Sărăcie

În ultimii 10 ani nu mi s-a întâmplat să rămân vreodată fără bani. Fără absolut niciun ban. Din pricina unor cheltuieli necugetate am rămas acum. Când omul nu mai are bani, în primul rând se gândește la mâncare. Și nu pentru că sunt eu mâncăcios deobicei, cum ar spune unii cititori tendențioși ai blogului, ci pentru că așa este omenește. Uiți de toate luxurile din lume și încerci să-ți astâmperi nevoia primordială de a mânca. Foamea te cuprinde și intri în panică, dar nu ai bani nici de un covrig. Și nici nevastă'ta nu are, iar banii din pușculițele copiilor i-ai cheltuit de mult. Cum procedezi? Furi? Cerșești? Te împrumuți? Cu burta goală nu mai ai demnitate, uiți că ești om. Nu-i putem înțelege cu adevărat pe cei care suferă de foame, iar unii trăiesc toată viața așa.

După o zi întreagă de post negru zeama de legume din farfuria de acasă pare o mâncare de restaurant cu două stele Michelin. La felul doi servesc un joc pe consola PS4. Iar la desert ascult minunata compilație Apolodor, cântată de Ada Milea. Faza când ajunge Apolodor milionar pe o insulă în Pacific mi se pare cea mai mișto.

A doua zi am parte de o surpriză încântătoare. Duc copilul la grădiniță și după ce-l predau la clasă, îi așez hainele în dulăpior și găsesc acolo uitată o plăcinta cu dovleac. O bag în buzunar și plec spre serviciu. După ce mă depărtez de grădiniță, pentru a nu mă vedea ceilalți părinți, desfac din șervețel plăcinta de dovleac și o savurez. Este pur și simplu minunată. Seara acasă îi spun nevestei că am mâncat plăcinta copilului, însă copilul îmi spune că el a mâncat încă de ieri plăcinta și i-a plăcut foarte mult, iar cea din dulăpior era a colegului său. Am ajuns să mănânc prăjiturile copiilor.

Iar în altă zi i-am cerut lui Unchiu' 15 lei și am mers la KFC să-mi iau un meniu, care m-a uns la inimă. Iar pe urmă a venit salariul și toată perioada asta de restriște s-a terminat. Merită sărbătorit momentul cu un vin din Uruguay...din Uruguay.