Răutatea copiilor

Serile mai merg în parc. Am un copil şi un câine. Soarele stă să apună, iar ultimele sale raze scot în evidenţă praful care se ridică până la cer. Aer amestecat cu mult praf şi noxe ne umple plămânii, iar mai târziu aceste organe vor fi atacate de cancer. Pentru că trăim în poluare. E foarte multă lume în parc şi toată lumea are copii. Câini nu au toţi. Copilul se dă în leagăne şi în tot felul de comedii, iar eu stau pe bancă la marginea locului de joacă şi privesc la ceilalţi copii, iar câinele, Bella, ciobănescul german, stă sub bancă, scoţând limba de un cot. Îmi place să studiez psihologia şi comportamentul copiiilor. Îmi place să observ răutatea lor brută şi nemascată.

La groapa cu nisip este un băieţel de 5 ani. Se joacă cu o lopăţică, aruncând în sus nisipul care cade în capul unei fetiţe. Observă acest lucru şi-l repetă cu mare încântare. Fetiţa pleacă, dar se apropie un alt băieţel cu o găletuşă în mână.
- Băiatu', îmi dai şi mie găleata?, întreabă primul copil.
Cel întrebat se ruşinează şi doar pleacă capul în jos, însă primul insistă. După încă trei întrebări care de fapt sună ca nişte somaţii, cel cu găleata rosteşte un "nu" abia auzit şi dă să plece, dar astăzi nu este ziua lui norocoasă. Găleata îi este smulsă din mână de copilul cu lopăţica.
- E a mea, protestează proprietarul găletuşei.
- Ba-i a mia, îi zice foarte senin actualul posesor.
- Nu. E a mea. (începe să plângă)
- Ba nu. I-a mia. I-a mia. I-a mia.
Pe moment mi-a venit să mă ridic şi să-i dau un picior în cap acestui copil nesimţit, care fură jucăriile altor copii. Însă a venit mama copilului cu găletuşa şi şi-a luat copilul, recuperând şi jucăria. Nu mă pricep la psihologie, dar mă întreb despre mediul în care creşte acest copil, care afirmă cu seninătate despre un lucru că este al lui după ce-l ia de la alt copil.

Bella, ciobănescul german, plictisită de atâta tolănit sub bancă, se ridică şi stă în faţa mea. Stă în fund, adică cu labele din spate lăsate şi cu cele din faţă ridicate. E în lesă. Copilul cel obraznic vine la ea şi îi zice: "Malş! Malş!". Futu-ţi capu ăla de copil handicapat, nici nu ştii să vorbeşti bine şi te iei de câine, după ce mai devreme te-ai luat de alt copil. "Malş! Malş!" insistă ăsta, la care Bella începe să latre şi să se repeadă la el, moment în care ăsta o ia la goană, ţipând ca din gură de şarpe. Copil rău şi prost.

După asta am plecat şi eu. Să nu creadă lumea că e câinele de vină. Nu m-aş mai duce în parc. Nu ştiu unde să găsesc un mediu mai elitist pentru copilul meu. Şi pentru câine.