Închipuiți-vă că aveți o casă de vacanță unde mergeți de 2-3 ori pe an. Iar într-o zi când ajungeți constatați că lipsește sufrageria sau bucătăria. În locul ușii acum e un perete zidit. E opera lui Peter, meșterul care a lucrat acolo, iar acum zace în comă la spital în urma unei sinucideri nereușite. Proprietarul sparge zidul și găsește scrise cu vopsea tot felul de mesaje ciudate. Sună la Misty, nevasta lui Peter să se plângă și cam așa începe această carte bizară semnată de Chuck Palahniuk, care pe vremea forumurilor, în urmă cu vreo 10-15 ani era considerat Ryu Murakami al Americii, ori Ryu era considerat Palahniuk al Japoniei, nu mai știu. E foarte inteligent acest Palahniuk, dar și foarte nebun, chiar psihopat, iar asta își pune din plin amprenta pe literatura lui, una care va fi considerată grotească ori scârboasă de cititorii puțin mai sensibili. Autorul spune: "Marii artiști sunt niște invalizi de primă mână" și aici probabil se include și pe sine, deși face referire la monștri sacri ai artei precum Michelangelo, Goya, El Greco, Frida Kahlo, etc. Fiecare cu handicapul lui, care l-a ajutat să creeze. Oamenii normali nu pot fi artiști de primă mână. Mi-a plăcut partea asta din carte, unde sunt descrise handicapurile fiecărui artist. Povestea o are în centru pe Misty, o stundentă care abandonează Școala de arte, ajungând peste ani o chelnăriță obscură la un hotel. Ne mai spune cartea că Misty e o batoză slinoasă, obeză împuțită, așa că nu știu ce fel de angajator ține pe postul de chelnăriță o asemenea femeie. Nu știm și nici nu contează. Acțiunea evoluează în genul lui Palahniuk, dar sincer nu e nici pe departe la fel de interesantă ca cea din Fight Club sau Sufocare, cele două cărți ale autorului pe care le citisem mai demult. M-a cam obosit proza asta încâlcită și tot citeam și mi se părea că acțiunea nu evoluează prea mult, iar la final parcă am avut în față un thriller de categorie B, ceva în genul celor parodiate de Tarantino. Eu nu vă recomand această carte. Sunt altele mult mai interesante de citit.
joi, 4 iunie 2015
Chuck Palahniuk - Jurnal
Închipuiți-vă că aveți o casă de vacanță unde mergeți de 2-3 ori pe an. Iar într-o zi când ajungeți constatați că lipsește sufrageria sau bucătăria. În locul ușii acum e un perete zidit. E opera lui Peter, meșterul care a lucrat acolo, iar acum zace în comă la spital în urma unei sinucideri nereușite. Proprietarul sparge zidul și găsește scrise cu vopsea tot felul de mesaje ciudate. Sună la Misty, nevasta lui Peter să se plângă și cam așa începe această carte bizară semnată de Chuck Palahniuk, care pe vremea forumurilor, în urmă cu vreo 10-15 ani era considerat Ryu Murakami al Americii, ori Ryu era considerat Palahniuk al Japoniei, nu mai știu. E foarte inteligent acest Palahniuk, dar și foarte nebun, chiar psihopat, iar asta își pune din plin amprenta pe literatura lui, una care va fi considerată grotească ori scârboasă de cititorii puțin mai sensibili. Autorul spune: "Marii artiști sunt niște invalizi de primă mână" și aici probabil se include și pe sine, deși face referire la monștri sacri ai artei precum Michelangelo, Goya, El Greco, Frida Kahlo, etc. Fiecare cu handicapul lui, care l-a ajutat să creeze. Oamenii normali nu pot fi artiști de primă mână. Mi-a plăcut partea asta din carte, unde sunt descrise handicapurile fiecărui artist. Povestea o are în centru pe Misty, o stundentă care abandonează Școala de arte, ajungând peste ani o chelnăriță obscură la un hotel. Ne mai spune cartea că Misty e o batoză slinoasă, obeză împuțită, așa că nu știu ce fel de angajator ține pe postul de chelnăriță o asemenea femeie. Nu știm și nici nu contează. Acțiunea evoluează în genul lui Palahniuk, dar sincer nu e nici pe departe la fel de interesantă ca cea din Fight Club sau Sufocare, cele două cărți ale autorului pe care le citisem mai demult. M-a cam obosit proza asta încâlcită și tot citeam și mi se părea că acțiunea nu evoluează prea mult, iar la final parcă am avut în față un thriller de categorie B, ceva în genul celor parodiate de Tarantino. Eu nu vă recomand această carte. Sunt altele mult mai interesante de citit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu am citit nimuc de Palahniuk.
RăspundețiȘtergerepalahniuc, poetul favorit al adolescentilor de pe fanclub.
RăspundețiȘtergere