joi, 10 august 2023

@ supermarket

În Kaufland, la vitrina asistată, m-am certat cu un bărbat pentru întâietate la servire. Chestia ciudată este că el susținea că eu sunt înaintea lui, iar eu susțineam că el este înaintea mea. Într-un final am cedat eu și am cerut înaintea lui produse din galantar.

Tot în Kaufland, văd reducere la berea Ciuc. Sticlă de sticlă la 0,33. 2,97 lei în loc de 3,85 lei. Cumpăr 8, dar la casă am surpriza să văd că berea costă 3,85 lei. Casiera îmi spune cu tristețe că nu mă poate ajuta, promoția terminându-se cu o zi în urmă, iar colegii ei uitând să scoată eticheta de la raft. Eu îi zic că nu este vina mea, cumpărând berea doar pentru faptul că e la reducere, nefiind un băutor de Ciuc. Mă trimite la ghișeul de informații, iar angajata de acolo îmi spune: "Picture cu eticheta promoțională, or it didn't happen!". Mă duc în magazin, fac poza la raft, îi arăt și-mi zice: "Perfect! Ne cerem scuze! Mulțumim pentru că ne-ați semnalat situația!". Îmi calculează (3,85-2,97) x 8 și îmi dă 7 lei cash. Apoi sună un coleg și îi spune să scoată eticheta de la raft. Deci nu e cum spun gurile rele: "Domne, încearcă să te fure lanțurile de magazine capitaliste.". Pur și simplu sunt oameni și ei, mai uită una alta. Nu e ușoară munca de lucrător comercial.

Un comentariu:

  1. Iar încerci să ne păcălești !!

    Ai scris Kaufland, dar de fapt ai fost iar la Mega Shop&Go, la pasiunea ta, exotica Akshona.
    Ai și fost văzut la Mega de câțiva martori oculari.

    Ca să nu zicem noi că te-ai amorezat de ea, ai pus repede Kaufland în text.

    RăspundețiȘtergere