Quito

La McDonald's au digitalizat complet. Comanda o faci la un panou cu touch de pe care poți alege foarte simplu și intuitiv ceea ce îți dorești. Apoi poți plăti elegant cu cardul. Acum 30 de ani un prieten fusese în Germania la mătușa lui stabilită acolo și îmi povestea că nemții ăștia nu văd banii deloc. Adică cum? Păi iau salariul pe un card cu care apoi plătesc oriunde doresc. Bani virtuali. Nu am înțeles absolut deloc ceea ce îmi explica prietenul meu. În sfârșit. La McDonald's era formată o coadă ca pe vremea lui nea Nicu. Un rând era la dat comenzi pe panourile digitale (tineri de 20 de ani care se încurcau în informațile simple de acolo, nu mai zic de oamenii trecuți de 50 care, în România, sunt complet analfabeți digital), alt rând era la plata cu cash (o singură casă) și alt rând la ridicat comenzi. Se formase o adevărată abrambureală.

Lumea nervoasă. Priveau nerăbdători ecranul cu numărul comenzilor. Țipau la bieții lucrători comerciali, invocând că nu se respectă numerele de ordine. Lucrătorii explicau în zadar că unele comenzi durează mai mult, altele mai puțin și că le predau și ei cum vin de la bucătărie. Lumea a cerut să vorbească cu managerul. La români asta rezolvă totul. Să claxonezi în trafic, să înjuri, să chemi managerul. Un fel de "să vină șeful de sală!", dar fiind la Mc normal că nu există așa ceva. 

Între o elevă-golancă de la un foarte rău famat liceu din zonă și un om pe la 40 de ani cu atitudine de știe-tot se leagă o conversație:

- Nu vine nimeni să muncească la Mc și KFC pe banii ăștia.
- Păi tu ai munci pe 20 de milioane?
- Da, că sunt numai eu. Mi-ar ajunge.
- Păi cum adică numai tu?
- Păi stau cu mama și cu tata. Să fie banii mei de cheltuială.
- A, păi da! Dar ia să vezi când o să plătești facturi, întreținere, când o să ai copii. 

Omul ăsta are dreptate, dar mă enervează felul în care o spune. E cumva lăudăros, vrea să scoată în evidență că el e proletar, că muncește din greu, că plătește facturi, că plătește mese la Mc. Se ajunge în sfârșit la comanda lui. Discuția cu eleva-golancă se oprește și continuă discuția între el și cea care stă în spatele tejghele la Mc.

- Să pui și șervețele! Și paie!
- Sigur că vă pun.
- Păi dacă nu îți spuneam eu, nu puneai.
- Ba da. Să știți că paiele și șervețelele se pun la sfârșitul comenzii.

Aici m-am bagat eu în seamă. I-am spus: "Lăsați, domne, paiele, că ajung pe fundul oceanului și le înghit peștii!". S-a făcut că nu mă aude. A luat pungile în scârbă de pe tejghea și i s-a adresat lucrătoarei în continuare: "Zici că mi-ai dat homar aici, atâta a durat! Zici că mi-ai adus homar din Franța, de la Londra!". A dorit să facă o glumă, desigur, să-și etaleze vasta cultură. Dar când e vorba de capitale e domeniul meu. Nu m-am putut abține și i-am zis: "Dacă ești așa de cult, zi-ne care e capitala Ecuadorului! Și vezi că nu mă refer la linia imaginară care împarte Globul în două emisfere, aia e cu t". Omul a vrut să sară la bătaie, dar i-am zis: "Vezi că am făcut 15 ani de box, poate vrei să-ți rup muia!". L-au dat agenții de pază afară, că l-aș fi bătut. Între timp a fost gata și comanda mea și am putut pleca. 

Oricum, doream să spun că digitalizarea Mc-ului nu prea prinde bine în România. Cel puțin nu într-un local aglomerat plin cu oameni nervoși.