Anița Cudla - Amintiri din viață (20 de ani în Siberia)

Jurnalul unei femei din Bucovina, săltată în 1941 de structurile NKVD și deportată în Siberia, dincolo de Cercul Polar, de unde va primi autorizația de întoarcere în 1958. Vorbe adevărate, nicidecum ficțiune, o carte scrisă în modul simplu al unui om din popor, dar cu un foarte mare talent literar. Una din milioanele de vieți distruse de comunism. Știam despre toate astea, am urmărit Memorialul Durerii în anii '90, dar citind această carte, am conștientizat pe deplin dimensiunile tragediei. Gândiți-vă că v-ați întemeiat o familie, ați pus deoparte ceva agoniseală prin propria muncă, stați liniștiți alături de soț/soție și copii în propria casă, iar deodată în toiul nopții vine poliția secretă sovietică și vă saltă, somându-vă ca în 15 minute să fiți gata de plecare, fără niciun bagaj, vă duce cu mașina la gară și vă aruncă într-un vagon de tren de marfă unde alături de alți 100 de oameni veți călători două săptămâni până în Siberia, noua voastră casă, unde veți trăi 20 de ani sub limita existentei. Ați fost declarați dușmani ai poporului, întreaga avere vi s-a confiscat, în casa voastră vor locui alți oameni. Ceva de neconceput pentru vremurile bune pe care le trăim în prezent și în care suntem nemulțumiți și supărați de orice nimic. Cam așa s-a întâmplat în comunism, comunismul cel regretat de unii retardați, care afirmă "era mai bine înainte".

O carte eveniment, citită pe nerăsuflate cu multă tristețe și emoție. Pentru prima oară am citit cu mare interes chiar și prefața + postfața, cartea prezentând la final câteva poze reale din viața autoarei. Cei mai cu cap 50 de lei cheltuiți pe anul ăsta. Dacă nu ați citit cartea, plasați repede o comandă. 

Whisky, music & smart casual dining (9)

Fiul meu cel mare s-a apucat de gătit, iar pentru a-l acompania în bucătărie am desfăcut o sticlă nouă de whisky. Ceva special, din Japonia. Hibiki Harmony Master’s Select, de la producătorul Suntory. Legendara sticlă cu 24 de fațete, o adevărată bijuterie, simbolizând probabil orele dintr-o zi, ori mai degrabă cele 24 de microsezoane din calendarul tradițional japonez, care după cum probabil nu știți (dar chat gpt știe!) sunt următoarele:
1. Risshun (Începutul primăverii) 
2. Usui (Apa plutește) 
3. Keichitsu (Insectele ies din sol) 
4. Shunbun (Echinocțiul de primăvară) 
5. Seimei (Viața devine clară) 
6. Kokuu (Ploaia semințelor) 
7. Rikka (Începutul verii) 
8. Shōman (Creștere completă) 
9. Bōshu (Căderea spicului) 
10. Geshi (Solstițiul de vară) 
11. Shōsho (Căldură ușoară) 
12. Taisho (Căldură mare) 
13. Risshū (Începutul toamnei) 
14. Shosho (Răcoare ușoară) 
15. Hakuro (Rouă albă) 
16. Shūbun (Echinocțiul de toamnă) 
17. Kanro (Rouă rece) 
18. Sōkō (Brumă) 
19. Rittō (Începutul iernii) 
20. Shōsetsu (Zăpadă ușoară) 
21. Taisetsu (Zăpadă mare) 
22. Tōji (Solstițiul de iarnă) 
23. Shōkan (Frig mic) 
24. Daikan (Frig mare)

La eleganța sticlei contribuie și eticheta realizată din hârtie japoneză washi, produsă în mod tradițional din fibre de dud japonez. Mi-am turnat 50 ml într-un pahar de cristal de Boemia, din setul primit cadou de ziua mea la aniversarea a 40 de ani. Desigur, nu am făcut asta într-un cadru festiv, fiul meu toca ceapă lângă mine, eram în umila noastră bucătărie, însă am ținut să gust acest whisky pe care-l primisem de la Moș Gerilă, cu ocazia sărbătorilor de iarnă de anul trecut.

Un whisky blended pe care îl asemuiesc cu Johnnie Walker Blue Label, nu prin prisma gustului sau mirosului, ci prin faptul că este un whisky cu o prezentare extrem de sofisticată, cu un ambalaj ce impresionează, cu un preț cam prohibitiv. Foarte corect, extrem de plăcut, dar parcă nu are acea scânteie care să justifice prețul. Ca și la Blue Label, voi spune că am băut whisky-uri de 3 ori mai ieftine, dar mai bune ca acest Hibiki. Să nu înțelegeți că nu mi-a plăcut, mi-a plăcut foarte mult, dar în aceeași gamă de preț am băut un alt japonez, Kujira Ryukyu single grain 10 ani, care mi-a plăcut infinit mai mult. Privind la fiul meu ce face prin bucătărie, am tot turnat în paharul de cristal și am băut, plescăind de plăcere. Gust dulceag, floral, oarecum caracteristic pentru whisky-urile japoneze, dar nu ceva memorabil.

