duminică, 10 noiembrie 2013

Malaga

Sunt în maşină. E seară şi e aglomerat. Lumea vine de la muncă şi blochează toate arterele. La radio crainicul anunţă că urmează o melodie cu trupa Arctic Monkeys. Mi se pare un nume incredibil de stupid, dar melodia sună bine. Conduc foarte rigid. Simt o senzaţie profundă de diaree, dar nu pentru că aş fi mâncat ceva stricat sau care nu mi-a plăcut. Este o senzaţie de diaree provocată de frică sau emoţie. Îmi simt mâinile reci pe volanul îmbrăcat în piele al maşinii. Oamenii în maşinile lor aşteaptă cuminţi la semafor. Majoritatea merg către casă. Eu am ales să plec spre necunoscut, în căutarea unor senzaţii noi. În urmă cu două săptămâni la un stop am primit un flyer reclamă la un salon de masaj erotic. Mi l-a înmânat o fată mică de înălţime fără nici un sex appeal special, dar care mi s-a părut interesantă. Întotdeauna m-am întrebat dacă cele care împart fluturaşii publicitari sunt şi fetele care efectuează masajul. Profitând de faptul că soţia şi cel mic sunt plecaţi câteva zile la ţară, la bunici, am sunat la telefonul de pe flyer. De foarte multă vreme îmi doream o asemenea experienţă.

Mi-a răspuns o voce absolut obişnuită. Am pus la punct câteva detalii, stabilind şi ora pentru a doua zi. Vocea emana normalitate, vocea m-a dus cu gândul la un lucru banal, lăsându-mi senzaţia că vorbesc cu recepţionera unui hotel pentru a pune la punct o rezervare pentru concediu.
- Doriţi o maseză sau mai multe?
- Una.
- Topless sau nud?
- Nud.
- Este în regulă. Pachetul de bază costă 300 de lei. Se achită după şedinţă.
- Adică cum pachetul de bază?
- Păi...dacă doriţi ceva suplimentar puteţi stabili la faţa locului.

În centrul civic al capitalei găseşti cu greu un loc de parcare. Zeci de mii de oameni, fiecare cu treaba lui. Doar eu mergând către salonul de masaj erotic, aflat într-un bloc construit undeva prin 1989 pe fostul Bulevardul Victoria Socialismului. Senzaţia de diaree nu-mi dă pace. Caut disperat din ochi un local unde aş putea merge la WC. Merg ca pieton pe bulevardul cu pavele de beton încercând să mă gândesc la altceva. Intru într-o farmacie şi cumpăr un plic de Smecta. Mă întorc la maşină şi beau praful turnat în jumătate de sticlă cu apă plată. Stau cu ochii închişi în scaunul şoferului şi nu mă mai gândesc la nimic. Mai e puţin până la ora programată. Îmi fac curaj şi ies din maşină. Salonul nu este departe, aşa că pot merge pe jos. Smecta şi-a făcut un efect mai degrabă psihologic. Sunt oarecum în regulă. Sun la interfonul de la adresa din flyer, iar uşa blocului se deschide fără nicio vorbă. Un lift modern cu uşi automate şi oglindă mă duce la unul din etajele superioare. Am inima cât un purice. Palierul este ornat cu ghivece cu ficuşi, iar pereţii poartă poze înrămate de undeva dintr-o insulă tropicală. Sun la uşă. D day, H hour. Uşa se deschide.

Simt miliarde de explozii nucleare în tot corpul. Sentimente ajunse la paroxism îmi înmoaie psihicul şi pe urmă întregul corp. Nu, nu pentru că am ajuns într-un salon de masaj erotic aflat într-un bloc din centrul oraşului. Această teamă se risipise la fel cum se risipeşte teama de stomatolog atunci când ajungi pe scaun. Îmi trecuse senzaţia de diaree, îmi trecuse tot. Dar odată cu deschiderea uşii m-a lovit ceva mult mai grav. În faţa mea stătea o fostă colegă din şcoala generală. O colegă pe care o mai văzusem întâmplător şi după terminarea şcolii, dar pe care nu o mai întâlnisem de vreo zece ani. M-a recunoscut şi ea, iar cu tot profesionalismul de care probabil dădea dovadă a rămas puţin încurcată. În aceste situaţii nici nu prea ai ce să faci. Eram doi foşti colegi de generală care s-au întâlnit după 20 de ani de la terminarea şcolii. Cu o treabă. Unul pentru a-i fi frecată pula, celălalt pentru a o freca. Penibilul întâmplării are limită infinitul.

