Triunghi energetic. Romi. Necazuri și bucurii.

 Asta primăvară, în primul val al pandemiei, când NBA-ul se suspendase, restaurantele erau închise, iar orașul putea fi părăsit doar cu motivație scrisă, nemaiputând îndura atâta urât, am decis să-mi fac abonament la Netflix. A fost o idee bună. Prima oară am urmărit documentarul "România neîmblânzită", apoi senzaționalul serial documentar "Our Planet" (realizat de David Attenborough), după care m-am delectat cu două seriale spaniole foarte bune, "Casa de papel" și "Vis a Vis". Apoi s-a dat liber la plimbări, a fost vară, am urmărit mai puțin micul ecran. Însă la început de toamnă am urmărit cu mare interes un serial turistic despre România, realizat de Charlie Ottley. Flavours of Romania. Într-unul din episoade, Charlie vorbește despre triunghiul energetic format de Mânăstirile Cetățuia Negru Vodă - Nămăiești - Corbii de Piatră. Rușinos, nu fusesem la niciuna. N-am mai avut liniște până la următorul week end de după episod, trebuia să merg să văd cu ochii mei.

Am pornit pe traseul București-Târgoviște, iar de acolo drumul către Câmpulung Mușcel. Oprire în satul Cetățeni, pentru că de acolo se urcă spre Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă. Nici nu am parcat bine, că la mașină s-au înființat vreo 6 puradei de etnie romă. "Nenea, îmi dai și mie un leu? Îmi dai? Îmi dai?". Pe mine mă enervează la maxim cerșetoria, îmi vine să-i împușc, iar ăștia erau deosebit de insistenți. Le-am dat niște bomboane de ciocolată poloneze, cumpărate de la un cunoscut lanț de magazine. Le-au mâncat și au început să ceară din nou bani. Au văzut niște rucsacuri în portbagaj și au zis să le dau și lor unul, ca să meargă la școală. Ar fi dorit orice, oricât. Probabil de aici și vorba: "Ești țigan!". I-am ignorat, am închis mașina și am pornit spre Mânăstire, pe poteca anevoioasă. În prima parte a urcușului, alte și alte grupuri de puradei ne ieșeau în cale, cerșind. N-am mai vorbit cu nimeni și am urcat serios. Ușor, ușor am scăpat de ei.

Drumul e anevoios. Nu pentru obișnuiții mișcării, ci pentru noi care suntem mai sedentari. Urci printre stânci, iar din loc în loc sunt troițe care amintesc călătorului de drumul lui Isus spre Golgota. Doisprezece troițe, iar la ultima este icoana cu Isus răstignit. Fiul meu cel mare face poză la fiecare troiță, spunând că-i va arăta doamnei de Religie. După 40 de minute ajungem în Rai, veniți din Iadul de jos, de la Cetățeni. E liniște, iar Dumnezeu ne privește din altarul făcut în peștera unde creștinii din alte timpuri și-au făcut o biserică. Lumânările ard în piatra muntelui, dând un aer de templu din Nepal. Aprindem și noi lumânări, ne închinăm la icoanele din biserica nouă și apoi privim la satele de jos, înșiruite de-a lungul Dâmboviței. Râul este curat aici, nu se compară cu Dâmbovița care se varsă în Argeș la Budești. Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă mai este numită și Meteora României, însă asta putem vedea doar din dronă sau de pe versantul opus, cum se află pe vârfuri de stâncă, străjuind împrejurimile. Da, cu adevărat un loc deosebit, merită tot efortul de a urca până aici, și cel fizic, dar și cel psihic cauzat de romi, care la întoarcerea noastră și-au găsit alți clienți, cruțându-ne. 

Ne este sete. În următorul sat oprim la magazinul "La Doi Pași", care are o masă afară unde bem apă minerală, o binemeritată odihnă după mișcarea de la mânăstire. După o vreme lângă noi se așează doi cetățeni de etnie romă. Sunt politicoși, beau o cafea. Bărbatul are mustăți răsucite. Femeia dorește să fumeze, dar realizând că sunt doi copii la masă, se ridică și se așează pe o bordură îndepărtată, unde își aprinde țigara. Jos pălăria, n-am ce să zic. Terminăm de băut, îi salutăm, după care ne continuăm drumul.

A doua oprire, Mânăstirea Nămăiești. Foarte îngrijită, curată, fără cerșetori, cu o biserică ce păstrează încă stânca unde a fost primul altar. Icoane minunate, bogăție. Surprinzător, dar ai voie să faci câte poze dorești, însă o dreptcredincioasă chiar profită prea mult de asta, filmând insistent o măicuță care aprindea candelele din fața altarului. Oare ce face cu acest film? Îl pune pe Tik Tok? Mergem la magazinul bisericesc, unde se găsesc și produse alimentare, nu doar cruciulițe, icoane, brățări. Cumpăr un borcan cu dulceață de căpșuni. 20 lei la 400 grame. Nevasta îmi spune că e foarte scump. Caut pe net cât costă dulceața de căpșuni în magazine și mă conving că este scump. Dar e dulceață de căpșuni mânăstirească. Mănânci cu clătite și se pogoară Duhul Sfânt. 

