Chimamanda Ngozi Adichie - Jumătate de soare galben

                                                       O autoare nigeriană. Ce ştiţi voi despre Nigeria? Eu nu ştiam nimic exceptându-l pe Hakeem Olajuwon, unul dintre cei mai talentaţi basketbalişti pe care i-am văzut vreodată şi cu siguranţă în top 5 al pivoţilor din toate timpurile. Şi mai ştiam 3-4 jucători din naţionala Nigeriei care a participat la mondialul de fotbal din 1994. Şi cam atât. Foarte puţin pentru o ţară care numără peste 170 milioane de locuitori şi are o suprafaţă de aproape 1 milion kilometri pătraţi. O ţară care are în palmares un Nobel pentru literatură! Dar ce ştiţi voi despre Biafra? Eu până să citesc această carte nu auzisem vreodată de Biafra. Biafra a existat între anii 1967-1970, o republică secesionistă desprinsă din Nigeria. Foarte bogată în petrol, cu ieşire la mare. Englezii şi sovieticii şi-au băgat coada, i-au sprijinit pe nigerieni care au luat înapoi republica. Un război în care au murit peste 1 milion de oameni, un prilej de îmbogăţire pentru imperialişti. E multă lume care critică USA sau URSS pentru politica lor, dar Imperiul Britanic nu am auzit să fie criticat vreodată, deşi cred că e cel mai mare colonizator. Nu, ei nu participă la războaie. Ei au doar muzică, rugby, fotbal şi civilizaţie.

Cartea urmăreşte destinele câtorva personaje în anii '60, înainte de formarea Biafrei şi până la pierderea războiului. Este structurată în patru părţi care alternează: începutul anilor '60 / sfârşitul anilor '60. Întâmplările prin care trec personajele nu sunt ieşite din comun (dar nicidecum lipsite de interes), ci sunt doar un prilej pentru o adevărată lecţie de istorie, un suport pentru ca cititorul să poată urmări evoluţia războiului. Antiteză totală între cele două perioade de timp. Începutul anilor '60 cu mese copioase în casa unui profesor universitar, discuţii elevate, mâncăruri şi băuturi fine (am impresia că bucătăria nigeriană este foarte interesantă), mari bogătaşi cu slugi. Sfârşitul anilor '60 cu foamete cruntă, cu moarte pretutindeni, cu sărăcie la limita disperării. O carte ce impresionează atât prin descrierea celor întâmplate cât şi prin forţa cu care această tânără autoare pune totul în scenă. Dacă continuă tot aşa peste vreo 30 de ani este posibil ca această Chimamanda Ngozi să aducă un nou Nobel pentru literatura Nigeriei. 

Ce simbolizează titlul romanului? Aşa eram întrebaţi la şcoală, în timpul orelor de literatură. Jumătate de soare galben. Este stema de pe steagul Biafrei.

Vreau să laud şi traducerea, făcută de Justina Bandol. Notele explicative sunt extrem de interesante şi fără de ele lectura cărţii ar fi fost mai dificilă.