marți, 30 aprilie 2024

Reciclare

Obligat, am intrat și eu în sarabanda reciclării, doar că la Mega nu merge aparatul care primește sticle. Am venit cu patru pet-uri de apă plată și caut din ochi o angajată, în speranța că va repara mașinăria. Într-un târziu își face apariția o femeie corpolentă și îmi spune: "Domnu', e plină cuva cu cioburi, dar e foarte grea, eu nu pot să o car.". "Auleo! Și ce facem?", am întrebat-o eu, întrevăzând deja pierderea a 2 lei, iar angajata de la Mega a reiterat că este foarte grea cuva cu cioburi. Atunci i-am propus să o cărăm împreună, iar ea a fost de acord. Am luat fiecare cuva de o toartă, am purtat-o prin tot magazinul, intrând cu ea în spațiul destinat angajaților, unde împreună cu femeia corpolentă am turnat conținutul într-un sac mare. M-am simțit foarte util, puțini oameni în ziua de azi își mai ajută aproapele. Bine, era vorba și de cei 2 lei. 

I-am dat prioritate unui bărbat în vârstă la reciclarea sticlelor. Avea o plasă jegoasă din care a scos 5 pet-uri de bere Neumarkt, butelcuțe la 1 litru. Aparatul de reciclat le-a înghițit cu lăcomie. Apoi, la final, scoate din plasa jegoasă o sticlă de Johnnie Walker Red Label, pe care, înainte de a o introduce în gura aparatului, mi-o flutură prin fața ochilor, tot numai un zâmbet. Îl întreb dacă a fost bun și își duce arătătorul și degetul mare la gură, pupându-le, spunând: "Excelent! L-am prins cu 55 de lei la Mega.". În vremurile comuniste, Johnnie Walker Red Label era whisky-ul la care visau tații noștri. Îl găseai doar în shop pe valută, sau adus pe sub mână de șoferii de TIR. Cred că atunci era o băutură bună, acum probabil este doar o treaptă mai sus față de rachiul obișnuit băut de bețivi. Tot bătrânii noștri spuneau: "Whisky-ul trebuie să miroasă a ploșnițe!". Adică cum? Sunt băutor de whisky, dar încă nu am perceput acest miros. Mă puteți lămuri?

5 comentarii:

  1. Mâine este 1 mai: ziua internațională a muncii !!

    Este în primul rând ziua fetelor pe care le vedem pe Facebook în vacanțe nenumărate.
    Cum și-ar permite atâtea vacanțe și cheltuieli fără o muncă enormă ?

    Și mai puțin ziua ta !!
    Dacă gătești la domiciliu și te bucuri că ai câștigat la Mega 2 lei, e clar că nu muncești îndeajuns !!

    RăspundețiȘtergere
  2. nu po sa te lamuresc. dar batranii nu spuneau ca trebuie sa miruasa a plojnitze, ci ca miruase a plojnitze. ma mir de tine ca ai intrat in sarabanda reciclarii. te-o fi convins activista de la cluj napoca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nepotul lui Topârceanu30 aprilie 2024 la 16:39

      La Cluj e o activistă
      Aprigă și feministă
      Are boală pe bărbați
      Îi face pe toți "frustrați" !

      Ștergere
  3. uite, https://www.youtube.com/watch?v=2iM6mTY2mRs . de la 1 ora 16 minute 4 secunde. adica https://www.youtube.com/watch?v=2iM6mTY2mRs&t=4564s

    RăspundețiȘtergere
  4. - știi de ce se numește johnnie walker red label așa?
    - pen'că are etichetă roșie?
    - nu. pentru că e excelent!
    - n-aș avea de unde ști. eu beau john daniel's dăcât.
    - vrei a spune "jack daniel's"?
    - o fi jack pentru tine, dar când îl cunoști de atâta vreme ca mine, e john!

    RăspundețiȘtergere