IMO cea mai bună salată însoțitoare este formată din castraveți + ardei kapia peste care punem sare, ulei de măsline și oțet balsamic. O să întrebați de ce nu folosesc ulei de floare și oțet din mere. Nu din snobism, mi se par mai gustoase cele utilizate de mine. Dar ingredientul secret al acestei salate este usturoiul. La sfârșit zdrobesc 5-6 căței peste întreaga compoziție. De această dată am găsit usturoi albanez. Foarte iute, faci ca trenul. Nevasta s-a enervat pe mine și mi-a spus că îmi bat joc de ei (de ea și copii) punând atâta usturoi. Dar usturoiul este foarte sănătos. Care este salata voastră însoțitoare preferată?
În timp ce preparam salata, dar și felul pentru care am pregătit-o (pulpe de pui la tavă, gen cantină), beam vin alb organic (nu am înțeles ce înseamnă că e organic, dar așa scria pe sticla acestui soi, fetească albă organic) și ascultam filozofiile fiului meu cel mare. El spunea cam așa: "Viața este foarte repetitivă. Te scoli, mergi la școală sau la serviciu, vii acasă, zi de zi, vine Paștele, vine Crăciunul, vine ziua ta, mâncăm aceleași lucruri, primești cadouri, mergi vara la mare și o iei de la capăt și tot așa până mori!". Avea foarte mare dreptate, m-am demoralizat și eu complet și am băut toată sticla de vin. Iar apoi am mâncat pulpe de pui cu salată de castraveți, ardei și usturoi albanez. Mi-a mai venit inima la loc.
Real Madrid e iar în finala CL. Viața chiar că e repetitivă. Ne culcăm cu amăgirea că mâine va fi diferit. Doamne ajută să fie mai bine, nu mai rău!
crecă s-a uitat la con air cu stevie b.
RăspundețiȘtergere"What if I told you insane was working fifty hours a week in some office for fifty years... at the end of which they tell you to piss off? Ending up in some retirement village... hoping to die before suffering the indignity of trying to make it to the toilet on time. Wouldn't you consider that to be insane?"
Și viața Titinei (și a altor fete de le vedem pe FB) e destul de repetitivă.
RăspundețiȘtergereCând lenevit pe acasă, când vreo petrecere prin cluburi de lux.
Când plimbări prin România, când plimbări prin Europa (Londra, Paris, Viena, Lisabona, Milano, Barcelona etc), câte 20 pe an, de s-au și plictisit.
Mai ies din banal cu câteva ieșiri americane (Miami, Las Vegas, Brazilia) sau exotice (Bali, Dubai, Mauritius, Bahamas etc.). Dar și astea tind să devină rutină.
deci, să reiau pe scurt, cred că nu s-a trimis ce scrisesem: am rămas fără semnal.
RăspundețiȘtergerece ardei pui la salată? copt?
un mic top, sau hai sa îi zic enumerare de salate însoțituare:
- ardei copt-ceapă-oil-balsam
- clasica roșii-castraveți-ardei-ceapă-ulei
- andive-oil-lămâie
- murături (gogo-gogo-castra; îmi place la mititei)
- spanac-rucola (cea mai accesibila, le iau din grădină zilele astea. ridichile tuma ce s-au terminat, dar oricum prefer să nu le pun la salăți)
Castravete crud+ardei kapia crud.
ȘtergereD.p.m.d.v. salata care conține roșii nu este însoțitoare. Roșia este însoțitoare într-un singur caz, la salata de vinete.
salată la salată deci. e însoțitoare clasica asta, pentru mine e. la o friptură de ex.
ȘtergereCând am văzut în titlu "filozofii" mă gândeam că o să vedem o postare profundă:
RăspundețiȘtergereCă fiul cel mare te va pune să-l lămurești despre unele fragmente din Husserl și Heidegger.
Că cel mic îi va aduce în discuție pe Heraclit și Platon.
Când colo avem replica obscenă dată de vulpe ariciului, după o sticlă de vin băută cu sete.
- știi de ce dragnea le zice tomate la roșii?
RăspundețiȘtergere- pentru k sunt excelente?
- nu, i se pare mai sofisticat-urban termenul 'tomate'.
- mă rog, la noi știi cum li se zice?
- porodici?
- da, de unde știi?
- păi în maghiară e paradicsom.
- probabil nu întâmplător primele 6 litere vin de la paradis.
RăspundețiȘtergereexact momentul în care vulpea i-a vorbit urît ariciului
iar asta e rezultatul după ce ariciul s-a dus în cariciul vulpii
iar aici raspunsul la una din intrebarile fiului cel mic
RăspundețiȘtergerece-i asta? codul sursă e varză. varză!
Ștergere