Cantonul Schiel

Nu sunt un obişnuit al drumeţiilor pe munte din două motive. În primul rând sunt foarte leneş, iar în al doilea rând taică'miu mă lua cu forţa pe munte când eram mic, lui plăcându-i foarte mult acest tip de activitate. Unui om nu-i poţi băga pe gât chestii, aşteptându-te să-i fie pe plac. Totuşi iubesc mult natura, îmi place să fac poze, merg cu picioarele pe teren plat, mă mai ajut de autoturism, dar niciodată n-am să plec în expediţii cu cortul pe creste de munte. Sunt prea comod pentru aşa ceva.

În vremurile noastre şoseaua asfaltată merge până la Cabana Piatra Arsă, la o altitudine de 1950 metri. După cum spunea şi Eufrosin Potecă, asta nu e prea bine. Se va maneliza locul cât de curând. Dar asta este capitalismul, manelizarea locului aducând profit investitorilor. Turismul pentru toţi.

Am lăsat maşina la Piatra Arsă şi împreună cu tatăl despre care vorbeam mai sus şi bineînţeles alături de câinele lup Bella am pornit spre Cantonul Schiel, în prezent doar un aşezământ părăsit plin de gunoaie ori alte murdării. Un drum în care mergi printre jnepeniş şi iarbă grasă, singurele plante care cresc aici în jurul valorii de 2000 metri deasupra mării. Traseul se parcurge în maxim 30 de minute de mers uşor, admirat peisajul, făcut poze, jucat cu câinele. Acest Canton Schiel a aparţinut fraţilor cu acelaşi nume, care au fost proprietarii Fabricii de Hârtie Buşteni, undeva pe la 1880. Lemnul pentru hârtie se aducea din munte, de la Boloboci şi se transporta cu funiculare până jos, în Buşteni. Priveliştea de la canton este pur şi simplu superbă. O privire de ansamblu a Buşteniului. Voi pune doar câteva poze şi am să închei aici povestea. Poze alb-negru, aşa cum făcea taică'miu în tinereţile sale cu aparatul Praktica, folosind filme Azo Mures Târgu Mureş. Pe acest site se pot citi mai multe.