luni, 24 iulie 2023

Restaurant vs. gătit la domiciliu (5) - Răzbunarea

Duminică nevasta și copiii au plecat pe Calea Victoriei să mănânce sushi. Desigur, eu nu sunt de acord cu asemenea cheltuieli, așa că am zis "pass" acestei acțiuni, dar totuși trebuia să mă răzbun cumva în privința mesei. Nu-i puteam lăsa să se îmbuibe cu mâncare scumpă, iar eu să stau acasă și să mănânc ceva banal și ieftin. Am mers la Kaufland și am cumpărat o friptură de vită maturată. Rib eye din Argentina. Din piață de la Obor: 1 kg de cartofi albi (4 lei), 1 kg de roșii (4 lei), 1 kg de castraveți (6 lei), ceapă roșie (10 lei - 6 cepe). Am început cu pregătirea garniturii, cartofi la cuptor cu ulei de măsline, rozmarin și usturoi. Apoi o salată de vară, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Am zis să beau ceva special dacă tot eram singur acasă și doream să mă răzbun. Am desfăcut o sticlă de gin și am preparat gin tonic, turnând într-un pahar cu 3 cuburi de gheață și o felie de lămâie următoarele proporții: 7 cl gin/17 cl apă tonică. Am preparat și friptura de vită, într-o tigaie de fontă bine încinsă. Am lăsat-o cam două minute pe fiecare parte, după care am pus niște unt nemțesc în tigaie și am mai lăsat-o maxim un minut pe fiecare parte. Până a fost totul gata am băut 3 ginuri tonice, care nicidecum nu m-au tonifiat așa cum le spune numele, ci chiar m-au amețit. Dar mi-au făcut și poftă de mâncare. Carnea a avut o frăgezime desăvârșită, efectiv s-a topit în gură. Pot spune că a fost a treia cea mai bună friptură de vită mâncată în viața mea. Probabil ar fi mers un vin roșu alături, doar că eu vara nu pot consuma vin roșu. Ginul tonic a fost perfect. 

gin tonic. perfect!

45 lei bucata în crud, dar are steagul Argentinei.

secțiune.



9 comentarii:

  1. MĂNÂNCI ȘI BEI !! MĂNÂNCI ȘI BEI !!
    Aproape tot blogul tău e despre cum MĂNÂNCI ȘI BEI !!

    În curând vei scoate o melodie despre cum MĂNÂNCI ȘI BEI !!

    Te vom vedea și pe marile ecrane cu un film despre cum MĂNÂNCI ȘI BEI !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe acest blog cel mai des se vorbește despre cărți. Te uită în categorii!

      Ștergere
    2. Mare maestru al cititului24 iulie 2023 la 18:27

      Da, cărți !! Bestsellere internaționale !!
      Nu Hesse sau Thomas Mann !! Sau disertații filozofice despre Kant, Hummel și Husserl !

      Noi, marii maeștrii ai cititului, iți disprețuim recenziile !

      Te arătăm cu degetul când te vedem pe stradă și pufnim din nas !!

      Ștergere
  2. 45 de lei... inseamna ca la restaurant e 130. 10 lei 6 cepe? asa scumpa e ceapa? am auzit eu ceva la stiri, dar chiar asa?

    RăspundețiȘtergere
  3. GIN e băutură pentru fetele de la A.S.I.A., pentru Mary Poppins, pentru prezentatoare meteo !
    Sau pentru gospodine cu numele Gina.

    Un bărbat adevărat bea o VOTCĂ aprigă, într-o cârciumă rău famată !!

    RăspundețiȘtergere
  4. nevasta și copiii au mers să mănânce pește crud și tu cum te-ai gândit să te răzbuni? ia să mănânc eu niște vită crudă! albumul ăla se cheamă raw like sushi, nu raw like beef

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in mijloc e complet crudă. știu că așa ar trebui să fie, dar eu nu poci mânca așa ceva

      Ștergere
  5. Vită argentiniană, cu unt nemțesc, gin tonic...... boierie !!

    Săracul Andi Moisescu a avut în farfurie o mână de ovăz !!
    Nevastă-sa i-a pus și o păpădie în ovăz (la modul "artistic").

    Nu degeaba spune la TV: "sunt Andi Moisescu, mă înclin !!"
    DE FOAME se înclină !!

    RăspundețiȘtergere