@ supermarket

În Kaufland, la vitrina asistată, m-am certat cu un bărbat pentru întâietate la servire. Chestia ciudată este că el susținea că eu sunt înaintea lui, iar eu susțineam că el este înaintea mea. Într-un final am cedat eu și am cerut înaintea lui produse din galantar.

Tot în Kaufland, văd reducere la berea Ciuc. Sticlă de sticlă la 0,33. 2,97 lei în loc de 3,85 lei. Cumpăr 8, dar la casă am surpriza să văd că berea costă 3,85 lei. Casiera îmi spune cu tristețe că nu mă poate ajuta, promoția terminându-se cu o zi în urmă, iar colegii ei uitând să scoată eticheta de la raft. Eu îi zic că nu este vina mea, cumpărând berea doar pentru faptul că e la reducere, nefiind un băutor de Ciuc. Mă trimite la ghișeul de informații, iar angajata de acolo îmi spune: "Picture cu eticheta promoțională, or it didn't happen!". Mă duc în magazin, fac poza la raft, îi arăt și-mi zice: "Perfect! Ne cerem scuze! Mulțumim pentru că ne-ați semnalat situația!". Îmi calculează (3,85-2,97) x 8 și îmi dă 7 lei cash. Apoi sună un coleg și îi spune să scoată eticheta de la raft. Deci nu e cum spun gurile rele: "Domne, încearcă să te fure lanțurile de magazine capitaliste.". Pur și simplu sunt oameni și ei, mai uită una alta. Nu e ușoară munca de lucrător comercial.

ΔT

Intru în Shop&Go ca să văd ce mai face Akshona, lucrătoarea din Turkmenistan. Pentru a nu părea aiurea, cumpăr șase castraveți care costă 3 lei. În magazin intră și o cucoană în vârstă, care din ușă se răstește: "Dar de ce țineți atât de jos aerul condiționat în magazin? Este atât de frig, trebuie să-mi pun șalul ăsta mereu pe mine când intru la voi.". Akshona, lucrătoarea din Turkmenistan, îi răspunde într-o română cât de cât bună: "Se strică alimentele altfel.". Iar eu îi zic cucoanei: "Dar nu este așa de frig!", deși era cam frig, dar am vrut să-i iau apărarea Akshonei. Iar de aici a urmat un dialog cu doamna în vârstă.

- Păi nu ți-e frig matale, că ești tânăr și sănătos.

- E, sunt o pulă tânăr. Merg pe 45.

- Ooo, ce tânăr ești. Eu am 84.

- Și sunt o pulă sănătos. Iau pastile cu pumnul.

- Da, dar eu am operație pe inimă. 

Se înfășoară mai bine în șal și imi povestește despre bolile sale la inimă și despre faptul că nu este benefică pentru corp o diferență de temperatură atât de mare între interior și exterior. Într-un final îi dau dreptate. Chiar nu e normal de la 35°C să intri la 20°C. 

Omul modern are tendința să fie cocoloșit. Intervalul său de adaptabilitate a scăzut simțitor. Am la muncă colegi care atunci când în încăpere sunt 25°C dau drumul la AC pe rece, iar atunci când în birou sunt 20°C dau drumul la AC pe cald. Eu urăsc AC-ul. Sunt oameni care au uitat să poarte un pullover, stau iarna în tricou cu mânecă scurtă și cu AC pornit pe funcția heat.

Am ieșit din magazin și am transpirat instantaneu. Corpul încearcă să-și regleze temperatura. Nu știu ce o fi cumpărat femeia în vârstă (baba) din magazin, dar eu am ajuns acasă și am făcut o salată de castraveți. Cu usturoi.

Globalizare

Ieri am intrat într-un Shop&Go. Am cumpărat cinci castraveți și două căpățâni de usturoi. Merg la casă și rămân uimit. Casiera pare desprinsă din scrierile lui Cinghiz Aitmatov. Față rotundă, privire blândă, ochi migdalați. Mă uit la ecusonul ei, o cheamă Akshona. O întreb de unde este, îmi răspunde că e din Turkmenistan. Spre rușinea mea nu știu nimic despre această țară, nici măcar ce capitală are. Ajung acasă și constant că este de două ori mai mare decât România, iar capitala se numește Aşgabat. Oameni din Turkmenistan veniți să lucreze la magazin în România. Este bine? Este rău? Nu îmi dau seama. Știu doar că mi s-a făcut poftă de recitit "Plopșorul meu cu băsmăluță roșie", deși acolo este vorba despre Kirghizstan.

