Emma Donoghue - Camera

O carte tipică pentru Editura Trei, Fiction Connection. Groasă, se citeşte uşor, antrenantă şi fără figuri de stil, potrivită pentru oameni care nu caută neapărat literatura ca pe o artă. Prezentul roman are un subiect interesant dar extrem de trist. O fată de 19 ani este răpită şi ţinută captivă într-o cameră izolată. Timp de 7 ani. Violată şi ţinută ostatică în acel loc care are doar o fereastră spre cer, naşte un băieţel care în prezentul cărţii are 5 ani. Cartea debutează cu a cincea aniversare a lui Jack, iar întreaga acţiune este povestită de acesta. Deci avem o altă carte ce are narator un copil, o adevărată modă printre scriitorii anilor 2000. (doar eu am citit cel puţin 4 astfel de cărţi). Mama îl face pe Jack să creadă că întreg universul este doar camera respectivă, iar acesta este cât se poate de mulţumit. Asta deşi doarme în dulap noaptea, pentru că mama este vizitată de răpitor în principal pentru sex. Spoiler! La un moment dat cei doi scapă, iar din punctul meu de vedere partea interesantă a cărţii este cu ei în libertate, încercarea lor de integrare în societate. Cu această ocazie am aflat şi eu despre sindromul Stockholm. Se aminteşte de el în carte. Este foarte greu afară pentru un băiat de 5 ani care nu a ştiut niciodată despre lumea reală, dar şi pentru o mamă traumatizată timp de 7 ani. La fel de mare drama ca drama răpirii şi izolării.

La ce film ne duce cu gândul cartea? Păi da. La vita e bella. Doar că scriitoarea irlandeză Emma Donoghue nu are poezia lui Roberto Benigni, deşi cartea ei impresionează mult şi este chiar una foarte bună. Roman nominalizat la Man Booker Prize. N-am ştiut că această distincţie se adresează şi femeilor.