O colecție de texte scurte scrise de nume mai mult sau mai puțin cunoscute care au ca subiect aducerea aminte, rememorarea micilor momente din epoca comunistă. Prezenta lucrare mi-a amintit de o carte dragă mie pe care o priveam foarte des pe la începutul anilor '90, "Acum nu e momentul" a caricaturistului Mihai Stănescu. Doar că antologia îngrijită de Ioana Pârvulescu spune prin vorbe ceea ce Mihai Stănescu a desenat. Amuzantă și tristă în egală măsură, exagerată uneori, subiectivă, cartea mi-a plăcut în bună parte, dar nu o consider câtuși de puțin corectă pentru că au scris în ea doar intelectuali, profesori, doctori și în principal oameni de litere care se vede clar că au împopoțonat pe ici pe colo, depărtându-se de adevăr. De pildă Gabriel Liiceanu spune că în 1986 nu găsea absolut nimic de mâncare ca să-i pună la pachet fiului său. Locuia în București, lângă Hala Traian. Întâmplător îmi făceam viața prin zonă în perioada respectivă, alături de bunicii mei, care erau oameni obișnuiți, nici vorbă de membri de partid, milițieni sau securiști. Nu aveam relații, nu aveam pe nimeni, dar îmi amintesc foarte bine că serveam șnițele de pui destul de des, plăcinte, sarmale, fripturi, brânză. În piață la Hala Traian se găseau legume și fructe o grămadă și îmi amintesc cum îi ajutam pe bunici, trăgând un cărucior d'ăla de cumpărături. De unde atâta lipsă de mâncare în București la sfârșitul anilor '80? Era o mâncare mult mai bună ca în zilele noastre. Bunicii mei mâncau trei feluri la masa de prânz. Repet, oameni din popor, fără legătură cu PCR sau alte chestii. Un punct negativ la carte mi s-a mai părut faptul că nu are printre povestitori persoane de condiție medie, șoferi, tâmplari, muncitori pe șantier, vânzătoare la pâine, țărani cooperatori, cum de asemenea nu vorbesc foști securiști și oameni care erau cu funcție în perioada respectivă și care probabil și-au păstrat-o și în prezent, ca și acum tot șmecherii de atunci (sau copiii lor) ne conduc. Una peste alta este o carte ok și am citit-o cu mult nesaț. Povestea mea preferată este penultima din ultimul capitol. Despre meciul Danemarca-Spania 1-5, de la Mexico '86.
401 pagini,
Editura Humanistas, Stele Nopți și Zile Blog: 3
(stele:
5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)
Și eu îmi doresc cartea asta, iar din descrierea de pe site-ul editurii am rămas cu impresia că, printre cei care povestesc despre viața lor în comunism, sunt și oameni simpli. Stai să verific. :)
RăspundețiȘtergereMda, așa zice: „Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc.” Așadar, ar trebui să fie și muncitori printre autorii textelor. Tu nu i-ai întâlnit? :))
Înțeleg, însă, la ce te referi și probabil că procentul acestor oameni simpli e mult prea mic față de cel al intelectualilor. Eu chiar așa îmi imaginam că este cartea - un amestec de povești din toate păturile sociale. După ce am citit părerea ta, parcă nu mai sunt așa dornică să o cumpăr.
PS: Îmi place că ai început să pui și steagul țării în funcție de naționalitatea autorului. :)
Nu sunt muncitori. Chiar nu sunt. Pacat. Eu vroiam sa fie oameni d'aia care lauda comunismul si spun: "Inainte era mai bine!" :)
ȘtergereDa, steagul tarii. Multumesc pentru laude si pentru comentariu.
si nichi manolescu, recent intors la cronica literara scrie sactamana asta despre volumul in cestiune.
RăspundețiȘtergerecui serveai snitele de pui?
La sfarsit e un indice cu toti care au scris in volum. E trecut si doctorul Razvan Petrescu, insa nu am gasit textele dumnealui in carte.
RăspundețiȘtergereSe mai zice ca barbatii nu mai purtau palarie, ca sa nu fie considerati burghezi. Ci doar basc, ori sapca proletara. Aiurea! Bunicul Florin a purtat numai si numai palarie in copilaria mea...adica anii 80-90. Avea vreo 3 chiar. Nu s-a luat nimeni de el, n-a aruncat nimeni cu pietre in el pe strada.
Comunismul a a avut cel putin trei perioade. Sa zicem perioada 48-64, perioada 65-81 si ultima 81-89. Cred ca prin anii 74-81 ma saluta ridicându-și chiar pălăria de pe cap un vecin avocat destul de în vârstă pe mine care pe vremea aceea eram tânără, fie la liceu fie la facultate. Cred că basc se purta în prima perioadă...
RăspundețiȘtergere