Ireland

De ziua nevestei mereu pregătim ceva special. Cititorii împătimiți ai blogului cu siguranță își amintesc de excursia la Roma, cea la Costinești ori la Cetatea Argamum, de serile magice petrecute la Bantopoc ori de masa cu patru feluri de mâncare demnă de un restaurant cu o stea Michelin preparata chiar de sărbătorită. Anul ăsta, la schimbarea prefixului, m-am gândit să-i ofer nevestei o experiență de neuitat. M-am consultat mult timp cu colega și prietena mea Andra, care după ce a părăsit cariera de modeling acum este formator de opinie în domeniul turismului. După o ducumentare temeinică am ales o excursie în Irlanda, avion, cazare în Dublin la un hotel bun, și punctul forte, o excursie de-a latul Irlandei cu punct terminus Oceanul Atlantic.

După o lungă așteptare a venit și ziua plecării. Metrou, tren cu 5 lei Gara de Nord - Aeroport Henri Coanda, control bagaje pe aeroport (De ce nu mi-ai spus, Andra, că nu am voie cu deodorant spray? Să-mi dai 17 lei! Toată excursia din Irlanda am foslosit Lady Speed Stick-ul nevestei.), îmbarcare, zbor de aproape 4 ore cu Ryanair (Pe o cursă low cost, cât dai atâta face. Am stat la coada avionului, nevasta în față, la distanță de vreo 30 de rânduri. Amândoi loc la mijloc, extrem de înghesuit, am amorțit cu totul. Am încercat să-mi omor timpul cu o carte scrisă de o japoneză, dar în tot timpul zborului am fost atent și la cetățeanul de etnie rromă din dreapta mea, aveam senzația că încearcă să mă facă la buzunare. În stânga mea o tânără studentă care a citit tot timpul dintr-un manual de psihologie. Ciuc, ceasul Casio Pro Trek și-a arătat limitele. Când pilotul ne-a anunțat că zburăm la 11.000 metri deasupra orașului Manchester, ceasul arăta 2300 metri.). Am ajuns cu bine pe Aerfort Bhaile Átha Cliath, aeroportul internațional care deservește orașul Dublin. M-am reîntâlnit cu nevasta pe pista aeroportului, lângă avionul care ne-a adus (Da, pentru cei care încă nu știu, la cursele low cost ți se repartizează bilete aleator în avion, trebuie să plătești suplimentar pentru bilete unul lângă celălalt. Noi, zgârciți cum suntem, nu am plătit suplimentar.) și am făcut o glumă, spunându-i: "Bine ai venit în Islanda, sau cum îi zice aici?", făcând câteva capete să se întoarcă după mine. Desigur, glumele mele proaste, pe care nu le înțelege toată lumea și la care nevasta se rușinează. De la aeroport, pentru 24 euro, am luat bilete dus-întors până în centrul orașului. 

Încă de la primul contact, orașul mi se pare pur și simplu minunat. Dublin-ul vibrează. Nu se compară cu nimic altceva din ce am văzut până acum. Clădirile lor specifice, știute din filme. Pub-uri, sute de pub-uri. Sunt peste tot și sunt mereu pline, mai ales la ceas de seară. Catedrale, parcuri, double-decker bus-uri ("And if a double-decker bus...Crashes into us...To die by your side...Is such a heavenly way to die"), multe magazine, luminițe de Crăciun, lume pestriță, mâncare și mai ales băutură grămadă. Politețe la cote maxime peste tot, la recepția hotelului, în pub-uri, în magazine, pe stradă. Pretutindeni ești întâmpinat cu zâmbetul pe buze, lumea dorește să te ajute, nimeni nu este posomorât, nimeni nu este nervos. Am făcut per pedes foarte mulți kilometri prin Dublin și nu am întâlnit mașini pe trotuare. Pietonii se pot deplasa în voie, nu sunt obstrucționați de nimic. În centrul orașului nu am văzut absolut nicio mașină parcată. Nu am văzut gunoaie, nu am văzut nicăieri mizerie. Ce au ei și nu avem noi? Bună creștere, civilizație, educație. Ce au ei și avem și noi? Cerșetorii rromi. Te aud că vorbești în românește și se țin scai de tine, să le dai ceva. Asta e cartea de vizită a României în lume. Țiganii! "Nu suntem ciori, nu stăm în corturi....Facem eforturi să ne elevăm...".

