Revelion 2003 – 2004

de Eufrosin Potecă

   N-am participat la foarte multe petreceri de-a lungul existenței mele sau poate am participat și nu îmi dau seama. Sunt destul de timid și cam posac. Am înțeles petrecerile cu ocazia aniversării zilei de naștere, a zilei de nume, a celebrării unui eveniment important din viață dar m-am întrebat mereu de ce se bucură lumea și simte nevoia să petreacă pentru că a mai trecut un an calendaristic? Se schimbă niște cifre, trece timpul – îmbătrânim (în cazul aniversării zilei de naștere asta poate fi adăugată ca o reușită – am mai adăugat un an în „buchetul” celor strânși până atunci). Cu toate astea invariabil am participat la petreceri de Revelion de când mă știu. Când eram mic petreceam în familie alături de părinți, ulterior am devenit atârnător pe la petrecerile organizate de diverși colegi, prieteni, etc. De prin anul 1999 sau 2000 îmi făcea plăcere ca prima melodie pe care o ascult în noul an să fie Whole Lotta Love fără vreo explicație logică. Pur și simplu îmi dădea o stare de bine.

   În anul 2003 eram proaspăt angajat la o mică firmă de IT și telecomunicații din multilateral dezvoltata noastră capitală. Unul dintre colegii de departament, să-i spunem Goran, m-a luat cumva sub aripa lui și mi-a arătat câteva dintre „secretele” meseriei. Un individ inteligent, fumător înrăit, radioamator, electronist senzațional, visător, ascultător de muzici bune, viitor antreprenor. Aș putea spune că am devenit chiar prieteni. Avea un apartament închiriat împreună cu prietena lui într-un bloc peste drum de intrarea din parcul IOR. Mergeam destul de des pe la ei seara și stăteam la povești. El visa să pornească o afacere în domeniul electronicii, eu beam bere, fumam pasiv și îi mai spuneam ce muzică să mai pună iar prietena lui din când în când ne mai gătea câte ceva. Pierdeam vremea.

   Către finalul anului Goran îmi spune că ar vrea să organizeze o petrecere de Revelion în apartamentul lui închiriat. Bine, am zis, particip. Nu mai țin minte exact câte persoane au fost invitate dar pentru un apartament de două camere eram destul de mulți. Au mai fost un coleg și o colegă de la locul de muncă, persoane pe care le cunoșteam și eu, iar restul erau cunoscuți sau rude d-ale gazdelor. În concluzie eram cam stingher.

   Nu mai țin minte exact cum ne-am organizat dar parcă am pus bani cu toții pentru băuturi cât mai ieftine și cantitative, iar pentru mâncare au fost încropite ceva aperitive și momentul inedit a fost când Goran a luat decizia să facem un grătar. Să ne înțelegem, apartamentul era situat la etajul unu din zece al unui bloc comunist construit prin anii ’60 și „deținea” o logie (care era și „închisă”).

   A venit data de 31 decembrie, seara ne-am prezentat la locul acțiunii, am luat cunoștință cu paharele de alcool pentru a facilita socializarea, am ciugulit aperitive, a pornit fundalul sonor specific unor astfel de evenimente și a venit momentul grătarului. Era o iarnă fără zăpadă (cam ca în prezent) dar era totuși rece. A fost amplasat grătarul în logie, s-a aprins focul, a început fumul. Când jarul a fost gata părea că totul o să fie ok, se mai împrăștiase „ceața”, dar cred că au fost destul de multe elemente cu grăsime plasate pe grătar pentru că, precum Terminator, fumul a rostit cu o voce gravă „I’ll be back!” Din cauza transferurilor umane între logie și sufragerie în apartament s-a adăugat o porție nouă de fum pe lângă cel de țigară. Tot acel fum părea a fi speriat de frigul de afară așa că și-a făcut loc în apartamentul vecinului de alături pentru a se încotoșmăni cu rufele imprudent lăsate la uscat în logia deschisă. Probabil că în prezent o astfel de acțiune s-ar fi încheiat cu prezența pompierilor, a poliției și a ambulanței. Iar amenda aferentă n-ar fi fost mică. Atunci însă singurul care a sunat la ușă într-un târziu a fost vecinul imprudent care petrecea în altă locație dar se întorsese acasă dintr-un motiv necunoscut mie și descoperise dezastrul. Au urmat vociferări, sudalme, amenințări, dar în urma deschiderii largi a tuturor geamurilor și a ușilor din cele două apartamente fumul ne-a părăsit lăsându-ne semiafumați precum niște cârnați cabanos.

  A venit inevitabil și momentul 00:00, spumant, gălăgie, urări de longevitate și vizite rare la medic, petarde, țigănie tipic românească. Cumva în acel moment am simțit nevoia să mă distanțez puțin de masa gălăgioasă de oameni de la petrecere. Poate e firea mea retrasă, poate a fost doar o întâmplare, poate a fost un semn, dar după ce am ciocnit un pahar de spumant cu toți necunoscuții de acolo m-am strecurat ușor afară din apartament și am coborât în stradă. M-am îndreptat către colțul intersecției și m-am oprit pentru că de undeva de la un bloc vecin am auzit muzică și voci vesele de petrecăreți ce păreau că trăiesc împreună cu melodia ce se auzea. „Want a whole lotta love” și vocile petrecăreților cântau cu toții celebrul refren. Eram afară în frig pe strada pustie, ascultam și mă simțeam de parcă aș fi fost în aceeași cameră cu ei. Am stat până la finalul melodiei și m-am întors cu o dispoziție excelentă.

   Petrecerea s-a terminat, timpul a trecut iar undeva prin iunie în acel an am plecat de la mica firmă de IT și am pierdut legătura cu Goran.

   Și în prezent păstrez obiceiul acesta ciudat și prima melodie pe care o ascult benevol în primele ore ale noului an este Whole Lotta Love. Îmi dă aceeași stare de bine, e energizantă, e plină de energii pozitive dar n-am mai trecut prin nici un moment ca cel de la începutul anului 2004 când soarta, Dumnezeu, forțele ce gestionează Creația, hazardul sau cine va fi fost a făcut ca eu să ascult acea melodie stând pe un colț de intersecție într-o noapte friguroasă de iarnă.