Concediul din 2008

În luna august din anul 2008 mi-am luat două săptămâni de concediu pentru a urmări Jocurile Olimpice de la Beijing. Șeful meu a strâmbat din nas, amuzându-se totodată de motivul pentru care mi-am luat concediul de odihnă, dar mi-a semnat cererea. Pe atunci eram la începuturile relației cu o fată, dar încă nu ne vizitaserăm acasă. Ne întâlneam doar în oraș pentru a ne plimba prin parc, iar de câteva ori am fost la câte un Love Hotel. Nimic mai mult, așa că locuiam singur și mă bucuram de această singurătate. Acum aveam în față un spectacol sportiv pe care îl așteptasem de patru ani și doream să-l savurez din plin. Transmisiunile sportive erau programate cu precădere dimineața devreme din cauza fusului orar pe care se afla China. Mă trezeam câteodată la 4 AM pentru a urmări canotaj sau gimnastică. Competițiile se terminau pe la 8-9 dimineața când oamenii normali plecau spre muncă. Îmi amintesc că-i dădeam mereu sms-uri cu rezultatele românilor prietenei mele, care-mi răspundea de la serviciu. Au fost singurele contacte pe care le-am avut cu ea atunci. După terminarea transmisiunilor directe plecam spre magazin și-mi cumpăram întotdeauna o sticlă de kefir, puțină șuncă și două chifle kaiser. Mâncam acasă pe balcon după care începeam să citesc. Îmi amintesc foarte bine cartea pe care o citeam atunci, Eșafodul lui Cinghiz Aitmatov. Am fost marcat de acest roman și a devenit unul din preferatele mele din toate timpurile, poate și pentru că a fost citit în acea perioadă tihnită. O carte ce-și desfășoară acțiunea în imensele stepe ale Uniunii Sovietice și prezintă trei drame de proporții care au reușit să mă impresioneze foarte tare. După ce terminam de citit câte un capitol stăteam minute bune în liniște și mă gândeam la tristețea acestui scriitor kirghiz. Dormeam la prânz, iar după ce mă trezeam citeam sau pur și simplu stăteam singur fără să fac ceva anume. Singurătatea nu mă deranja câtuși de puțin, ba chiar îmi făcea plăcere. Îmi petreceam timpul după cum mă tăia capul, neavând de dat explicații nimănui, neavând nicio îndatorire.

În a doua săptămână a concediului am plecat la Cluj. Cu acceleratul de 7:30, poate printre ultimele trenurile clasice cu vagoane compartimentate, nu lăzile frigorifice comune din timpurile noastre care nu mai au nimic în comun cu trenurile de odinioară. Căldură mare, peste 35 de grade. 8 ore de mers cu trenul, o plăcere. La Mediaș un om mi-a dat o cutie de bere rece. Am băut împreună pe culoar, uitându-ne pe geam și povestind. În gara din Cluj m-a așteptat Piskeshu. Piskeshu este un prieten de-al meu pe care l-am cunoscut pe un forum de socializare, cam prin 2002-2003. După ce am vorbit ceva timp pe internet, ne-am gândit să ne vedem în viața adevărată. Am mers la el la Cluj și m-a primit să dorm la el în casă, deși abia ne văzuserăm. Ba chiar a doua zi, când a plecat la serviciu, mi-a lăsat cheile de la apartament și mi-a spus să-mi petrec cum vreau timpul până la venirea lui. De multe ori citim pe diverse bloguri despre turiști care sunt primiți cu ospitalitate în țări îndepărtate precum Tadjikistan sau Turkmenistan de către oameni simpli. Ori ne amintim de ospitalitatea românilor din povești pe care le citim copiilor. Ne spunem că acum românii sunt răi, că nu ți-ar da un colț de pâine. Nu e chiar așa. Piskeshu m-a primit în casa lui deși eram un necunoscut. Am mâncat și am băut împreună la masă. Asta apropie oamenii. Acum, in 2008, Piskeshu m-a așteptat la gară, după care am mers în Music Pub să bem bere rece la halbă. Într-o zi caniculară am mers pe dealul unde se află luxosul hotel Belvedere. Totul neclintit în jur, iarba arsă, pustietate în inima unui oraș. Odată ne-am întâlnit cu o prietenă de-a lui, îmbrăcată într-o rochie de designer ce-i evidenția foarte frumos corpul. Piskeshu i-a zis: "El este Gabriel, prietenul meu. Îi iei și lui o bere?". "Îi iau" a zis fata respectivă. Am băut cu ei la masă. Piskeshu este un om singuratic, dar are mulți prieteni cu care socializează. În altă zi am vizitat Grădina Botanică, iar în altă zi am fost cu Piskeshu în casa unei viitoare vedete de televiziune unde am mâncat clătite și am băut bere. A doua săptămână din concediu a fost în totală antiteză cu prima. Singurătatea și liniștea au fost înlocuite cu dezmăț și gălăgie plăcută. Eu prefer ambele aspecte ale vieții. M-am întors acasă cu un inter-city și am mâncat la vagonul restaurant, un vis de-al meu. Friptură de porc, cartofi, salată și bere. Am făcut poză, bineînțeles. Până acasă, în tren, am început și am terminat o carte. Se numește "Iubita mea Sputnik" și este scrisă de un autor din Țara Soarelui Răsare, în speță Haruki Murakami. Țin minte și acum pățania femeii din roata parcului de distracții. Am ajuns acasă cu bine, iar a doua zi m-am întors la muncă, la corporație. Concediul se terminase.