și am mâncat o cutie mică de Pringles.

Sfârșit.


Două poze din același  loc de maximă belvedere. De ziua nevestei și  în săptămâna următoare.