Doamna Mariana

(text dedicat celui ce strânge ca furnica, moare și nu bea palinca)

de Eufrosin Potecă

- Coane! Bei o bere?
- Da. Unde?
- Păi pe strada teatrului, aici aproape.
E puțin racoare și stă să plouă. Dar locanta are o boltă de iederă deasupra. Are și veceu lângă care se lăfăie un sul consumat de hârtie igienică. Are și sul de prosoape de bucătărie lângă chiuvetă. Dar asta nu prea are legătură cu ploaia.
Mesaje. Smartfon. Unii.
Intră un personaj interesant. Trage vreo trei mese una lângă alta. Scaune. Dispare. Intră în clădirea derăpanată din fund. De acolo ne-am procurat și noi berile. Patru lei bex. Bun! Personajul revine cu o carafă de jumătate de litru cu vin alb, poșircă din pungă, dealurile Chimia, podgoriile Mendeleev. Se așează, scoate din pungă o sticlă cu un suc porocaliu ieftin, își toarnă o jumătate de pahar și apoi completează cu vin. Bea fericit și așteaptă. În jurul orei cincisprezece își fac apariția și colegii lui. Probabil sunt cu toții muncitori la vreun atelier. Își fac apariția pe masă beri și noi carafe de vin. Oameni simpli în prag de alegeri locale. Fără griji. Fără dileme. Discuții cuminți, civilizate, banale, fără cuvinte porcoase, fără vulgarități. Plouă ușor dar asta nu spală nimic din jegul cotidian, doar îl accentuează.
Bem bere miercurea că becs nu mai are. E luni și de abia miercuri aduce. Doamna Mariana îmi înmânează trei lei rest. Are cam 62 de ani, e grizonată, tunsă scurt, grasă, crăcănată și cunoaște toți mușterii. Pe poarta terasei intră un domn călare pe un cărucior electric. În spatele lui fâlfâie mândru steagul albastru cu stele pline de icter al muiunii europene. “Doamna Mariana!! Doamna Mariana!! Vreau și io o bere!” Își parchează vehiculul electric, nepoluant, muie diesel, lângă o masă și își aprinde o țigară. Are cam șaișcinci de ani și o privire amenințătoare, răutăcioasă. Handicapul locomotor a scos ce e mai bun din el. Încearcă-mă Doamne căci vreau să bat, bat, bat la poarta Raiului!
E cald și bine. Vine bexu (că de data asta are). Partea din dreapta terasei, aia acoperită, e acum îngrădită cu un fel de rogojini din nuiele. În fața localului sun parcate mașini scumpe, auti, mergedes, bemve. Cocalari cu ceafa lată, interlopi, dubioși cu suflete murdare ocupă masa pregătită cu față albă din spatele rogojinilor de nuiele. Sunt doar bărbați, femei ioc. În rând cu noi vrăbiuțele, stau niște privighetori negre îmbrăcate în costum. Pe masă, lângă acordeoanele Hohner, tronează sticla de gec, gec deniels. Și bineînțeles cutille cu otravă energizantă, că așa e cul acu’, să faci cocteil. Își face apariția și cel cu sucul în vin (sau invers). Ocupă trei mese lângâ noi, dispare înăuntru și revine cu jumătate de carafă de apă colorată galben cu arome și promisiuni de ciroză. Se așează. Își face șprițul lui deosebit și își așteaptă colegii sau prietenii. Mă duc înăuntru să procur o nouă porție de bere. În bar-ul/bucătărie este forfotă mare. Doamna Mariana, băiatul dânsei și încă un nene pregătesc farfurii cu aperitive pentru masa șmecherilor. Carnea pentru friptură așteaptă cuminte bronzul gratarului. Fiul taie niște feliuțe subțiri ca foița de țigară de slanină și așează câteva cu mare zgârcenie pe farfurii alături de o jumatate de castravete tăiată în doua, un patrățel de brânză telemea, o jumatate de roșie și o lingură din ceva ce arată a icre dar de fapt nu știu ce este. Nenea care distribuie farfuriile încearcă să scurgă niște vișinată dintr-o damigeană slinoasă. Nu strînge decât jumatate de carafă așa că cere niște țuică și completează restul. Televizorul e deschis pe postul antena trei. Achit berile și revin pe terasă. Masa lăutarilor e goală iar din spatele rogojinilor