Viorel ILișoi - Strălucitor

 În 2021 am împlinit 42 de ani. Am cumpărat o sticlă de divin Kvint, 300 grame de Salam de Sibiu, niște ceafă de porc și câteva sticle cu vin de Segarcea. Am zis să fac o petrecere și l-am poftit și pe Eufrosin Potecă, care a acceptat bucuros. În ziua respectivă aceasta a intrat zâmbitor pe ușă și mi-a întins o pungă, s-a descălțat, și-a agățat geaca în cuier, după care mi-a luat punga din mână și a desfăcut-o, scoțând lucruri din ea, pentru a-mi prezenta cadoul. Întâi a scos o sticlă de vin de la podgoria Sarica-Niculițel, despre care a accentuat: "E de colecție!". Iar apoi a scos două cărți și a spus: "Mie mi-a plăcut foarte mult autorul ăsta. Uite, ți-a dat și autograf pe o carte.". A încheiat prezentarea cadoului, însă nevastă-sa a zis: "Păi nu-i arăți și cămașa?", însă Eufrosin a zis: "Da, ți-a luat nevasta o cămașă. Neinteresant!". Desigur, eu am apreciat cămașa, mai ales că era de la Peek & Cloppenburg și pe deasupra îmi venea bine. Dar să revenim la cărți, două cărți ale aceluiași autor, Viorel Ilișoi. Am inceput cu Strălucitor.

Pe prima pagină am un autograf de la autor. Scrie: "Pentru Gabriel, cu urări de la mulți ani, că puțini au și copiii". Foarte tare urare! Viorel Ilișoi este un ziarist, însă eu nu prea am citit presă la viața mea, așa că nu auzisem de el. Cartea e formată din capitole fără legătura între ele și prezintă momente din viața profesională și personală a ziaristului botoșănean, care a lucrat pe la diferite gazete din Botoșani, Iași sau București. Omul scrie excepțional, mi-a mers la inimă. M-am săturat de autori constipați, m-am săturat să caut înțelesuri secrete printre rânduri, mi-e greață de filozofie ieftină. Cartea lui Viorel Ilișoi este exact ce-mi trebuia, iar omul ăsta e tare rău. O combinație între Venedikt Erofeev (bea la fel de mult ca în Moscova-Petuski, dar din fericire la un moment dat se lasă de băutură complet), Sergei Dovlatov (un ziarist rus de la care am citit două cărți superbe) și Charles Bukowski (Viorel Ilișoi trăiește prin tot felul de locuri sordide, e mereu la limita supraviețuirii, face cu plăcere gazetăria, dar parcă într-o lume mizeră demnă de benzile desenate. Din păcate nu vorbește mai deloc despre femei. Mi-ar fi plăcut să scrie despre acest aspect.). Desigur la toată combinația asta, se adaugă o mare doză de originalitate. Ilișoi chiar e talentat și știe să se pună în evidență.

Mă întreb dacă cele povestite de autor sunt 100% reale. Unele chestii sunt pur și simplu halucinante. Ceea ce se petrece în povestea care dă titlul cărții, întrece orice așteptare. Apoi mai avem povești de pe la diverse reportaje, din Galați-ul lipsit de apă caldă și căldură, tot felul de întâmplări cu oameni ciudați sau interesanți, multă sinceritate din partea autorului care adesea se autoironizează, relatând cu mult umor unele aspecte ale vieții sale. 

Se găsesc pe youtube tot felul de emisiuni unde apare Viorel Ilișoi, inclusiv un reportaj pe care jurnalistul l-a realizat despre Maria Lătărețu (am urmărit reportajul ăsta cu multă vreme în urmă, fără să fi auzit de Ilișoi. Seamănă la voce cu Grigore Leșe. Chiar am crezut că documentarul e realizat de Leșe). 

Recomandare călduroasă această carte. Mulțumesc pentru cadou, Eufrosin Potecă!