Vecinul meu Totoro

© wikipedia

Hayao Miyazaki este un nume foarte puțin cunoscut în lumea noastră, o lume care îl preamărește pe Disney și pe urmașii săi care îndoctrinează în continuare generații și generații de copii. Eu din copilărie am fost fascinat de filmele de animație japoneze. Probabil de când mă uitam la Sandy Bell (la vremea respectivă nu știam că sunt japoneze, dar îmi plăceau). Apoi, mai în adolescență, am văzut Hotaru na haka (Cimitirul licuricilor), regizat de Isao Takahata, la care am plâns ore întregi după terminarea peliculei și mi-am spus că japonezii ăștia sunt tari de tot. Hayao Miyazaki este considerat un fel de Kurosawa al animației. E magistral. Tot în adolescență căutam să văd toate filmele din Top 250 imdb. În primele 25 (Atenție! În primele 25 de filme all time) se afla și Sen to Chihiro no kamikakushi (Spirited away cum l-au tradus vorbitorii de engleză), regizat de acest Hayao Miyazaki. E pur și simplu o capodoperă. L-am văzut de vreo 6 ori. N-o să vedeți o asemenea poveste nici în 1000 de Frozen. La fel și Hauru no ugoku shiro (Castelul umblător al lui Howl). 

 

 

Aveți Netflix? Dacă da, lasați Casa de Papel și Peaky Blinders! Urmăriți capodoperele lui Miyazaki. Zilele trecute m-am uitat împreună cu nevasta la Tonari no Totoro (Vecinul meu Totoro). Copiii nu au dorit să vadă, nu apreciază animația japoneză, fiind spălați pe creier de americani. 

Vecinul meu Totoro, povestea unui profesor care împreună cu fetele lui se mută într-o casă la țară. Lângă sat este pădurea, plină de forțe supranaturale și tot felul de spirite. Un mod unic de a spune o poveste, naturalețea regăsindu-se în lucruri pe care noi, europenii le găsim ciudate. Până și faptul că bărbatul face baie împreună cu cele două copile, cei trei stând împreună despuiați, ne miră pe noi, barbarii ăștia de oameni crescuți într-o altfel de civilizație. Fază tablou în care fetițele, alături de Totoro așteaptă în stația de autobuz, sub ploaia ce cade peste ei. O frumusețe pură care bucură sufletul privitorului, aruncându-i lacrimi în colțul ochilor. Acest film de animație este metaforă, este poezie. Totul este întregit de muzică și de vorbele japonezilor, care parcă strigă când discută între ei. 

Dați drumul la Netflix cât mai grabnic la acest film! 

Cu plăcere! (vorba unui influencer din mediul online)