joi, 30 martie 2017

Haruki Murakami - Meseria de romancier


Țara autorului : Japonia

Titlul original : Shokugyo to shie no shosetsuka

Anul publicării  : 2015

Ediția în limba română : Editura Polirom

Număr de pagini : 284

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







Mă gândeam, până să încep cartea, că Murakami mai vrea să-și ia vreo șalupă, ori o casă prin Osaka, și neavând inspirație pentru un roman a zis să-și povestească viața, știind că editurile se vor înghesui să cumpere orice produce el. Poate că așa e, ori poate mă înșel, însă cartea asta mi s-a părut destul de sinceră, mai bună decât ultimele sale scrieri, așa că am citit-o cu plăcere și am pătruns un pic în viața omului și în ceea ce face el. E chiar de invidiat cum dintr-un proprietar de bodegă a ajuns printre cei mai bine vânduți scriitori din toate timpurile, cum și-a lăsat el bodega și pe la 30 de ani s-a apucat de scris, efectiv trăind din asta. Când îi citești cărțile ai senzația că poți scrie și tu la fel, dar nu e chiar așa.

Afli multe din cartea asta eseistică. În Japonia scriitorii și scriitoarele au secțiuni diferite în librării. Interesant. Printre preferatele lui Murakami este Carson McCullers. Eu nici nu auzisem de ea. Trebuie să citesc și eu "Inimai-i un vânător singuratic.". Ați citit "Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj"? Chiar dacă nu ați citit-o puteți afla din cartea asta cum s-a dezvoltat povestea și cum unul din personajele cărții l-a îndemnat pe Murakami să scrie despre cum Tazaki pleacă în căutarea colegilor care-l respinseseră în trecut. Un alt capitol vorbește despre premii și despre faptul că Murakami nu a luat Premiul Akutagawa, iar un alt capitol vorbește despre romanele de mari dimensiuni vs. nuvele. 12 capitole cu totul.

Murakami a primit ofertă de la un bogătaș să stea un an la castelul lui din Franța și să scrie un roman. De la altul a primit ofertă să meargă oriunde în lume, să cheltuiască cât vrea, dar pe urmă să scrie despre asta. A refuzat ambele oferte. Deci nu e chiar așa după bani cum credem noi.

E ok cartea și dacă ați citit măcar 50% din ce a scris Murakami, merită să vă pierdeți timpul și cu asta. Chiar se vorbește aici în carte despre faptul că scriitorul trebuie să fie ca un dealer de droguri și să livreze mereu marfă către cititorul său, făcâdu-l pe acesta dependent.

5 comentarii:

  1. "De la altul a primit ofertă să meargă oriunde în lume, să cheltuiască cât vrea, dar pe urmă să scrie despre asta".

    Accept eu oferta asta !! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu! Și nu să cheltuiesc cât vreau, ci maxim 5000 euro.

      Ștergere
    2. Eu mă mulțumesc cu 2000 pentru două săptămâni în Grecia :)

      Ștergere
  2. N-am citit încă 50 % din ce a scris Murakami, deci n-am voie să citesc cartea asta?

    Japonezii fac orice cu imensă seriozitate, trebuie să vedem în Murakami (Haruki, mai precis, mai este unul cu același nume) un desăvârșit profesionist. Dacă adăugăm și tenacitatea proprie nației, înțelegem de ce a scris atât de mult.

    Nota de pe blog e interesantă, măcar m-a făcut să mă gândesc din nou la Haruki (chiar dacă nu-mi prea place).

    RăspundețiȘtergere
  3. http://cdn1.shopmania.biz/files/s1/129509010/p/l/9/radu-cosasu-meseria-de-nuvelist-supravietuiri-iii~8466229.jpg

    RăspundețiȘtergere