Aniversări în Bulgaria. Partea întâi - Belogradcik

"Călătorule, tu vei descoperi sensul lucrurilor și înțelepciunea oamenilor.". Este un vechi proverb persan, pe care mi l-a spus colegul meu de facultate, Sorin, într-o fereastră între seminarii, pe când ne odihneam într-o sală EC goală, undeva prin Facultatea de Automatică. De câte ori pornesc într-o călătorie îmi vin în minte aceste vorbe de duh. Călătoriile îți lărgesc orizonturile, îți dezvoltă gândirea, te cultivă, îți oferă noi perspective asupra vieții. Cunoști oameni și locuri noi, ieși din banalul cotidian, încerci să-ți depășești limitele. Într-o joi a fost ziua copilului nostru cel mic, iar imediat, sâmbătă, a fost ziua mea. Am zis să marcăm momentele cu o excursie de 4 zile în Bulgaria.

7:30. Bucureștiul e deja aglomerat de miile de mașini, iar eu îmi stăpânesc nervii știind că plecăm în concediu. Al 5-lea cel mai aglomerat oraș din lume spun statisticile. Anul trecut am fost la Pitești și am cumpărat o colecție de 4 cd-uri audio cu muzică blues. Anul ăsta am fost de asemenea la Pitești și am cumpărat o colecție de 4 cd-uri audio cu muzică jazz. Ați auzit de Thelonious Monk? E printre preferații lui Haruki Murakami. Ascultăm asemenea interpreți celebri și melodii cu nume amuzante precum "Goodbye Pork Pie Hat" (compusă de  Charles Mingus pentru Lester Young care murise).  Autostradă - Pitești - Craiova. Copilul cel mare îmi spune o ghicitoare: "Ce e ca mașina și merge repede?". În Craiova sunt indicatoare către Calafat și Bechet, iar după o vreme mă trezesc că merg către Bechet, iar Calafatul s-a pierdut undeva, nu se știe unde, drept pentru care facem un ocol nedorit de 75 km. Între Bechet și Calafat găsim cea mai săracă zonă a României prin care am mers vreodată. Călărași, Ialomița, Vaslui par state din USA pe lângă zona asta. Case dărăpănate, drumuri ca după bombardament, câmpul pârloagă, doar bătrâni și rromi pe la porți. Podul Calafat-Vidin pare desprins din filmele SF dacă e să-l raportăm la zona ce-l precede. Trecem Dunărea și intrăm în Bulgaria, relieful se schimbă, șoselele sunt mai bune, aerul e mai curat, ori poate e doar o iluzie și așa ne autosugestionăm noi pentru că de fapt ne bucurăm că suntem în străinătate. "Za granița".

Mergem către orașul Belogradcik. Foarte puțină lume a auzit de el. Întâmplător am dat peste acest oraș, căutând ceva pe net. Iată ce ne spune wikipedia. Belogradchik (bulgară Белоградчик) este un oraș din nord-vestul Bulgariei în Regiunea Vidin. Belogradchik, care literalmente înseamnă „oraș mic alb” este situat la poalele Munților Balcani, la est de granița cu Serbia și la 50 de km sud de Dunăre. Orașul este unic și faimos pentru stâncile sale, Stâncile Belogradcik, care acoperă o suprafață de 90 de kilometri pătrați și ajung până la 200 de metri înălțime. 

Stâncile Belogradcik sunt unul dintre cele mai frumoase locuri văzute de noi vreodată. Iți dau impresia de o vale a dinozaurilor, rămășițele unei lumi maiestoase dispărute de multă vreme. Ne întrebăm cum de nu știe lumea de asemenea locuri.

Ne cazăm la Guest House & Bistro Castle Cottage. Ne deschide o femeie care vorbește la perfecție engleza. Aflăm că a lucrat 10 ani în Chicago, Illinois. Seara, înainte de culcare, stau în sufrageria comună din pensiune și mă uit împreună cu copilul cel mare la Peppa pig. Aud bătăi în ușă, iar în cameră se ivește un bărbat mare și nebărbierit cu un zâmbet uriaș pe față. Se înclină în fața mea aidoma călugărilor shaolin și îmi spune : "Good evening, sir!". Mă înclin și eu în fața lui și începem să vorbim. Îmi povestește că a lucrat ca atașat diplomatic la câteva ambasade din Orientul Mijlociu, iar eu îmi scot legitimația de serviciu și i-o arât spunându-i: "In Romania, I work for The Gouverment".  Mai îmi spune: "Trăiască România!" și bate din palme. Sunt foarte de treabă acești doi oameni, gazdele noastre. Pensiunea e cotată 9,5 pe booking, dar este un scor mult prea mare. Probbil 8 este un scor corect. Nu o să mă apuc acum să fac comentariu de trip advisor, pentru că nu acesta este scopul acestei scrieri.

Gazdele de la Guest House & Bistro Castle Cottage ne recomandă să mâncăm la Restaurant Pri Ivan. Acolo și mergem și suntem surprinși de eleganța locului. Un restaurant sârbesc pentru că ne aflăm aproape de Serbia. Cerem o пљескавица pe care o savurăm alături de o bere (sau două) Шуменско. Este foate bun totul, iar tortul întrece orice așteptare. La boxe se aud un fel manele bulgărești, o muzică ce nu ne displace. Într-un colț se află o chitară, iar copiii merg și zdrăngăne la ea. Plătim vreo 50 de leva cu tot cu bacșiș, apoi plecăm la culcare. A fost o zi plăcută și l-am sărbătorit cum se cuvine pe copilul cel mic.

Dimineață avem parte de un mic dejun interesant. Iaurt cu dulceață de zmeură alături. Cei mici câte o brioșă caldă, iar noi câte o plăcintă cu brânză. Discutăm politică cu gazdele noastre. În limba engleză. Ne luăm la revedere și plecăm de la guest house.

Mai mergem încă o dată să vedem stâncile. Absolut fantastic. Iar apoi autoturismul ne poartă mai departe, pe drumurile Bulgariei. Călătorim pentru a cunoaște oameni și locuri noi. Dar până atunci două poze din Belogradcik.