Whisky, music & smart casual dining (13)

Caol Ila 12 ani nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind una dintre cele mai emblematice băuturi pentru lumea whisky-urilor afumate, reprezentative pentru insula Islay. A fost printre primele whisky-uri care m-au introdus în universul single malt și mă întorc mereu iar și iar la el, sorbindu-l cu aceeași plăcere nemăsurată. Gustul afumat mă înnebunește pur și simplu, fac eforturi uriașe pentru a-l consuma în limitele bunului simț.

Le gătesc copiilor unul dintre felurile lor preferate, paste cu pesto, burrata și creveți. Beau Caol Ila de 12 ani și ascult o compilație de 1 oră cu formația Albatros, având-o ca interpretă pe legendara Naste din Berceni. Muzica copilăriei mele. Prin 1993 ai mei mi-au cumpărat un dublu casetofon, visul oricărui tânăr în acele timpuri. Pe lângă rock-ul supărat despre care am mai vorbit pe acest blog, pe lângă muzica eurodance care era în mare vogă atunci, am descoperit și un tip de muzică care poate ar fi părut ciudat pentru o persoană de 13-14 ani, o muzică ce se ascultă prin talciocuri și piețe, pe la colțuri de bloc, printre oamenii simpli ai orașelor. O muzică ce evocă dragostea pierdută, cătănia, anii petrecuți în pușcărie. O muzică pre manele care era în mare vogă în cartierele bucureștene la acea vreme. Părinții mei erau oripilați de ceea ce începusem să ascult. Țin minte că odată aveau musafiri și înainte m-au rugat ferm să nu cumva să ascult Albatros cât timp aveau ei invitați. Am fi făcut cu toții o impresie foarte proastă. Mi-a făcut mare plăcere să reascult Albatros, la un nivel foarte ridicat, pe boxa mea JBL, la peste 30 de ani distanță de când ascultam pe casete audio pe dublucasetofonul pirat. Nevasta a venit de la muncă și m-a găsit în bucătărie, bând whisky afumat, gătind paste cu pesto, burrata și creveți, ascultând Albatros. A dat ochii peste cap scârbită, neadresându-mi niciun cuvânt. A părăsit bucătăria, văzându-și de ale ei. La momentul servirii mesei am schimbat registrul muzical, pentru a nu o enerva și mai tare. Leonard Cohen se auzea din boxe, o piesă foarte interesantă. You Want It Darker. Piesă religioasă. La un moment dat Cohen șoptește “Hineni, hineni, I'm ready, my Lord”. Hineni (הנני) is a Hebrew word meaning "Here I am," signifying total availability, presence, and humble readiness to serve or obey. Often used in the Bible (e.g., Abraham, Moses) when responding to God. Nevasta a fost foarte încântată, întrebându-mă cine interpretează, Nick Cave sau Johnny Cash. I-am spus că voi scrie pe blog despre asta, pentru a o face de rușine în fața iubitorilor muzicii. Am mâncat cu toții, ascultând muzică de calitate, dar nu am mai băut whisky la paste, ci un pahar de fetească regală din podgoria Panciu. Un vin bun.

De 13 ani încoace, în primele zile ale noului an alături de colegii mei din liceu Ciuc & Razvan fac un grătar tradițional, marcând scurgerea vremii și prietenia noastră, prilej de discuții aprinse despre geopolitică și macroeconomie, motiv pentru a mânca și a bea pe rupte. Nu a făcut excepție nici ediția din acest an, doar că a venit cu o surpriză. Răzvan, pentru prima oară, a băut și el cot la cot cu noi. Și n-a fost puțin. Am început cu 50 de țuică bătrână (Ciuc are o regulă cu asta, spune că altfel nu se face combustie pentru aprinderea grătarului), am continuat cu 5 beri, am finalizat cu un brandy albanez numit Skënderbeu. Brandy-ul nu a fost apreciat de Ciuc, care se pare că s-a vândut imperialiștilor, dar Răzvan a băut cu plăcere, băutura dezlegându-i limba și mai mult, el și așa deobicei fiind un om vorbăreț. Printre altele ne-a amenințat că va fi ultimul grătar tradițional, pentru că Rusia va ajunge la porțile Dunării și se va declanșa în curând războiul. Eu și Ciuc vom fi înregimentați la Ghimpați, la artileria antiaeriană.

Adevărul este că generatia noastra a dus o viata de huzur. Avem absolut tot ce ne dorim. Străbunicii noștri au luptat în Primul Război Mondial, bunicii noștri au luptat în Al Doilea Război Mondial, părinții noștri au suportat comunismul. Noi am fost liniștiți, dar Răzvan ne spune că liniștea nu va dura mult. Ce va urma pentru copiii noștri? Considerați-mă bolnav psihic, dar de mai multe ori am avut flash-uri în timp ce mă scăldam în apele mărilor grecești, în concediu cu nevasta și copiii. Mă gândeam să scriu un roman al viitorului, despre copiii noștri cum fac baie și plajă în prezent, iar peste 20 de ani vor veni prin acele locuri cu elicopterele armatei ca în pelicula Apocalypse Now, printre ruinele unei vieți de demult, tragând cu napalm, amintindu-și de când erau copii și petreceau vacanțele aici. Iar eu și Ciuc vom sta la Ghimpați și ne vom bătea cu rușii, iar pe piața neagră se va găsi doar brandy albanez la prețuri exorbitante, iar Ciuc atunci îl va aprecia, pentru că vom fi din nou vânduți de imperialiști.