Vizităm, noi, mânăstiri, ne încărcăm cu energie, dar tot păcătoși rămânem. Ni se face foame. Mergem în Câmpulung Mușcel, oraș unde recent a ieșit primar Elena Lasconi de la Pro Tv.  De mai demult ne propusesem să mâncăm la Restaurant Select, locul 1 pe tripadvisor la localuri în Câmpulung. Localul arată demențial, ca un pub adevărat din Marea Britanie. Peste tot steaguri, poze, tabloașe. Un restaurant care spune o poveste. Aici se servește celebrul șnițel "ureche de elefant" și abia așteptăm să îl încercăm. La etaj au amenajat o terasă în stil grecesc. Foarte reușită. Au si preparate grecești, un pic reinventate. Încercăm un gyros. Ne dau desert cadou și o vișinată din partea casei. Avem ocazia să discutăm cu patronul locului, un om deosebit de volubil și prietenos. Povestim despre afacerea lui, despre Grecia și alte țări vizitate, despre vinuri și mâncăruri. Se pricepe, e și un bucătar bun. Neapărat trebuie să revenim la Select în Câmpulung.

Ultima pe listă, Mânăstirea Corbii de Piatră. O mică abatere din șoseaua Câmpulung-Curtea de Argeș. O stâncă imensă, cu un altar săpat în partea de jos. Foarte interesant. Iar lângă, găsim câteva chestii inedite. Un uriaș și un șarpe gigant păstrați în piatră. O femeie a locului ne spune că sunt de pe vremea potopului din timpurile lui Noe. Pe mine și pe copii gândul ne duce la fabulosul joc God of War, unde Kratos și Atreus explorează împrejurimile de lângă un uriaș împietrit. 

Pe seară ajungem la Curtea de Argeș, dar găsim celebra Mânăstire brâncovenească închisă, așa că ne retragem spre cazarea pe care o rezervasem, la o pensiune nouă și liniștită, numită Casa Sima. Proprietar foarte de treabă, simpatic, ne-am întreținut cu el toată seara, alături de câteva beri și o pizza gigant comandată la Proper Pizza. Iată, beneficiile capitalismului. Într-un oraș oarecare de provincie ai pizza delivery. 

Duminică dimineața, pe nemâncate pornim către Bâlea Lac, pe celebrul Transfăgărășan. Măcar o dată pe an trebuie să parcurgem acest drum. Respectăm mereu aceleași puncte tradiționale de oprire, la Cascada Capra, la Bâlea Lac. Facem întotdeauna aceleași poze, dar nu ne plictisim niciodată. O femeie din Timișoara ne roagă să o tragem în poză cu telefonul ei, iar când află că suntem din București, pe fața ei s-a citit, abia vizibil, o urmă de dezgust. Mereu timișorenii i-au considerat pe bucureșteni inferiori. O prostie! 

Nu am mâncat de dimineață și e aproape miezul zilei, pentru a savura un prânz delicios pe terasa Cabanei Bâlea Lac. Nu avem probleme să stăm la 8-9 grade să mâncăm în aer liber, chiar ne-ar face plăcere, deasupra luciului de apă, înconjurați de munți, la peste 2000 de metri. Însă cabana este total neprimitoare. Pe terasă nu este nicio masă pusă, iar înăuntru toate mesele sunt înghesuite și pline. Niciun loc liber, ospătarii destul de nepoliticoși. Mai au și alte locuri de servire, în alte camere, dar nu se bagă. Câteodată românii o dau rău de tot în bară cu turismul. Să vă fie rușine Cabana Bâlea Lac! 

Plecăm nervoși și înfometați. De aici ziua noastră s-a cam stricat. Ne oprim în Orașul Victoria, la Lidl. Ne amăgim cu un mezel tâmpit și niște pâine. După ce ziua trecută am pornit din Iad și l-am întâlnit pe Dumnezeu, ne întoarcem iar în Iad. Mergem pe un drum prost către Poiana Mărului. Mă apucă burta și sunt nevoit să-mi fac nevoile pe un câmp. Facem pană la mașină. În pustietate. La chestii tehnice îmi dau cu stângul în dreptul, mă chinuiesc serios să ridic mașina pe cric. La un moment dat oprește un automobil lângă noi și coboară din el doi oameni. Soț și soție. De etnie romă. "Asta ne mai trebuia. Ne mai atacă și ăștia pe aici!", îmi zic în gând. Dar omul e prietenos și spune: "Lăsați-mă să vă ajut! Mă pricep la așa ceva!". În 3 minute îmi rezolvă pana. Vreau să-i dau 20 lei, nu acceptă sub nicio formă. Aleargă spre mașina lui și el și nevastă'sa și zice: "Stați, domne, liniștiți! Lăsați-mă în pace!". Ne lasă mirați, dar deosebit de bucuroși. Mi-a trecut și burta, avem și roata de rezervă la mașină, ne putem continua călătoria.

Calvarul nu se termină. Din Predeal și până la ieșirea din Comarnic facem 3 ore. Bară la bară. Să vă fie rușine, băi muiștilor! Nu ați reușit în 30 de ani să faceți ceva, vă bateți joc de oameni, de turism, de transporturi, de tot.

După ce ieșim din Comarnic răsare și soarele. La figurat, pentru că e ora aproape 21. Ne așezăm cu picioarele sub masă la restaurantul nostru preferat din zona Câmpina. Ciorbă de burtă, fripturi, mâcare grămadă. 

Cu burțile pline vedem viața cu alți ochi. Pornim spre casă în noapte. Șoseaua e liberă. La radio se difuzează Genesis - Dancing with the Moonlit Knight, de pe excelentul album Selling England by The Pound. Un fundal extraordinar pentru condus în noapte.

 

Mânăstirea Cetățuia Negru Vodă

Vedere de la Cetățuia

Mânăstirea Nămăiești

Mânăstirea Corbii de Piatră