Barbara Demick - Nimic de invidiat. Vieţi obişnuite din Coreea de Nord

Iată că pe nesimţite am devenit pasionat de Coreea de Nord, fiind la a patra carte din 2014 care are ca subiect această ţară (mi-am permis să pun la socoteală şi Prinţesa Bari). Citind cartea acestei ziariste americane, cartea lui Adelin Petrişor, "Ţara cu un singur gras" pare o simplă compunere a unui elev de clasa a IV a care a fost şi el în vacanţă într-o ţară străină. Barbara Demick a stat şapte ani în Coreea de Sud unde a discutat cu mulţi refugiaţi nord-coreeni, dar a făcut câteva vizite şi peste graniţa de la Nord de Paralela 38. Cartea pleacă de la poveştile adevărate a şase nord-coreeni şi deşi avem în faţă o carte non-ficţiune, cu siguranţă autoarea a nuanţat mult poveştile, astfel că avem în faţă un roman excelent. Mi-a plăcut foarte mult cartea şi-i mulţumesc cititorului Andrei care mi-a făcut această recomandare printr-un comentariu la recenzia mea despre cartea lui Adelin Petrişor. Sigur, cu toţii cunoaştem viaţa pe care o duc nord-coreenii, iar cartea de faţă subliniază aceste aspecte şi aduce în faţa cititorului şi alte fapte imposibil de închipuit pentru un om normal, însă foarte interesante mi s-au părut rândurile care arată integrarea refugiaţilor în Coreea de Sud. Seamănă cu ceea ce ne arată filmul Shawshank Redemption cu cei întemniţaţi zeci de ani care nu se mai pot descurca într-o societate liberă. Oamenii au fost atât de spălaţi pe creier în Coreea de Nord încât ajunşi într-un stat liber, doresc să se întoarcă înapoi la comunismul lor, unde guvernul chipurile are grijă de ei şi le dirijează viaţa. Capitalismul se învaţă foarte greu după ce toată viaţa ai trăit în comunism. Vreau să amintesc şi pasajele care vorbesc despre istoria Coreei dinainte de Al Doilea Război Mondial. Se spune că nu a fost precum în cazul Germaniei, Coreea nu a atacat pe nimeni. Au avut doar neşansa să fie sub dominaţie japoneză, iar Japonia pierzând războiul, Coreea a fost împărţită ca pradă de război între americani şi ruşi. Iată de unde provine răul. Kim Ir-Sen până la urmă n-a făcut nimic de capul lui la început, fiind omul lui Stalin, şcolit la Moscova desigur.

Să încheiem cu ceea ce li s-a spus nord-coreenilor la moartea lui Kim Ir-Sen: "La moartea Mareşalului, mii de cocori au coborât din ceruri să-l ridice. Păsările nu l-au putut lua, pentru ca au văzut nord-coreeni care plângeau, ţipau, îşi loveau piepturile, îşi smulgeau părul şi izbeau cu pumnii în pământ."