Mo Yan - Broaște

Am un prieten absolvent de două facultăți, cu MBA făcut, care este înconjurat în majoritate de oameni simpli, zugravi, șomeri, bețivi, oameni semiratați. Întrebându-l de ce petrece timpul cu astfel de oameni mi-a răspuns simplu: "Mie compania acestor oameni îmi place.". Omul simplu probabil e mai prietenos, spune o poveste, e mai sincer. Așa și personajele lui Mo Yan din acest roman, oameni simpli de la țară, fără prea multă carte, dar simpatici prin comportamentul lor. Am sesizat că în romanele lui Mo Yan țăranii nu au înțelepciunea omologilor din literatura rusă, sau chiar românească, unde țăranul este un model al inteligenței. Broaște, wa în limba chineză care după modul de scriere poate însemna și bebeluș și mormoloc, dând deci naștere la o metaforă chiar din titlu, spune povestea unui ținut rural pe fondul aplicării planificării familiale din Republica Populară Chineză, conform căreia fiecare familie putea face un singur copil. La țară, dacă ți se năștea o fată, după opt ani aveai dreptul să mai faci un copil, în speranța că poate vei avea băiat. Deși în carte nu se face referire la asta, s-au auzit cazuri de țărani care și-au omorât fata încă de la naștere pentru a avea dreptul la a mai face un copil imediat, băiatul fiind mult mai util în muncile agricole.

Cartea debutează în vremuri fericite, undeva prin anii '60, într-o comună populară, când după câteva recolte succesive foarte bune de cartofi dulci oamenii scapă de foamete și încep să se pună pe făcut copii. Interesant faptul că fiecare copil primește pe lângă numele său și numele unei părți a corpului. Wan Ficat, Chen Nas, etc. Frumos. Romanul, structurat sub forma unor scrisori pe care un dramaturg chinez le trimite unui reputat profesor de literatură din Japonia, o are în centru pe Wan Inimă, mătușa cum îi spune toată lumea, un ginecolog de la sat, personaj care va ajunge să fie dușman public în urma aplicării normelor de planificare familială.

Cartea are o scriere simplă și reușește să impresioneze, mi-a plăcut foarte mult, doar că pe la jumătate mi-a dat senzația de ruptură. Se trece foarte repede la perioada Chinei capitaliste. Mi-ar fi plăcut ca întreaga acțiune să se petreacă în anii '60-'80. Inexplicabil cartea se încheie cu o piesă de teatru, practic piesa la care personajul narator lucrează de o viață. Asta chiar nu mi-a plăcut deloc și chiar nu mă așteptam să citesc o piesă de teatru într-o carte de-a lui Mo Yan. Dar în ansamblu este o carte foarte bună, mi-a plăcut. Probabil orice scriere semnată de Mo Yan este specială. O recenzie foarte buna puteți citi la Citadinul.