După terminarea şedinţei de masaj, ajuns înapoi în maşină, am stat şi am cugetat multă vreme. M-am gândit la trecut. Era o fată cu rezultate medii spre bune la învăţătură, oricum în prima jumătate a clasei. Provenea dintr-o familie obişnuită, nicidecum dintr-o familie rea sau săracă. Îi cunoşteam şi părinţii, oameni cumsecade. Fata avea rezultate foarte bune la limba română, la englează şi geografie. La geografie ştiu că a fost şi la olimpiade pe municipiu, fază pe care eu nu am reuşit să o ating deşi îmi plăcea foarte mult geografia şi chiar eram bun la această materie. Era destul de drăguţică pe atunci, dar nu genul cu ţâţe mari încă din clasa a VII a (aşa cum aveam noi o colegă care avea sânii unei femei de 40 de ani), nu genul care fuma prin WC-uri, nu genul care umbla de la 12 ani cu băieţi (aşa cum aveam alte fete în clasă). Oare cum a ajuns să presteze masaj erotic? Sigur, nu am întrebat-o acest lucru. Cum poţi întreba un om aşa ceva? Până la urmă nici nu este un lucru rău, ci poate doar eu am idei preconcepute. Aveam impresia că fetele care practică această semi-prostituţie sunt femei de joasă speţă, ţigănci, persoane provenite din medii dubioase. Dar nu. Colega mea provenea dintr-un mediu cât se poate de normal. Am învăţat împreună opt ani în aceeaşi clasă. Am împărţit emoţii la teze, serbări şcolare şi poate sandwichuri în pauza mare.

După momente inerente de uimire de ambele părţi, mi-a spus că avem timp limitat şi că e cazul să trecem la treabă, că doar pentru asta venisem. Eu sunt un om destul de moale în astfel de situaţii, aşa că nu am stat prea mult pe gânduri şi am urmat ceea ce îmi spunea ea. În primul rând trebuia să fac un duş. M-am supus, deşi acasă tocmai mă spălasem. Din hol am intrat într-o baie cu faianţă şi gresie grena sau roşu ţipător. Nu mi-am dat bine seama pentru că sufăr de o formă de daltonism. Mi-am spus că interiorul băii de culoare închisă este făcut astfel pentru a ascunde murdăria, dar cred că asta e doar o concepţie învechită. Mirosea frumos în baie şi părea curat. Am găsit într-un raft deasupra căzii o sumedenie de geluri nemaipomenite pe care nu le-am văzut niciodată în hypermarket. Baia era foarte dotată. Şi mare. Cu toate astea nu avea bideu. Într-un colţ era o băncuţă de lemn cum am văzut şi la Ikea, iar pe băncuţă era un halat de baie pe care maseza, adică fosta mea colegă, mi-a spus să-l îmbrac după ce ies de la duş. I-am urmat sfaturile întocmai.

Dormitorul era mare şi deasemenea vopsit în roşu. Luminat difuz în acelaşi roşu de o veioză chic. Mi-am închipuit că aşa trebuie să arate marile bordeluri din Paris ori Amsterdam. Şi în dormitor mirosea foarte frumos. Cred că a lemn de santal ars. Mirosea ca în magazinele Bamboo. Simţeam halatul plăut pe corp. Hainele mi le lăsasem în baie. Halatul era moale şi cu siguranţă fusese spălat cu balsam de rufe. Pe lângă pat, care era foarte jos, în cameră mai era un cd-player cu boxe. În rest doar un perete cu oglinzi şi niciun alt accesoriu. Fosta mea colegă era de asemenea într-un halat, dar nu de baie. Semăna cu un fel de kimonou. Avea motive florale şi era din satin. Un pic mai lung decât in tricou. Colega părea să nu aibă chiloţi. O fată destul de drăguţă, înaltă, slabă, brunetă, machiată un pic cam prea tare pentru gustul meu. Însă nicidecum o frumuseţe uluitoare. Dacă o vezi pe stradă şi nu o cunoşti poţi crede că e o corporatistă piţipoancă obişnuită. Însă nu doar o piţipoancă şi atât, pentru că alea sunt ţipătoare şi triviale. Oricum, un om mediu. La fel ca şi rezultatele ei din şcoală. Mediu la fel ca noi toţi, oamenii de rând.

Da. Nu avea chiloţi. Şi-a scos kimonoul şi mi-am scos şi eu halatul. Rasă complet în zona pubiană. Mă distrează acest aspect la fetele trecute de prima tinereţe. Sunt de părere că femeile ajunse la maturitate îşi pot lăsa păr în zona pubiană. Aşa ca japonezele de orice vârstă. A dat drumu la muzică. Ceva muzică tantra, de meditaţie. M-am întins pe pat şi m-a frecat cu tot felul de uleiuri pe corp. Şi uleiurile miroseau foarte frumos. S-a suit deasupra mea, atingându-şi organul genital de mine. Parca dorea să mă pupe cu vulva. Un timp m-a tot atins pe corp fie cu sânii, fie cu vaginul, fie cu mâinile. Era foarte plăcut. Mă simţeam foarte bine. Avea corpul cald, iar atingerea lui era divină. Era colega mea din şcoala generală şi îmi plăcea ce făcea. Am vrut să-i bag un deget în vagin, dar mi-a spus că nu am voie să fac asta. Mi-a spus că dacă vreau să-mi facă sex oral trebuie să plătesc încă 200 de lei în plus. Adică două milioane în bani vechi. Am zis că vreau. 500 lei cu totul. Asta e. Mi-a luat penisul în gură. Stăteam cu penisul în gura fostei mele colege de generală şi mi-am amintit o întâmplare din clasa a VI a.