Mâncasem doar un sandwich dimineața, ne era foame. Intrăm intr-un restaurant numit The Old Mill. Locul 144 din 2136 de restaurante pe Tripadvisor. Nu mai băgăm nimic în gură fără tripadvisor, așa cum odinioară urmăream doar filme de peste 7.0 pe imdb. Considerăm locul 144 foarte bun, iar așteptările ne vor fi confirmate. Un pub tipic irlandez. Suntem întâmpinați de o chelneriță extrem de drăguță cu tradiționalul: "Hi guys!" și cu zâmbetul pe buze. Este din Brazilia. Muncește în Dublin pentru o viață mai bună. Suntem repartizați la o masă de doi, în stânga noastră având un cublu din Germania, iar în dreapta un cuplu din Statele Unite ale Americii. Dacă Tânărul Stăpân ar fi cu noi, aici în orașul patronat de Sfântul său, ne-ar vorbi despre aceste două mari țări și despre implicațiile și considerentele politice din cele două Războaie Mondiale. Dar cum nu este alături de noi, ne limităm la a trage cu urechea la ce discută vecinii noștri de masă, nevasta cunoscând limba germană, iar eu înțelegând destul de bine vorbele celor din USA. La fel ca și noi, discută despre mâncare, de fapt acesta fiind un limbaj comun al tuturor oamenilor. Ne comandăm fripturi de vită, vita irlandeză fiind excepțională, recunoscută internațional. Deschidem cu un pint (473 ml) de Guinness, întâmplător una din berile mele preferate. Aici, în țara sa, mi se pare cu atât mai bună, fiind turnată proaspătă din butoi. Friptura de vită este servită alături de un castronel cu unt irlandez, care îi sporește finețea. A doua cea mai bună friptură de vită mâncată de mine vreodată, lider rămânând în continuare friptura de vită servită (de către ospătarul numit Petr) în orașul Brno, Republica Cehă, la hanul numit U Libušky. După friptură a mai intrat un pint de Guinness. Iar apoi am mers în The Temple Bar, cel mai cunoscut pub al orașului, unde se cântă muzică live și locul este ticsit de lume. O atmosferă greu de uitat, tipică Irlandei. Ceasul era destul de înaintat, noi resimțeam oboseala călătoriei cu avionul, dar nu ne încumetăm să ne retragem în camera de hotel. Am mai bântuit o vreme pe străzile pline de tineri gălăgioși și am făcut un ultim popas în localul numit The Boar's Head. Eu pentru un pahar de Jameson, nevasta pentru un pahar de Baileys.

Micul dejun de la hotel extrem de consistent și specific pentru zona în care ne aflăm. Ouă prăjite sau fierte, cârnați excelenți, șuncă prăjită, fasole boabe, cedar, șuncă de curcan, croisante, ceai. Ne-a dat putere pentru întreaga zi, abia pe seară mai mâncând câte o porție de fish & chips.  Am vizitat orașul Dublin întreaga zi și ne-au atras atenția celebra O'Connell Street, absolut fabuloasa St Patrick's Cathedral, Trinity College prin al cărui campus ne-am plimbat, privind la studenții din toate colțurile lumii care învață aici, în clădiri cu o arhitectură deosebită. Ne-am odihnit lângă terenul de rugby, la iarbă verde, în prezența veverițelor, sub cerul albastru. În cele patru zile petrecute în Irlanda am avut parte de o vreme absolut superbă, toamnă autentică, ploaia ocolindu-ne, total nespecific acestei zone. Toată lumea ne-a spus că am fost extrem, extrem de norocoși, foarte rar legându-se patru zile fără ploaie în această țară.

A urmat ziua excursiei suplimentare, cumpărată încă de acasă de pe celebrul site getyourguide.com. La ora locală 6:35 ne-am prezentat la locul de întâlnire, unde ne aștepta ghidul nostru și autocarul. Am fost singurii români din excursie, ceilalți turiști fiind din USA, Canada, Portugalia, Olanda. Derek, ghidul, din Dublin, Irlanda, iar Marco, șoferul, din Croația. A fost o excursie care a făcut toți banii, ghidul fiind extrem de bine pregătit, oferindu-ne informații prețioase pe tot parcursul zilei, vorbindu-ne cu prietenie și înțelepciune. Întreg grupul a fost minunat, nimeni nu a întârziat, nimeni nu a vorbit tare, nimeni nu a vociferat, nimeni nu a fost nemulțumit. Nici nu aveau de ce. Prima oprire la Moher Cliffs, coasta Irlandei la Oceanul Atlantic. Ți se taie pur și simplu respirația când vezi atâta măreție, când privești imensitatea Oceanului și te gândești că ești la capătul Europei, iar dincolo e doar apă până în America de Nord. Turul a fost însoțit de o muzică foarte bună și potrivită momentului, de exemplu când mergeam chiar pe marginea Oceanului, șoseaua fiind la câțiva metri de apă, ghidul a pus piesa My Heart Will Go On - Celine Dion. În rest ne-a delectat cu muzică locală gen U2 sau The Cranberries. 