se aude muzică de cafe concert. Baștanii bagă pe sub nas “bogatul” aperitiv. S-au umplut și cele trei mese de lângă noi. E ora trei și au ieșit oamenii de la muncă. În celălalt capăt, la două mese alăturate, stă moșul cu transportorul electric, un alt moș tot “electrizat” dar cu un alt model de vehicul (de unde tot apar ăștia?) și încâ doi bărbați. Muzica de după rogojini a alunecat în registrul lăutăresc clasic: Gabi Luncă, Constantin Eftimiu, etc. Ascultăm zâmbim și e bine. Iese câte un petrecăreț cu paharul de băutură în mână, se duce pe stradă să vorbească la telefon. Moșneagul cu electricitate sub cur îi spune unuia de la masă:
- Bă Florine! Dă bă și tu niște salată!
Florin îl ignoră.
- Bă Florine!! Dă bă și tu niște salată d-aia!
- Ia bre! Și scoate dintr-o sacoșă o salată frumoasă pe care o pune pe masă în fața moșului.
- Hai bă! Îți bați joc de mine? Mai dă!
- Hai bre că îți ajunge de o salată! Ce faci cu ea?
- Mai dă bă! Și Florin mai scoate două salate și i le dă.
- Dă și o pungă că n-am unde să le bag.
- N-am!
- Hai bă! Dă o pungă!
Florin se scoală și dispare la bar.
- Ia uite bă ce mi-a dat ăsta! zice moșul arătându-i celuilalt motorizat o salată de care atârnă un fir de iarbă. Celălalt zâmbește.
- Ce e asta bă Florine? întreabă pufăind din țigară și arătându-i firul de iarbă lui Florin care tocmai revenise de la bar cu o pungă de plastic.
- Iarbă bre! Ce să fie?
- Hai bă dă-o dracu’! Dă și niște ouă!
- N-am bre! Sunt în mașină. Îți dau când plec.
- Hai bă dă niște ouă!
- Sunt în mașină bre! Îți dau cand plec! Stai să termin vinu’!
- Dă bă acu’! Florin se ridică și se duce la mașină iar moșu’ încearcă să-și bage salatele în pungă. Nu reușește și varsă sticla de bere pe el. Vine Florin cu ouăle.
- Ia bre!
- Uite ce-am făcut! Doamna Mariana! Adu o cârpă! Doamna Mariana!!
Aduce doamna Mariana. Șterge. Pe fața ei nu se zărește vreo urmă de supărare. E obișnuită cu astfel de evenimente.
Pe timpul dialaogului de mai sus lăutarii au avut o pauză. Acum revin în forță. Bem berile și plecăm.
Venim să sorbim “lichidul și noi cu problema, de unde bă nene atâta bănet și așa apare dilema”. La o masă alăturată niște băieți tineri, ușor cafenii (datorită consumului excesiv de ness), devorează niște cartofi prajiți cu ouă ochiuri. Mâncare de curve. De ce “mâncare de curve” v-ați putea întreba... Păi pentru că un prieten de-al meu YO3HCV mi-a zis odată că orice curva proastă e în stare sa prajească niște cartofi și să facă două ochiuri. Așa e! Deci la Doamna Mariana se și mănâncă deși nu are un meniu tipărit pe hârtie pe care să ți-l ofere: “Ia bă labă! Îți e foame?”
Întârzii. Am fost reținut cu munca. Avioane pe câmpii. Lângă masă, o găleată de aluminu stă pe un picior instabil fabricat din același material. E plină cu gheață și în interiorul ei se răcorește o sticlă de Jidvei. E o frapieră!
- Coane! Am comandat două porții de cartofi cu ouă! O porție de cartofi 3 lei și 1 leu oul! Am luat câte o porție de cartofi și două ouă de căciulă!
- Ok!
Bem ca boierii și mâncăm ca la bunica acasă! Viață!

Se schimbă multe. Sau poate nu se schimbă îndeajuns. Am plecat iar, din nou, again, același refren. Acum îmi e bine. S-a întâmplat ceva. S-a stricat ordinea (ne)firească a lucrurilor. Dar totul e mai mult decât ok. Durerea sufletească a unora nu vede liniștea interioară a altora. Doamna Mariana va fi întotdeauna acolo. Mai e timp.”Chem oamenii! Ei au această putere! Să aducă înapoi ceea ce e al nostru!” 

Doamna Mariana are și pastramă de oaie nu numai mâncare de curve....
- E mai scumpă, da’ cere lumea că știe că e bună, o face fii-miu. Grăsimea o punem la cârnați....
Oaia stă cuminte pe masă. N-are cap....

Ușor, ușor, ușor .......