Restaurant vs. gătit la domiciliu (6) - Mic dejun la prețul unui covrig

Ați citit distopia Nineteen Eighty-Four? Acolo dispăruseră țările, dispăruse identitatea națională, existau Oceania, Eurasia și Eastasia. Atât. Spre asta ne îndreptăm și noi în viața reală? Cumperi produse alimentare și scrie pe ele doar "Produs în UE". Cumperi îmbrăcăminte și nu scrie absolut nicio țară de proveniență, doar cotton Africa. Înainte știai exact ce cumperi, îți indica până și orașul pe ambalaj. Parizer de Tulcea, pantofi de Drăgășani, compot de cireșe din Albania. Pentru mine este foarte important să știu locul geografic exact al mâncărurilor, băuturilor, al hainelor și de fapt al tuturor produselor pe care le cumpăr și folosesc. Când am ocazia, cumpăr produse locale, unde se specifică cu exactitate de unde provin.

Micul dejun excelent de azi dimineață la prețul unui covrig. Ceai (infuzie de plante de fapt) bulgăresc "добро утро", pâine prăjită cu unt german și miere de albine din Creta. Ceaiul băut dintr-o cană chinezească cumpărată din Suedia. Ceaiul cumpărat de mine din Bulgaria, mierea cumpărată de mine din Grecia.

Povestire din Brasov

de Aidan

 

   In fata mea stau 2 brasoveni. O baba si un mos. Baba completeaza integrame si se tot contazice cu mosul ei. Nu se pot lamuri in legatura cu statiile prin care trece trenul. Suntem in Feldioara. Ei cred ca suntem la Bod. M-am saturat de cearta lor uscata. "Thing get damaged/Things get broken..." e ultima piesa Depeche Mode si ma insoteste. Cand o sa fiu mare, cantecul acesta o sa-mi aduca aminte de toamna si de Brasov.

     In gara, lume pestrita! Aceeiasi tigani, aceleasi  blocuri, acelasi asfalt crapat.. Aceeiasi Romanie. Caut un taxi. Gasesc. Urc si dau cu capul de tavan. "Auuuu!" zice taximetristul ironic. Chiar ca auuuu! Mergem. "Unde?" "La P** **" "In centru?" "???Da!?" Nu stiu daca-i in centru. Poate ma testeaza. Aflu ca soferu-i din Baia Mare. Sta in Brasov de 40 de ani. Imi vorbeste despre niste oameni pe care ar trebui sa-i stiu. Nu-i stiu, dar aprob... Am ajuns! In sfarsit!

      Intru in cladire. Ma duc. "Unde?" E un paznic. "La P** **" zic. "Cu liftul!" Urc. Urca si o femeie. E tare amabila. Tine in maini 3 cani. Una galbena, una rosie, une verde. Ea coboara, eu mai urc.

       Alt paznic. "Pe cine cauti?" "Pe M.G.!" "Asteapta acolo, pe scaun! Trebuie sa vina!" Astept. Numar patratelele de sticla din care-i zidit peretele din fata mea. E liniste. Astept. Inima-mi bate tare. Trebuie sa soseasca. A sosit! Ma ia in brate. Cine-i? Miroase asa de frumos. A frig si a parfum. E M.? Ma confunda cineva? Nu poate fi ea! E prea tanara. Parca-i o copilita de la scoala. Si e asa de frumoasa! Parca-i o naluca! Iar a disparut. Unde-i? O aud vorbind din televizorul paznicului. Ea e! E M. mea! Dar e atat de tanara si de frumoasa...

        Astept! Vine zvarluga! Ma trage de maneca si ma baga. Unde? In lift. Sunt nauc. Se misca asa de repede. E atat de vie. Iesim din lift. Ma trage dupa ea. Parca-s un papusoi pierdut de copii. "Ne mai vedem in seara asta?" "Da!" Vorbele se pierd in vant. "Ce sa-ti cumpar?" Nu stiu. Ea stie. Parca-i un tititrez. Cumpara! Ma baga in taxi. Peste mine navalesc chipsuri si sticla de suc. Parca-i Craciun! Trebuie sa ma duc pe Curcanilor 62. Eu am inteles 52. Taximetristul rade. Mergem.

        Soferul parca-i din alta lume! Greseste drumul de 5 ori. Imi opreste aparatul de taxat la 35000. Numai el stie de ce. Ajungem! Il platesc, iar el imi ureaza "Spor la treaba!" Sa te ia dracu'!

         Case enorme ma strajuiesc pe ulita ingusta. Din spatele lor se ridica un munte cu brazi. E un popor de brazi ce pare ca s-ar prabusi peste micimea mea. Parca-i o ceata de daci fugita de timp! Sun la poarta! Sun, sun, sun... nu ma deschide nimeni! Am ajuns unde trebuie? Ma simt ca Jonathan Harker la poarta lui Dracula. "Ce doriti?" Unde-i? De unde vorbeste? Nu e nicaieri... Ba da! E sus. O fatuca ma baga in casa. E cald. Ii spun de M. O intreba ceva pe mama ei dupa care revine si ma duce in camera. Totul e albastru in camera. Trebuie ca M. si-a amintit ca albastru-i culoarea mea favorita! Unde-s?

