Gătit la domiciliu vs restaurant. Adică invers

de Ciuc

Prima Cupă Mondială de rugby am văzut-o împreună cu Moșu în anul 1999. Nu mai știm ce meci, probabil unul al Noii Zeelande. Am băut un whisky fin, John Player Special de contrabandă, fără timbru. Pe vremea aia era ceva. Acum whisky bun găsești si la Mega Image, în afară de cel de lângă mine care e cel mai prost Mega Image din lume. Eu nu prea mai beau whisky de când m-am îmbătat odată foarte rău cu unul pe care îl adusesem din Berlin, de la un magazin specializat. Nu calitatea a fost problema ci cantitatea. Acum mai am in vitrină doar (decât) un Bushmills normal - un whiskey irlandez excelent, cred că e cel mai bun dintre whiskyurile ieftine. De atunci cred că nu am ratat nicio Cupă Mondială, poate doar cu excepția celei din 2015 când eram cantonat în celebrul oraș Darmstadt. Atunci am văzut meciul României cu Canada într-un bar din localitate alături de Radu, eram doar noi și am sărit când Vlaicu a trimis printre buturi mingea la lovitura de penalitate din ultimele minute. Atunci Stejarii reușeau cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale, de la 0-15 la pauză la 17-15, record neegalat până în prezent. Din păcate probabil că nu vom mai vedea curând vreo performanță notabilă a echipei naționale de rugby.

Dar să revenim în zilele noastre. Știam că trebuie să pregătesc ceva bun de mâncare, ceva deosebit, Moșu este un gurmand cu pretenții, mă simțeam ca și cum aș fi primit vizita unui inspector Michelin venit incognito în restaurantul meu. Am hotărât să fac o friptură de vită cu sos de piper verde. Mai făcusem acum două revelioane și cam aveam idee ce îmi trebuie. Am comandat de la Freshful tot ce am putut comanda: carnea (BBQ steak de Black Angus din SUA) - un calcul mental rapid - eu, Moșu, nevasta, fiul cel mare - TREI (3) bucăți, cartofi albi românești un kilogram, smântână dolofană de la lăptăria cu caimac. Cola normală la sticla de sticlă - pentru că ne respectăm, Pilsner Urquel - pentru că merităm. 

Negăsind piper verde murat, a doua zi, sâmbătă am fost la Mega Image să caut, dar nu aveau nici la cel de lângă mine (doh), nici la cel mai mare din apropiere. Așa că m-am dus la Carrefour-ul de la Mega Mall. Dacă nici aici nu au, atunci unde? Ce să vezi? Nu aveau, probabil trăim ceea ce istoria va consemna drept Criza Piperului Verde Murat din Octombrie 2023. Așa că am luat piper verde normal și încă nu mai știu ce și m-am întors cu coada intre picioare, nu înainte de a trece pe la mama care mi-a dat o tigaie (am doar una și îmi trebuiau două) și smântână de gătit. Deja aveam emoții, sosul de piper verde trebuie făcut cu din acela murat, boabele sunt mai moi, nu tari ca cele normale, mi-era teamă că voi avea puncte scăzute. 

Moșu, punctual ca de obicei a ajuns la 1730 fix. Când venim noi pe la el ne așteaptă cu ceasul, fapt care pe Răzvan nu îl impresionează, el întârzie mereu atrăgându-și sudălmile gazdei. L-am așteptat într-unul din cele trei tricouri ale All Blacks pe care le am - unul făcut de mine la un magazin online de printat tricouri. Ne-am pus frumos la TV și am urmărit partida de rugby dintre Țara Galilor și Argentina, un meci excelent terminat cu victoria Pumelor. Am servit o cola, adică eu i-am servit lui Moșu, și am băut și eu una. Nu am băut alcool din motive obiective, să nu trecem drept alcoolici. 

Când a venit nevasta de la plimbarea de seară cu cel mic, s-a și apucat să facă cartofii și sosul de piper. Eu am vrut să fac eu totul dar nu poți ține femeia departe de bucătărie. Face parte din programarea ei genetică și nu avem cum să ne opunem. Dar a fost un ajutor bun, nu știu dacă reușeam să fac totul la timp. Când am trecut eu la treabă, a început să țipe la mine, că nu se face așa, că de ce pun în tigaia aia, că sunt mocăit, c-o fi c-o păți. Cum urla Chef Scărlătescu la concurenții de la Chefi la cutite e minciună. Dar eu sunt un Zlatan Ibrahimovici în bucătărie, pot lucra sub presiune, și m-am apucat de treabă, am pus puțin ulei în tigaie și unt din belșug. Eu am servit și o țuiculiță (mie), că altfel nu se aprinde focul, iar lui Moșu i-am desfăcut o sticlă de vin din cele pe care le am in vitrină. Din cauza emoțiilor i-am servit vinul din pahar abia spălat si neșters, și am turnat vinul in pahar cu paharul in mână, două greșeli de începător, aș zice, pentru care am fost admonestat numaidecât, Moșu e aspru dar corect. Mi-am recunoscut sportiv greșeala, am reparat și am continuat procesul. Carnea am făcut-o bine făcută, așa o mănânc și eu, si Moșu la fel. Unii ar considera asta o blasfemie dar puțin îmi pasă, mănânc cum vreau eu! Procesul a fost, așadar, mai laborios, am întors-o de multe ori, ca să nu se ardă și am crestat-o ca să se pătrundă bine. 

Într-un final s-a gătat și ne-am pus la masă, Moșu a făcut bine cunoscutele poze la mâncare (picture or it didn't happen), și am băgat la ghiozdan. Au fost chiar bune, și carnea și sosul și cartofii și salata stropită cu ulei de masline si cu oțet balsamic de la magazinul italienesc. Tortul de morcovi făcut de nevastă de dimineață a complimentat această masă copioasă. Probabil nu am fi primit o stea Michelin dar măcar o mențiune de onoare în celebrul ghid am fi meritat.

 Nevasta și fiul cel mic s-au culcat, ei nefiind amatori de rugby. Cel mic urmărește cu interes doar loviturile la bețe și se bucură când jucătorii marchează. Am încheiat seara, dimpreună cu niscaiva beri, eu, Moșu și fiul cel mare (el nu bere) urmărind ceea ce probabil va rămâne în istorie drept cel mai frumos meci de rugby jucat vreodată - Irlanda - Noua Zeelandă. Păcat ca acest meci a trebuit sa aibă un învingător. Dar ce să-i faci? Balonul e oval!