marți, 19 decembrie 2017

Blue jeans

M-am trezit de dimineață, am făcut patru sandwichuri, nevasta a pus alte merinde în traistă și hai la drum. Sfântul Andrei, întâiul chemat. Mergem către mare, că doar nu suntem proști să ne înghesuim pe șosea spre Valea Prahovei. De multă vreme avem obiceiul de a merge la Marea Neagră în această perioadă. Marea este spectaculoasă în orice anotimp, nu doar atunci când faci baie și stai pe plajă. Autostrada Soarelui, calea este liberă, urc acul de pe bord la indicatorul 130. Ascultăm jazz, de pe un cvadruplu cd cumpărat de la Pitești, despre care parcă am mai povestit. Ca de obicei oprim la ultima benzinărie KazMunaiGaz dinaintea trecerii podului și îmbrăcați bine, pentru că bate vântul, ne așezăm la una dintre mesele pentru turiști unde servim pachetul făcut de acasă. Avem și portocale, iar înainte de a le mânca eu fac obișnuitul meu număr de circ, jonglerie cu trei sfere.

Costinești. Parcăm în dreptul Obeliscului și ne îndreptăm către plajă. Vântul bate cu ură, iar valurile mării sunt uriașe. Un spectacol impresionant se desfășoară în fața ochilor noștri. Vântul aproape te dărâmă din picioare, dar înaintăm cu stoicism către plaja nudiștilor, care acum e acoperită de ape. Din această parte a Costineștiului se vede perfect celebra epavă Evangelia.

Cu două săptămâni înainte mi-am cumpărat o pereche de blugi Levi Strauss. 450 de lei. Ca un mocofan m-am lăudat peste tot cu acești pantaloni și mai ales cu prețul. Andra, colega mea, chiar făcea glume, persiflându-mă, spunând colegilor cu care ne întâlneam: "Băi, tu știi că Gabi are blugi de 450 de lei?".

Înaintăm ușor-ușor spre punctul de pe plajă care se află chiar în dreptul corabiei eșuate din Costinești. Valurile se lovesc în stabilopozii de pe mal și ricoșează peste poteca pe care noi mergem. Ne strecurăm printre stropi prin vântul care vine dinspre mare. Ajungem pe o plajă, pustie bineînțeles. Copiii adună scoici, eu fac poze cu telefonul pe care le voi pune pe Instagram mai târziu, nevasta își amintește de vremurile când era gravidă și a venit la Costinești.

Plecăm înapoi către mașină. Am făcut cale de o oră la venire. Nevasta și copiii merg în față, eu mai în spatele lor, cu aparatul DSLR de gât, trăgând cadre. Pe nesimțite mă trezesc cu o cascadă deasupra mea. Un val uriaș s-a revărsat și m-a udat din cap până în picioare. E ca și cum aș fi stat două minute sub duș. Blugii Levi's sunt uzi leoarcă. Bate vântul cumplit iar eu sunt ud până la piele. Dintr-o dată magia excursiei a dispărut. Copiii râd de mine. "Pe tati l-a udat marea, ha, ha, ha!". Nevasta încearcă să ma potolească. Eu înjur de toți morții și Dumnezeii. Nu aveți cum știi ce simte un om ud până la piele când afară bate vântul rece cu 70 km/h. În asemenea situații cad moral cu totul. Simt că toată lumea este împotriva mea, că stelele s-au aliniat pentru a-mi face mie rău. Cu ce mă ajută blugii Levi's acum? Cu nimic. Ajungem în 15 minute la mașină, care par cam trei ore. Mi-e din ce în ce mai frig. Aveam planuri mari pentru seară. Plimbare prin Constanța, mers la restaurant. Nici nu mai judec limpede. Îmi spun că voi conduce direct până acasă. Cămașa e udă pe mâneci, dar am un pull-over de schimb. Pantaloni de schimb nu am. Să mă piș pe ei de blugi de 450 de lei. La propriu și la figurat.

Nevasta e mai înțeleaptă. "Hai în Constanța să-ți iei haine!". "Ce haine să-mi iau eu? Știi că nu mă cuprind orice pantaloni.". "Îți iei un trening.". Da, grozav. Urăsc să umblu în trening pe stradă. Dar parcă e mai bun decât niște pantaloni uzi. Înjur în continuare fără contenire. La intrarea în Constanța e un hypermarket Auchan. Sunt șanse minime să găsesc aici ceva pe măsură. Și totuși au magazin special de haine marca proprie, ceva ce în București nu am văzut. Intru și am noroc. Au și măsuri mari. Probez o pereche de blugi și mă cuprind în talie. Sunt skinny, de pokemon, cum nu îmi plac mie, dar ce mai contează? 79 de lei. De peste 5 ori mai ieftini ca pantalonii de pe mine, dar de 1000 ori mai valoroși pe moment. Niciodată nu am simțit o pereche de pantaloni mai prietenoasă. Blugii Auchan de 79 lei m-au învăluit cu nemărginită dragoste. Îi spun vânzătoarei: "Doamnă, îi iau așa direct, luați-le prețul de pe mine. Am avut un accident. M-a udat marea!". Vânzătoarea face cum îi zic, zâmbește și spune: "A, păi ați fost să vă plimbați. Ce frumos. Să mai veniți la noi la mare. Și v-ați ales și cu pantaloni.". De 4 lei îmi iau o pereche de șosete bej cu carouri. Sunt ca nou. Hai în centru să ne distrăm!

Ne plimbăm pe faleză la Casino, ocolind cu grijă apropierea mării. Iar apoi la restaurant în centrul vechi. Un local care pe fiecare masă are steagul țării. Mai sunt câteva ore până la Ziua Națională. Pui torinez, pizza, burgeri, Pepsi-Cola, dar mai ales blugi de 79 de lei. Blugi de pokemon. Blugii Levi's stau uzi, aruncați cu scârbă în portbagajul mașinii. Noi stăm la restaurant și ne veselim. Moralul mi-e la 100%. Labilitate psihică.

Ne întoarcem acasă după miezul nopții, pe o autostradă A2 pustie. M-am ales cu o pereche de blugi și câteva amintiri din această călătorie.

3 comentarii:

  1. Costinesti, plaja, alerg spre mare, imi dau jos blugii cei noi de 450 de lei si intru in pula goala in marea cea rece si neagra.Intra la apa, dar inot, inot precum Beatris Caslaru, chiar mai bine.Plaja cu delfini ramane mult in urma si-mi dau seama ca mai am putin.Cum miscari atletice ma ridic si pe puntea plina de alge ma astepta.....ea, numai a mea,doar pentru mine, Linda Evanghelista, goala precum sirenele Marii Negre. Fierbe sangele in mine, ard precum stelele pe cer, uscat precum levisii de pe plaja ma mulez cu ea crescanda in trupul ei verde si lipicios, plin de scoici....Cacat!..Un val uriaș s-a revărsat și m-a udat din cap până în picioare..ejaculasem..:((

    RăspundețiȘtergere
  2. Blue jean baby, L.A. lady, seamstress for the band
    Pretty eyed, pirate smile, you'll marry a music man
    Ballerina, you must have seen her dancing in the sand
    And now she's in me, always with me, tiny dancer in my hand

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e vina blugilor. Trebuia să te duci cu cizme d-alea de cauciuc înalte până la cur și cu pantaloni impermeabili de pescar (găsești la Decathlon). Cu blue-jean-șii Levis te duci în Centrul Vechi nu pe litoral iarna.

    RăspundețiȘtergere