Eram la ora de geografie. Geografia Lumii. Profesoara, o femeie deosebit de rotofeie, avea un mod interesant de ascultare. Scotea întotdeauna doi elevi la tablă şi le punea un set de zece întrebări, alternativ. Fiecare întrebare valora un punct. Începea cu întrebări mai uşoare, iar la sfârşit erau mai grele. Mi-a venit rândul la ascultare şi m-a scos la tablă alături de o colegă, maseza din prezent. Ne-a ascultat din oraşele lumii, domeniu la care eram expert. Dar şi colega mea cunoştea foarte bine materia. Amândoi am dat numai răspunsuri pozitive până la întrebarea numărul zece. La ultima întrebare ea a răspuns prima, intuind că Bremen se află în Germania. Aş fi ştiut şi eu. Ea avea nota 10 asigurată, iar eu trebuia să răspund la încă o întrebare pentru a obţine 10. Profesoara m-a întrebat în ce ţară se află oraşul Malaga. Am răspuns că în Albania. Am răspuns aşa pentru că îl auzisem pe taică'miu că a băut vin albanez de Malaga, probabil un surogat al vremurilor comuniste. Răspuns greşit. Malaga este în Spania. Am rămas cu nota 9, iar colega mea a luat zece. Zâmbea fericită, iar eu eram dezamăgit. Mă bătuse.

După terminarea masajului am revenit la baie pentru un nou duş. Mi-am îmbrăcat hainele, am lăsat cinci hârtii de 100 fostei mele colege şi am plecat, nu înainte ca ea să-mi spună că poate ne mai întâlnim.

9 comentarii:

  1. cam asa se scrie despre malaga http://milfsipetrov.blogspot.ro/2013/02/malaga.html

    RăspundețiȘtergere

  2. pretul de 500 pentru o muie la o rapandula d-asta, fie ea fosta olimpica, mi se pare exagerat. cu 500 cred ca iti suge bianca dragusanu cocoselul. daca vrei sa scrii la 'povesti adevarate' e bine sa faci o documentare k-lumea, dar ai grija sa nu te prindza o razie. gen

    RăspundețiȘtergere
  3. ce este pana la urma "povesti adevarate"? nu stiu despre ce vorbiti.
    nu este mult 500 lei. un hotel mediu in Bucuresti costa 250-300 lei/noapte. si doar dormi in pat. si nici halat nu-ti ofera, ci doar un sapun de turist la baie.

    RăspundețiȘtergere
  4. fugi ba nene d-acia, cu 500 iti faci o colonoscopie si cred ca ramane si de-o shawerma. sunt sumedenie de pensionari cu venituri sub 500. e o galeata de bani 500. n-o fi mult pentru tine, sau poate ai impresia ca prostituatele sunt cele mai calificate prestatoare de servicii din lume si merita toata aprecierea. te pomenesti ca or fi facut sapte ani de facultate ca sa invete sa suga cariciul.
    povesti adevarate este o revista. stiu un batran progresist care avea o mama, evident mai batrana ca el, care a scris o povestire pentru aceasta publicatie si a luat un premiu destul de baban. contravaloarea catorva masaje erotice. dar asta era acum vreo 15 ani, pe vremea cand nimeni nu vorbea de moartea presei scrise. acuma nu cred ca mai poti trai din scris la revistele astea. de fapt nici nu stiu cate or mai exista. erau multe. a fost si asta o varsta a presei romanesti, cred ca dupa integrame si dupa invazia de reviste de tipul 'infractoarea mov'.
    stii, cam asa http://www.povestea-mea.ro/images/archive/large/04.jpg . gen

    RăspundețiȘtergere
  5. pacat ca nu mai sunt reviste din astea. internetul le-a ucis. nici reviste porno nu cred ca mai exista.

    nu stiu daca e mult 500 lei. probabil nu e usor si nici placut sa sugi pula oricui. preturi mai ieftine la supt pula cu siguranta gasim pe centura. dar una este sa mananci un hot dog de la Ikea si alta este sa mananci creveti si sa bei sampanie Moet.

    RăspundețiȘtergere
  6. te vad pasionat de pornografie. lucrez la un board game, varianta porno a celebrului joc piticot. cum sa ii zicem: piticoi, pitifloc, sau ai vreo varianta mai buna?

    RăspundețiȘtergere
  7. nu-mi imaginez un board game pe teme sexuale. adica cum? dai cu zaru 4-2, ti se face o felatie? ceva de genu?

    RăspundețiȘtergere
  8. hai ca ai imaginatie.

    RăspundețiȘtergere