Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață

De mic copil am fost un mare iubitor al hochei-ului pe gheață. Crescând în preajma Patinoarului 23 August, am asistat la zeci de meciuri pe viu, fie ale echipei naționale, fie partide tari de tot din campionatul României, cu echipe precum Steaua, Dinamo, Miercurea Ciuc (Csíkszereda) sau Gheorghieni. Un sport absolut fabulos, dar din păcate foarte puțin iubit la noi în țară. Ani de zile capitala nu a mai avut nici măcar un patinoar destinat competiților, echipele bucureștene intrând în anonimat, iar eu pierzând contactul cu acest sport. Hochei-ul pe gheață chiar a dispărut și de pe micile ecrane, în anii ’90 urmăream cu mare plăcere Campionatul Mondial pe Eurosportul de limba engleză, în comentariul inegalabil al lui Paul Ferguson & Richard Boprey. Multe meciuri le-am urmărit alături de Ciuc, invitat special permanent al acestui blog. La acea vreme aveam amândoi televizoare cu tub catodic, desigur. Însă color!

2025. Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață, grupa 1A, practic al doilea eșalon valoric. Organizat la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, pe cocheta arenă Sepsi. Țări participante: România, Marea Britanie, Italia, Ucraina, Polonia, Japonia. Nu aveam cum să pierd ocazia de a urmări pe viu aspecte de la această competiție, așa că pe 1 Mai, alături de nevastă și cei doi fii, am fost prezenți în tribune și am urmărit de la fața locului partidele Ucraina – Polonia 4-1 și România – Japonia 3-5. Organizare ireproșabilă, atmosferă de competiție mondială, sigla Škoda la centrul terenului, muzică antrenantă în pauze, mascota turneului (un simpatic dragon) care făcea tot felul de giumbușlucuri, dar mai ales un public avizat. Și ca la orice competiție de hochei, spre deosebire de fotbal, suporterii stăteau împreună fără niciun fel de problemă. Polonezi alături de ucrainieni, câțiva japonezi în mijlocul românilor. Români de etnie maghiară cu preponderență în tribune, cu un comportament civilizat, vorbind fără probleme în română, dacă vedeau că nu înțelegem ungurește. La fel și în magazinele în care am intrat în Sfântu Gheorghe, la hotel sau prin restaurante. Anii ’90 și conflictele inter-etnice se pare că au apus demult. Copiii au gustat din plin spectacolul de pe gheață și au declarat că vor să se apuce și ei de hochei. Nevasta mai fusese pe Flamaropol în urmă cu mai bine de 15 ani, dusă tot de mine. Din păcate echipa noastră națională a terminat cu înfrângeri pe linie, părăsind eșalonul secund al hochei-ului mondial. Sub privirile noastre, sportivii veniți din Țara Soarelui Răsare ne-au administrat o corecție severă, conducându-ne după primele 20 de minute cu un neverosimil 4-0. Echipa noastră a fost susținută de un public minunat, care a cântat pe tot parcursul meciului, indiferent de scor. Se vedea clar că oamenii știau jucătorii, știau faze de hochei, efectiv patinuarul fremăta la fiecare ocazie a României. La finalul zilei, după cele două meciuri, ne-am destins în fan zone, unde suporteri de toate naționalitățile au mâncat și au băut laolaltă, ca la o mare sărbătoare. Am servit și noi câțiva mititei tradiționali secuiești, discutând cu înflăcărare despre cele văzute. Am plecat toți patru cu bucuria în suflet de a fi fost părtași la ceva frumos și ne-am promis că vom reveni la patinoar când vom mai avea ocazia.

Câteva cuvinte și despre hotelul din Sfântu Gheorghe unde am stat. Hotel Fidelitas, Strada Berzei nr. 14. Camere moderne, curate, staf extrem de prietenos, am stat la discuții cu ei, au vorbit cu multă politețe abordând subiecte dintre cele mai variate, inclusiv iernile de altă dată și politică. Un mic dejun continental de tip bufet suedez, de care eu și copiii ne-am bucurat nespus, chiar dacă nevasta ne mai dojenea, explicându-ne ca de fiecare dată: “Bufetul suedez este conceput pentru ca fiecare persoană să mănânce ce mănâncă în mod obișnuit, nu ca să vă luați voi din toate.”, făcând aluzie la faptul că noi de fiecare dată ne punem în farfurie: ouă, mezeluri, brânzeturi, iaurt cu fulgi, legume, fructe, croisante, măsline, gem etc.

A doua zi, după meciurile de hochei, am avut bucuria de a vedea Lacul Sf. Ana, un loc foarte celebru din patria noastră, aflat în Județul Harghita. Să-i informăm pe cei care doresc să viziteze acest loc că accesul se face exclusiv perpedes din parcarea amenajată în vârful dealului din apropiere și unde pentru 3 ore trebuie să plătești suma de 50 lei. O coborâre de 20 de minute și o urcare de 30 de minute pentru o persoană supraponderală ca mine, deci pentru voi va fi mult mai ușor. Un loc splendid, curat, fără foarte mulți turiști la ora sosirii noastre. Asta în timp ce pe Valea Prahovei sau pe Litoral era puzderie de lume.

Acum așteptăm reluarea lucrărilor la Patinoarul Național din capitală și revenirea României în al doilea eșalon valoric hocheistic și evident organizarea la București a unui Campionat Mondial.

Ucraina - Polonia

România - Japonia

final la România - Japonia

Lacul Sf. Ana