Am cumpărat cartea pentru fiul meu cel mare, de la o librărie din centrul orașului Sibiu, însă am sfârșit prin a citi-o eu, în sejurul din acest an pe meleaguri elene. O incursiune plină de melancolie prin vacanțele anilor ’80, la munte, la mare, la bunicii din Cluj, realizată cu multă pricepere de autoarea care este mai mare cu 6 luni ca mine, deci pot spune că am trăit fix aceleași vremuri. Cazare pe la diverse gazde sordide în Bușteni sau Constanța, sejururi pe litoral de 12 nopți cu masă și cazare în condiții mai mult sau mai puțin modeste, excursii prin Bucegi. Foarte multe similitudini între cele povestite de Adina Popescu și cele trăite de mine. Țin minte o vacanță în stațiunea Neptun, când mă plimbam împreună cu ai mei seara, iar eu am simțit miros de friptură la grătar. Mi-a fost poftă și am cerut. Am intrat la terasa respectivă și într-adevăr se servea friptură de porc la grătar cu cartofi prăjiți. Ai mei au cerut o singură porție, doar pentru mine. Ei pur și simplu au fost spectatori, au privit cum am mâncat eu, apoi au plătit și am plecat. Țin minte și acum replica ospătarului, îndreptată către mine: “Când vor fi bătrâni părinții tăi, așa să-i duci și tu și să le iei o friptură.”. Astea erau timpurile. La Calul Bălan, în Neptun, autoarea a avut norocul să petreacă o seară, eu doar am intrat să privesc lumea din local și să adulmec mâncărurile. Povestește la un moment dat despre faptul că ai ei își însușeau vesela de prin restaurantele de la mare, nemulțumiți de servicii, probabil încercând să obțină o compensație. La fel făceau și ai mei. Aveam acasă castronele de salată sau muștar “luate” de la mare. Întrebându-i de ce fac așa, tata îmi răspundea: “Mai dă-i în pizda mă’sii, la cât ne fură…”. Un castron de salată a trecut testul timpului și încă ne slujește. Citind cartea, mi-am mai amintit de paturile jegoase de pe la diferite cazări, unde dormeam îmbrăcat cu hainele de afară, ori de grupurile sanitare cu WC-uri insalubre care picurau, de cazările cu wc-uri comune și desigur de wc-urile din tren a căror putoare se revărsa în tot vagonul. Dar desigur, noi eram copii pe atunci și nu observam aceste neajunsuri, așteptam cu sufletul la gură vacanțele și mergeam peste tot, fără pretențiile de acum. Vacanțele erau cumva mai așezate, mai liniștite. Nu era turism de masă ca în prezent, nu mergea oricine la munte sau la mare. Cartea mi s-a părut excelentă. Foarte bine scrisă. Nu știu ce impact ar avea asupra copiilor din ziua de azi, obișnuiți cu vacanțe în străinătate și cu hoteluri de lux.
Din anii '80 nu-mi amintesc mare lucru.
RăspundețiȘtergereAm doar poze (pe film Azo Mureș) de la Sinaia și de la mare (în fundu' gol, cu găletușa și lopețica în mână).
Iar pe fundal se vede elefantul celor de la circ care făcea zilnic baie în mare.
Vacanțele anilor '90 au reprezentat, în schimb, cele mai bune amintiri ale mele.
Cazare de câte 12 zile la Saturn (doar într-un an am stat 7 zile), la hoteluri cu condiții decente.
Plaja era fără șezlonguri și gunoaie, se auzeau pescărușii și valurile, nicidecum muzica dată la maxim de la vreun bar.
Oameni normali peste tot, încă nu apăruse moda cu cocalari maneliști și fufe ordinare
Prețurile erau mici la orice: cazare, mese, înghețată, sucuri, gogoși, articole de plajă.
Un mic paradis, pe care n-am să-l mai regăsesc vreodată.
Cu mari sacrificii, de prin clasa a VI-a pana-ntr-a XI-a am fost în câte o tabără pe an. Nouă zile, asta era toată vacanța, apoi la țară bătând șesurile Teleormanului. Au fost tabere mai mult sau mai puțin reușite, cu tot ce zici tu acolo, dar măcar au fost.
RăspundețiȘtergereAcum, că bat la poarta numărul 40, prefer tot genul acesta de lucruri simple, însă e drept că s-au schimbat condițiile de bază (chiar și toaletele trenurilor, care tot jegoase sunt, dar mai puțin jegoase, problema fiind că sunt mult mai puțin trenuri), ceea ce este bine.
Un cort, un sac de dormit, un arzător, haine suficient de călduroase, toate până în 15kg pentru 7 zile este o minune, având în vedere că nu lipsesc nici confortul, nici igiena. Desigur, este doar o opțiune, însă e și o dovadă că se poate afla o vacanța liniștită. Cheltuiala pentru un echipament performant (adică ușor și confortabil) ce va ține mult timp, poate, de ce nu, o viață face cam cât cheltuiala pentru o vacanță clasică tip "totu-inclus" (ba mai puțin, dacă se urmăresc oferte).
Bogăția peisagistică a României permite tot felul de combinații pentru toată lumea, nu-i musai să fie exploatate aceleași 5 locuri an de an, iar partea și mai bună este că au apărut gazde în locuri izolate, uneori de-a dreptul izolate și chiar cu aranjamente atipice, cum ar fi corturi (de lux, ca să zic așa, orișicât corturi).