         E atata liniste! Trebuia sa-mi sun parinti. Mama va fi fiind moarta de ingrijorare. Am promis ca sun la 4. E aproape 7. Am uitat! Sunt tolomac...

         Cineva bate la usa! Parca-s un conte. "O domnisoara vrea sa te vada. O primesti?" O primesc. E M. mea. Vine ca un vant de primavara. Iar a adus cu ea miros de frig si de parfum. E asa de frumoasa! Am crezut ca o sa fie doar a mea. Ce naiv sunt. Si ce frumos zambeste. Si ce frumos vorbeste. Si cat e de vie. Le face pe toate! Rade, vorbeste la telefon, vorbeste cu mine, ma tine de mana. Parca are 10 guri si 10 maini. Iar ma strange in brate. Ce bine e! S-a dus... Parca a dus cu ea toata frumusetea din lume!

          E dimineata! Timpul se rostogoleste cu greu. Parca-i o roata patrata!

         Ne vedem din nou. Iar e frumoasa, dar parca-i mai trista si mai obosita. Nu mai e ca prasnelul de ieri.

         Ce frumos mananca. Precum o artista. Are mani atat de fine si miscari atat de elegante si de naturale. Imi amintesc un cuvant uitat: ingenua!

         Ii dau o carte. Ce face? O miroase? Cine mai miroase o carte? Un om care-a citit...

         Ce repede se duce vremea! Ne plimbam printr-o cetate veche, iar ea pare la fel de veche precum cetatea. Parca ar fi acolo de cand lumea. Si e atat de frumoasa si de trista. As vrea sa o strang in brate, dar mi-e frica. Nu-i momentul. Si nici eu nu-s omul potivit.

          Bem suc si vorbim. Oamenii din jurul nostru o privesc cu aceeasi admiratie discreta pe care am observat-o si la restaurant, si la magazine, si pe strada. Cand o vad cat e de vie si de frumoasa ma gandesc ca ar putea fi o vrabiuta sprintena ce cauta betigase pentru cuibusorul fericirii ei. Poate ca si cartea pe care a cumparat-o mai inainte e tot un astfel de betigas.

          Iar suntem la gara. Totul a fost asa de fulgerator. Am picat din Rai direct in... Romania. Sunt pierdut si trist. Doar ea ramas vie intr-o lume moarta. E grijulie ca o mama. Imi zice ca ma iubeste. Ce? De ce ma mai iubeste? A vorbit serios? A vorbit! Iar eu sunt asa de urat si de rau. A plecat si am senzatia ca n-am s-o mai vad niciodata. Tristete neagra...

          Sunt in tren. E noapte si e cald. Mi se topesc oasele inghetate de frig. Mi se topeste sufletul de dor. Mi-e dor de tot. Parca-s intr-un tunel in care s-a comprimat timpul. Ma gandesc la cat de tristi sunt oamenii care n-o cunosc pe M. mea... M. mea... Parca-i o icoana. Ma uit la ea si astept sa lacrimeze, dar nu! Ea rade! Ea a invins nefericirea cu un zambet. O s-o pun langa celelate icoane ale vietii mele: icoanele copilariei! O iubesc...

                                                                 (octombrie 2005)

Depeche Mode

În ciclul gimnazial aveam o colegă de clasă, Hermeneanu Mihaela, mare fan Depeche Mode. De la ea am auzit prima oară de această formație, de moda blugilor evazați (marca Vampum, turcești, albastru deschis), de ciocate și de tricouri cu D trandafir M. Era ultra fan Depeche Mode, chiar își scrisese cu pixul inițialele formației pe spatele unei geci de jeans. Eram la începutul anilor '90, tocmai apăruse albumul Violator pe care au fost două dintre cele mai celebre hituri ale trupei: Personal Jesus și Enjoy the silence. Tovarășa Stere, excelenta noastră profesoară de limbă română despre care am mai vorbit pe acest blog, la un moment dat enervându-se pe unii copii care învățau mai slab a zis: "Bine că vă interesează de depeș la nu știu ce mod", făcând desigur o aluzie la modurile verbelor. În acele vremuri era la mare modă să fi "depeșist", însă nu era cazul meu, care influențat de un alt coleg din clasă, ascultam metale gen Sepultura, Manowar, Kreator și chiar îi disprețuiam pe fanii Depeche Mode. Asta îmi era mintea atunci. Ulterior m-am îndreptat în privința gusturilor muzicale și i-am inclus pe Depeche Mode de multe ori în play listurile mele. O formație excelentă, pe care o ascult uneori alături de fiii mei, care au prins gustul DM în urma serialului Last of Us, "Never let me down again" fiind piesa cu care se termină unul dintre episoade.

