marți, 13 decembrie 2016

Dino Buzzati - Deșertul tătarilor

Cine ar intra într-o librărie și uitându-se prin rafturi ar alege o carte cu un asemenea titlu și un asemenea nume de autor? Deloc atractiv, dar trebuie știut că în ceea ce privește cărțile, cel mai important este conținutul. Deșertul tătarilor, o minunată parabolă, o meditație asupra vieții și a destinului, o poveste plină de înțelesuri. Giovanni Drogo, tânărul locotenent și personaul principal pleacă către Fortăreața Bastiani, un loc ciudat în vârful munților, un loc strategic care veghează asupra graniței de Nord, un loc unde nu se întâmplă niciodată nimic, însă toți militarii de acolo stau pregătiți ca pentru război. Drogo își dorește o viață plăcută, cu petreceri și femei, cu bani și faimă. Ajunge în munți și vrea să plece imediat înapoi, în oraș, la o garnizoană obișnuită. Dar ceva lăuntric îl ține pe loc. Își spune că va pleca după patru luni. Și așteaptă. Va mai putea pleca? Ne regăsim cu toții în cartea lui Buzzati. De câte ori nu stăm la un loc de muncă și îndurăm sperând în mai bine, sperând că ceva fantastic se va intampla? Așteptăm să ni se împlinească idealurile, dar putem birui timpul? Cartea te îndeamnă la meditație pe lângă frumoasa poveste pusă în scenă. Stilul scriitorului este plăcut și accesibil. Cartea publicată în 1940. Mi-a plăcut nespus.


                           219 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 5                                                                             (stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)

11 comentarii:

  1. cum sa nu alegi o carte de dino buzzati? sau de italo calvino? astia-s mari de tot, nea gabone, mari de tot! citeste matale si aia cu stramosii nostri, de calvino, bunaoara.
    e si film celebru facut dupa desetrul tatarilor, cu mircea diaconu in rolul principal, parca. imi amintesc ca am vazut filmul asta prin vara lui 1994, a doua zi dupa ce revenisem cu trenul de n0apte de la petrosani, dupa o tentativa cam nereusita (din cauza vremii) de excursie in parang. in aceeasi zi am mai vazut un mare film: ziua cand vin pestii, cu sebastian papaiani, geo barton, dan nutzu si margareta pogonat. la antena 1, pe vremea cand dadeau toata ziua filme mari. intr-o zi s-a pus problema drepturilor de autor si de atunci s-a supt treaba.

    RăspundețiȘtergere
  2. am verifixat, mi se parea mie bizar ceva. desertul tatarilor, filmul adica, e cu jaques perrin, vittorio gassman, max von sidow, philippe noiret, trintignat. ziua cand vin pestii e cu sir tom courtenay. zi repede un film in care sir tom a jucat alaturi de unul dintre cei pomeniti mai sus in distributia desertului!






    RăspundețiȘtergere
  3. dar daca zic: omar shariff, peter o'toole, donald pleasence?

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cu Omar Sheriff am vazut un mare film. Doctor Jivago. Pai ce nume e asta Dino? Zici ca e dinozaurul ala pe post de catel din Flinstones? Sau de basketbalist yugoslav. Nicidecum de mare scriitor. Dar Buzzati e mare scriitor. N-am mai citit italieni pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  5. noaptea generalilor e filmul cu pricina, dupa cum bine ti-ai dat seama. https://www.youtube.com/watch?v=h2UVxede_Xs

    RăspundețiȘtergere
  6. Fain, aveam cartea pe listă (parcă și Andreea a vorbit frumos despre ea), dar nu pe cea scurtă, care, oricum, nu are prea mare însemnătate, căci tot haotic citesc. Cinci stele sunt o raritate la tine, așa că am urcat-o mai spre vârful listei. Dar, până una-alta, o să merg la bibliotecă pentru a împrumuta „O zi mai lungă decât veacul”, pe care vreau neapărat s-o citesc lunile următoare. Se vinde cu vreo 40 de lei, dacă nu știai. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare de la ce editura este "O zi mai lunga decat veacul"? 40 de lei este un pret infim pentru ce capodopera este.

      Ștergere
    2. O fi, dar mie nu-mi vine să dau atât de mult pe o carte veche, pe care o pot lua de la bibliotecă (dacă-mi place, o să militez pentru reeditarea ei :) ). Este ediția din 1983, de la Univers: http://www.targulcartii.ro/cinghiz-aitmatov/o-zi-mai-lunga-decat-veacul-univers-1983-414783
      Pe Okazii găsești și ediția de la Leda, tot cam 40 de lei, deși ar trebui să fie mai scumpă, având în vedere că e mai nouă. Eh, măcar am în bibliotecă Eșafodul, Floare galbenă și Cântecul stepei, nu trebuie să mă chinui să fac rost și de astea. Socrul îmi zicea că Eșafodul e chiar mai bună decât Veacul. Ai citit Eșafodul?

      Ștergere
    3. Tu ce parere ai? :)
      http://noptisizile.blogspot.ro/2015/03/cinghiz-aitmatov-esafodul.html

      Ștergere
    4. Haha, ia uite, chiar am comentat la postarea respectivă, dar am uitat între timp și că ai scris despre carte, și că am comentat. :)))

      Ștergere
    5. Și uite cum îmi dați voi iarăși temă pentru căutări. :) Cu cartea lui Aitmatov. Căci „Deșertul tătarilor” l-am citit (și l-aș reciti). Așa că urcă-l mai aproape de vârf, Ema. Merită! :)

      Ștergere