Atletul (nu tocmai) albanez

Am mai scris despre Atletul Albanez în 2011. În 2013 încă o vizită la Slatina, cu taică'miu recent îndrăgostit de albanezi şi cu dor de Slatina pe care nu o văzuse din armată, de la începutul anilor '70. Nu ştia de Atletul Albanez şi am dorit să-i fac o surpriză, ducându-l acolo. Ceea ce i-a plăcut foarte mult până a dat de scârboasa vânzătoare de acolo. Taică'miu, întotdeauna dornic de o discuţie, a încercat să poarte un dialog cu scârba, însă aceasta s-a mărginit în a răspunde acră cu "da" şi "nu", iar la un moment dat chiar a ieşit din dugheană la o ţigară, lăsându-ne singuri. Era albaneză, dar nu fusese niciodată în Albania. Deci de fapt era olteancă şi asta se vedea. Am rămas cu un gust amar. Românii nu ştiu să-şi vândă marfa, nu ştiu să se facă plăcuţi, nu ştiu să-şi atragă clienţi. Mi-e ciudă că suntem un popor de mizerabili. Mai ales când am observat cum sunt alte popoare. Această vânzătoare de la Atletul Albanez nu este un caz unic din păcate.