Nunta (I)

Meneaito răsună la maxim în boxe, stârnindu-i greaţa. Îi e dor de momentele de relaxare când în micul său birou de acasă ascultă Raoul Koczalski sau Vasili Kalinnikov. Ştie să aprecieze muzica bună, se bucură din plin de ea, dar acum nu are ce face. Este la o nuntă şi toată lumea dansează meneaito, melodie şi dans pentru profani. Priveşte uimit cum toţi se bâţâie de la dreapta la stânga şi invers, gesticulând aiurea. Inclusiv mirele şi mireasa. S-a cam săturat de nunţi, dar e sezonul lor. A fost la prea multe în decursul vieţii, inclusiv la a lui. Toate se desfăşoară după acelaşi tipar. Momentele ce ţin de tradiţie de dinaintea bisericii, cu ruperea turtei la mireasă ori cu bărbieritul la mire, cu lăutarii care cântă în plină stradă "Ia-ţi mireasă ziua bună" şi cu femeile trecute de cincizeci de ani care se prind la horă şi chiuie strident, în timp ce sânii grei şi lăsaţi le saltă, aproape ieşind din bluzele de poliester combinat cu dantelă cumpărate de la Dragonul Roşu. Apoi cele nouăzeci de minute plictisitoare de la biserică, când popa pare să vorbească la nesfârşit, când mirii şi naşii se rotesc în jurul mesei, când toate rudele care se văd din zece în zece ani se fotografiază cu mirii, când toată lumea afişează zâmbete false. Totul i se pare de prisos, începând cu rochia miresei care după ce-şi va cunoaşte cele douăsprezece ore de glorie, de fapt şi singurele, va poposi într-un ungher prăfuit al podului până la sfârşitul timpului. Şi terminând cu florile pe care rudele le aduc la biserică, flori cumpărate din obligaţie, care se vor amesteca între ele, uitate într-o strană de lângă altar, al cărei ctitor a murit cu zeci de ani în urmă.

Urmează restaurantul unde toţi sunt întâmpinaţi cu şampanie ieftină şi pişcoturi de proastă calitate. Verişori de gradul trei se regăsesc şi discută aprins. Dansul mirilor, unde cea mai des întâlnită piesă din toate nunţile la care a participat a fost Whitney Houston - I will always love you. Inclusiv la propria-i nuntă. El îşi dorise Sam Cooke - A change is gonna come, dar soţia nu a fost de acord. Mâncarea îl deranjează cel mai mult la nunţi, faptul că românii nu au imaginaţie. Aceleaşi aperitive obosite, cu caşcaval, mezel, salată de vinete în roşie, brânză în ardei gras, chifteluţe reci preparate dintr-o carne dubioasă, icre fără gust pe o pâine tare. Urmează peştele, file de pangasius adus din Delta Mekongului, plin de uraniu, la care se alătură legumele congelate. Apoi tradiţionalele sarmale cu mămăligă, şi într-un final, când nimeni nu mai poate mânca nimic, mix de friptură (adică pui şi porc) cu garnitură de cartofi la cuptor şi salată de varză. Până se aduce tortul deja 50 % din invitaţi au plecat, 20% sunt morţi de beţi, iar restul chiar nu au chef de tort, ţinând cont că e ora 3 dimineaţa.

Însă momentan lumea întreagă dansează Meneaito. Mai e puţin şi se vor aduce sarmalele. Se bea vin ieftin din carafe de sticlă. Invitaţii nu-şi pot da seama dacă este demisec sau demidulce. Într-un final se termină supărătoarea melodie, iar el răsuflă uşurat. Însă doar pentru o clipită. Urmează o altă clasică a nunţilor, Follow the leader. Toată lumea formează un şir indian şi astfel încolonaţi merg printre mese, ca un trenuleţ uman ce umple întreaga încăpere. Văzându-i astfel îi vine să râdă şi îşi aminteşte versurile unei melodii R.A.C.L.A. din tinereţile sale: "pe rând încolonarea, ca să ne sugeţi pula...". Dar nu apucă bine să-şi reamintească toate versurile, pentru că DJ-ul face un anunţ: "S-a furat mireasa!". Sigur, mireasa va fi recuperată ceva mai târziu pentru două sticle de whisky.

E ora 5:45. În sfârşit s-a terminat totul. Se îndreaptă spre casă. Dă drumul la muzică în maşină. Chuck Berry - Maybellene îl înveseleşte. Îi piere toată oboseala şi în drum spre casă o ia pe rute ocolitoare de dragul condusului prin oraşul pustiu şi pentru că simte o foame accentuată de muzică bună. Pe scaunul din dreapta sunt aruncate cinci hârtii de câte o sută de euro. Onorariul său pentru nunta care tocmai s-a terminat. Sâmbăta viitoare o va lua de la capăt.  Lângă bani, într-o geantă, este un aparat foto care valorează mult mai mult. Într-un buzunar al genţii sunt cărţi de vizită pe care scrie "Emilian Tudusciuc, fotograf de evenimente".