La începutul anilor 2000, pe un forum de socializare, am cunoscut o fată tânără dintr-o regiune îndepărtată a țării. Am discutat o grămadă, ne-am și vizitat, a stat la baza unor povestiri de-ale mele publicate pe blog mulți ani mai târziu, am rămas prieteni. Acum câteva zile m-a contactat să îmi spună că are cumpărat un bilet la concertul Depeche Mode de la București, dar nu poate participa. M-a întrebat dacă îl accept eu, drept cadou. Am acceptat, desigur.

Ziua concertului. O mare de oameni se revarsă către cel mai mare stadion al țării, 23 August (actual numit Arena Națională). Majoritatea de vârsta mea sau chiar mai bătrâni. Mulți cu un look decent, alții parcă sfidându-și vârsta, mai fistichi în accepțiunea lor, un fel de copii bătrâni, ajunși spre jumătate de secol și dorind să pară ca la 20 de ani. Și la muzică, la fel ca la fotbal, sunt ultrași, pătimași, oameni care devin penibili în pasiunea lor înfocată. Eu nu m-am putut abține de la una din glumele mele și am întrebat un polițist: "E meci?", stârnind disprețul mulțimii care se îndrepta în coloană către stadion. Accesul s-a făcut relativ ușor, publicul de muzică fiind mult mai civilizat ca cel de la fotbal.

Nu sunt un obișnuit al concertelor, nu am alte repere și termeni de comparație, dar reprezentația Depeche Mode mi-a plăcut foarte mult. Cel puțin jumătate din concert a fost superb, cu piesele lor arhicunoscute, care mi-au făcut pielea de găină. Prezența scenică deosebită pentru doi oameni trecuți de 60 de ani, un show de mare clasă în fața unui public avizat, care a cântat versurile alături de formație, a dansat, a înfruntat ploaia torențială. Nu mi s-a părut că Depeche Mode este o formație care trăiește din trecut și acum doar se folosește de gloria demult apusă dând concerte. Mi s-a părut o formație proaspătă, încă pe val și cred că a plăcut și publicului mai tânăr, care încă nu se născuse pe vremea când era lansată piesa "Personal Jesus", care a încheiat concertul, în ropotele de aplauze ale mulțimii. Concluzionând, a fost un spectacol foarte, foarte bun. 

Restaurant vs. gătit la domiciliu (5) - Răzbunarea

Duminică nevasta și copiii au plecat pe Calea Victoriei să mănânce sushi. Desigur, eu nu sunt de acord cu asemenea cheltuieli, așa că am zis "pass" acestei acțiuni, dar totuși trebuia să mă răzbun cumva în privința mesei. Nu-i puteam lăsa să se îmbuibe cu mâncare scumpă, iar eu să stau acasă și să mănânc ceva banal și ieftin. Am mers la Kaufland și am cumpărat o friptură de vită maturată. Rib eye din Argentina. Din piață de la Obor: 1 kg de cartofi albi (4 lei), 1 kg de roșii (4 lei), 1 kg de castraveți (6 lei), ceapă roșie (10 lei - 6 cepe). Am început cu pregătirea garniturii, cartofi la cuptor cu ulei de măsline, rozmarin și usturoi. Apoi o salată de vară, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Am zis să beau ceva special dacă tot eram singur acasă și doream să mă răzbun. Am desfăcut o sticlă de gin și am preparat gin tonic, turnând într-un pahar cu 3 cuburi de gheață și o felie de lămâie următoarele proporții: 7 cl gin/17 cl apă tonică. Am preparat și friptura de vită, într-o tigaie de fontă bine încinsă. Am lăsat-o cam două minute pe fiecare parte, după care am pus niște unt nemțesc în tigaie și am mai lăsat-o maxim un minut pe fiecare parte. Până a fost totul gata am băut 3 ginuri tonice, care nicidecum nu m-au tonifiat așa cum le spune numele, ci chiar m-au amețit. Dar mi-au făcut și poftă de mâncare. Carnea a avut o frăgezime desăvârșită, efectiv s-a topit în gură. Pot spune că a fost a treia cea mai bună friptură de vită mâncată în viața mea. Probabil ar fi mers un vin roșu alături, doar că eu vara nu pot consuma vin roșu. Ginul tonic a fost perfect. 

gin tonic. perfect!

45 lei bucata în crud, dar are steagul Argentinei.

secțiune.