vineri, 20 ianuarie 2017

Mese prin Mall-uri

Ați fost vreodată în ParkLake Shopping Center? E musai să mergeți la toaletele de la etajul 1. Parcă pătrunzi într-o oază, peste tot verdeață, un concept unic, modernism și bun gust. Câteodată departamentul nostru își desfășoară activitatea pe teren, așa că împreună cu colegul yo3 am descins la o locație (adică chirie?) în apropiere de acest nou centru comercial. În pauza de masă l-am întrebat pe yo3 dacă vine să servească masa cu mine la Mall, dar el mi-a zis: "Nene Gabi, eu nu sunt chelner. Du-te tu!". M-am dus și în căutarea unui fast-food unde să mănânc cu 20 de lei am găsit K-Grill, un local cu bucătărie la vedere. Combo shawerma (adică o shawerma, o porție de cartofi și un Pepsi Cola la 0,25 sticlă de sticlă) fix 20 de lei. Interesant că shawerma nu se prepară în mod clasic (ca la Dristor de exemplu), ci carnea din lipie este friptă pe plită și asezonată cu un sos interesant pe bază de usturoi. Totul făcut pe loc în fața ta. Am stat pe un scaun înalt de bar și am privit la cele două femei în vârstă de 45 cum preparau mâncarea. Mă gândesc la cum și-au consumat tinerețea de acum au ajuns să prepare shawerme într-un local libanez (cred că e libanez, din ce am deslușit pe net). Bună mâncarea, chiar a fost o surpriză plăcută. Recomand acest local. Sunt de succes, nu ca moldovenii despre care am scris mai demult.

Lângă mine se așează un băiat de 12 ani și un bărbat de 42. Băiatul cere un meniu de la Oro Toro, iar bărbatul spune că merge să-și ia niște mici cu cartofi prăjiți. Vorbește deosebit de mieros cu copilul. Sunt și eu părinte și mă gândesc că felul în care vorbește cu copilul e din cauză că: 1.e divorțat de nevastă și își vede copilul foarte rar, iar atunci îi face toate poftele prin Mall-uri ; 2.e pedofil. Vreau să-i urmăresc și să sun la Poliție dacă e cazul, dar tocmai atunci sună Tânărul Stăpân. Nu știți cine e Tânărul Stăpân? Eufrosin îl numea Șeful din Umbră, Machiavelli, Sfântul Irlandez, Meșterică, Oficialul. Acum i se spune simplu: Tânărul Stăpân. Am lăsat mâncarea pe tavă, i-am lăsat pe cei doi cu mâncarea și vorbele lor și am răspuns la telefon Tânărului Stăpân care m-a înștiințat că trebuie să semnez urgent niște acte importante.

L-am luat în glumă pe Tânărul Stăpân și după terminarea treburilor mi-am luat la revedere de la yo3 și am plecat să iau copilul de la grădiniță. Chiar când îl îmbrăcam de plecare sună iar Tânărul Stăpân și se simțea din vocea lui că e congestionat la față de atâția nervi. "Unde ești? Trimit o mașină după tine să te ia!".  Îi transmit coordonatele GPS, iar în 15 minute, lângă mine și fiul meu cel mare oprește impetuoasa ГАЗ-М20 Победа a Unchiului. Cătălin la volan, iar în dreapta sa Tânărul Stăpân, care atunci când dăm să ne urcăm în mașină, urlă la noi: "Descălțați-vă! Doar nu o să intrați cu toată zăpada asta în mașina Unchiului!". Ne întinde o pungă de 0,35 lei de la Mega Image în care ne punem încălțările Quechua, iar apoi  doar în ciorapi ne urcăm în mașină. Eu și fiul meu, pe generoasa banchetă din spate. Tânărul Stăpân ordonă șoferului să pornească, iar mie îmi întinde o mapă cu actele ce trebuiesc semnate.

La Mega Mall ați fost vreodată? Este pe locul Uzinei Electroaparataj care pe vremea tovarășului Nicolae Ceaușescu avea 8000 de angajați. I know this because Tyler knows this. Ba nu,  știu asta pentru că am făcut de patru ori practica aici în timpul facultății și ne-a zis maistrul care se ocupă de noi. Ați văzut vreodată o pereche de Adidas Gazelle albaștri? Costă 410 lei. Asta și alte chestii am văzut la Mega Mall, până când am urcat la etajul 2 și m-am dus iar la K-Grill pentru, de data asta, o porție de kebab. Bun și asta. Foarte intim localul, cu piese gen "9 milioane de biciclete în Beijing". Poți să te gândești la o grămadă de chestii până îți aduce mâncarea, mai ales când ești singur la masă. Unii oameni consideră o rușine să mănânce singuri într-un loc public, dar mie mi se pare interesant. E ca în filmele americane. La două mese distanță de mine stăteau un bărbat și o femeie care aveau o dispută pe tema istoriei religiilor. De multă vreme n-am mai auzit o discuție așa de elevată. Dacă era Tânărul Stăpân cu mine sigur s-ar fi băgat în vorbă. Tânărul Stăpân poate discuta despre orice. Mi-a venit și mie mâncarea și de data asta am putut mânca liniștit pentru că nu a mai sunat nimeni. De asemenea nici când am fost la grădiniță după copil nu a mai sunat nimeni. Dar am mers pe jos acasă, pentru că n-a mai trimis nimeni mașina Unchiului după noi.

4 comentarii:

  1. Deși am jurat că nu voi mai comenta aici iată că nu mă pot abține! M-a binedispus peste masură textul publicat și a răscolit ceva amintiri foarte plăcute... Nostalgia bat-o vina!

    RăspundețiȘtergere
  2. M-amintorsin continua23 ianuarie 2017 la 22:13

    M-a intrerupt cel mic.... Nu mai stiu ce doream sa spun dar mi-a placut textul...

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat , mirabilos ,exceptional ........memoriile unui bun Mos catre fiul sau Petru .....merita un Pulitzer ....

    RăspundețiȘtergere
  4. Cand iti mai aduc niste acte la semnat.....:)

    RăspundețiȘtergere