Să revenim la fiul cel mare. Acesta a curățat două fructe de avocado, le-a scos sâmburii apoi le-a pasat bine, asezonând cu ulei de măsline, sare, piper, ceapă roșie tăiată cubulețe, roșii cherry de Topraisar tăiate pe sferturi, ardei kapia bucățele. Peste acest amestec a stors zeama de la o lămâie și a amestecat din nou. Acestui amestec, fiul meu cel mare i-a spus guacamole. L-am mâncat pus pe lipii libaneze încălzite la foc, deși sosul pare să fie originar din Lumea Nouă și nu din Orientul Apropiat. Eu pe lângă acest sos pus pe lipii am mâncat și o salată de vară (roșii, castraveți, ardei, ceapă roșie, măsline etc) cu brânză de oaie. Se potrivește, nu se potrivește, mie mi-a plăcut. A intrat totul excelent după whisky-ul japonez. Din păcate am omis să fac poze la mâncare. Recunosc, sunt egoist, dacă pregăteam eu masa aș fi pozat și m-aș fi lăudat.

Desigur, am ascultat muzică împreună cu fiul meu cel mare în timp ce el pregătea guacamole, iar eu beam whisky japonez. Știați că David Bowie este unul dintre muzicienii mei preferați? Și asta de când mă jucam NHL 99 pe computer, iar pe genericul acelui joc în fundal se auzea piesa Heroes. Am dat play la albumul The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars. Ce titlu, demn de un film de categorie B. N-am să stau să descriu albumul, pentru că nu mă pricep la asemenea vorbe și nici nu sunt critic muzical, eu pot spune cel mult că mi-a plăcut foarte mult albumul pe care îl știam, dar totuși să cităm wikipedia (nu chat gpt!) care face o descriere excelentă: “Described as a loose concept album and rock opera, Ziggy Stardust focuses on Bowie's titular alter ego Ziggy Stardust, a fictional androgynous and bisexual rock star who is sent to Earth as a saviour before an impending apocalyptic disaster. In the story, Ziggy wins the hearts of fans but suffers a fall from grace after succumbing to his own ego.”. Interesant. Ce plăcere să fredonezi “Didn't know what time it was, the lights were low....I leaned back on my radio...” în timp ce bei whisky și aștepți să fie gata masa.

Așa sunt serile noastre. Universale. Suntem globaliști. Whisky din Țara Soarelui Răsare, mâncare din Lumea Nouă, muzica unui interpret cu orientare sexuală dubioasă.

Alex Michaelides – Pacienta tăcută

Mi-a recomandat cartea o colegă de la muncă, spunând că este excelentă, așa că am zis să o încerc. Genul de best seller internațional vândut în 8 milioane de exemplare, ce se găsește la automatele din gări și e tocmai bună pentru un citit pe tren, ca să omori timpul. Nu e literatură, sunt doar niște propoziții care formează o carte, spun o poveste, thriller care își dezvăluie deznodămândul în ultimul capitol. Nu mă deranjează să citesc așa ceva, e ca și cum ai mânca fast food. Avem ca personaj o pictoriță care își ucide bărbatul, împușcându-l. Culmea, îl iubea foarte mult și era atașată de el. După această faptă amuțește și până la urmă este internată la nebuni. Mai avem ca personaj un psihoterapeut care dorește cu tot dinadinsul să o ajute pe pictorița criminală și să o facă să vorbească. Cam așa pornește cartea și se întinde pe mai bine de 350 de pagini. Nu e rea, dar am mai spus și în alte dăți, carte de consum. Dacă vreți să știți care este deznodământul, întrebați-l pe chat gpt, vă face un rezumat pe care-l citiți în 45 de secunde și nu pierdeți vremea ca mine, citind tot romanul.

Cântăreți la hypermarket

Vineri seara, la un cunoscut hypermarket, ajuns la linia caselor fredonam piesa Nothing Compares 2 U (varianta Prince, nu Sinead O'Connor, să ne înțelegem). Casiera, o femeie în jur de 55 de ani, auzindu-mă, mi-a spus: „Câtă veselie!”. Iar eu am spus: „Da, doamnă, e vineri seara, am luat și eu două beri să mă destind.”, arătând la cele două Berliner Kindl de pe bandă. Femeia a zâmbit și mi-a spus: „Ați văzut că a apărut bere Barcelona?”. I-am mărturisit că nu am văzut și chiar m-am arătat neîncrezător că ar exista o bere cu acest nume, dar femeia a insistat că există și au primit chiar de curând. Iar apoi s-a apucat să cânte „Barcelona! Barceelonaaa!”, celebra melodie a duetului Freddie Mercury & Montserrat Caballe. Cânta foarte bine, avea voce și i-am spus asta, iar ea mi-a spus că normal, doar a făcut liceul de muzică. Mi-a fost rușine să o întreb de ce a ajuns casieră la hypermarket, nu putem știi ce e în viața omului. Câți dintre noi nu ne-am pregătit pentru ceva și am ajuns să facem cu totul altceva?