A urmat o incursiune prin satele irlandeze, care arată extrem de bine, cu ferme frumoase, într-un peisaj cu multă iarbă verde pe care pasc o grămadă de vaci, oi și măgari. A urmat oprirea de la Kilmacduagh Monastery, un loc foarte bun pentru poze. Iar apoi ne-am deplasat în orașul Galway, unde am avut timp de masă și plimbare. Orășel pitoresc cu centrul vechi plin de tineri. Deși mercurul termometrelor arăta cel mult 8 grade Celsius, spre uimirea mea am văzut o grămadă de fete tinere aproape dezbrăcate. Umblau în fuste extrem de scurte și pullovere cu motive de Crăciun. Erau vizibil sub influența băuturilor alcoolice. S-a mirat chiar și ghidul nostru de așa ceva, deși omul era irlandez. "Generația tânără" a spus și a dat din umeri. Eu și nevasta ne-am plimbat o vreme pe străduțe, iar apoi am intrat din întâmplare în locaul numit The Dough Bros și am comandat o pizza. Fiind pe fugă și urmând încă 250 km de mers până la Dublin, am zis să nu ne complicăm cu preparate prea grele. Dar de la prima îmbucătură de pizza am simțit ceva special, o pizza cum nu mai mâncasem vreodată. Era un concept, era ceva inedit, o pizza deosebită. Am deschis repede telefonul și am exultat. The Dough Bros ocupă locul 4 din 320 restaurante din orasul Galway. Fără să știm, am ales ceva de top. Tripadvisor nu minte niciodată!

Ne-am întors în Dublin în jurul orei locale 21, când agitația pe străzi era în toi, așa că am luat încă o porție din acest oraș superb, amestecându-ne și noi cu lumea pestriță de prin magazine și pub-uri. Ne-am oprit pe Capel Street, la All Bar Chichen pentru o farfurie de pui prăjit și desigur câteva pinturi de Guinness, un păhărel de Jameson, iar nevasta și-a comandat chiar o Pina Colada. Aici am dat peste un ospătar/barman tânăr cu părul blond vâlvoi, care pe noi ne-a dus cu gândul la tinerii germani ai anilor '90. Extrem de politicos și serviabil. Îl vedeam după tejgheaua de la bar, fredona tare absolut toate piesele care se auzeau în local. În timp ce prepara Pina Colada pentru nevastă fredona Johnny Cash - Folsom Prison Blues. <<When I was just a baby, my mama told me, "Son...always be a good boy, don't ever play with guns">>. O atmosferă foarte plăcută, care ne făcea să vrem să rămânem definitv în Irlanda. Dar poate omul să se distreze la nesfârșit? Să vadă lururi mărețe, să mănânce și să bea? 

A doua zi am avut avion spre România și am fost extrem de norocos. Computerul celor de la Ryanair m-a repartizat în dreptul ușilor de urgență ale avionului. Aici ai loc berechet, am putut să-mi întind picioarele în voie, a fost mult mai bine ca la venire. Un fapt interesant: ghidul nostru, Derek, a spus că preferă whisky-ul Redbreast 12. În Duty Free, pe aeroportul din Dublin, l-am găsit la 64 de euro sticla. În România, pe finestore, 160 lei. Așa că am făcut o românească, și am comandat de pe finestore chiar de pe aeroportul din Dublin. A doua zi îl aveam la ușă :)

pics or it didn't happen

stadă din Dublin la ceas de seară

The Temple Bar

double-decker bus pe străzile din Dublin

Cliffs of Moher si Oceanul Atlantic

casă obișnuită dintr-un sat irlandez

cimitirul de la Kilmacduagh Monastery

St Patrick's Cathedral

tinere în orașul Galway

ospătarul care fredona din Johnny Cash și nu numai