Pe o potecă lângă mare

Sâmbătă dimineața m-am trezit cu dor de ducă. Trebuia să plec undeva, să părăsesc mizeria cotidiană. Nevasta a zis: "Du-te cu copiii, eu rămân să fac curățenie.". Așa am făcut. Am plecat toți trei la drum și ne-am gândit să mergem la Mânăstirea Sfântul Andrei din Județul Constanța. Am trecut Dunărea cu bacul la Călărași spre Ostrov, am vizitat mânăstirea și peștera, ne-am cumpărat chiar și o icoană cu sfântul despre care se spune că a creștinat poporul nostru. Lumea îl cunoaște și pentru semnul care atenționează trecerea la nivel cu o cale ferată. După popasul plin de pioșenie, ne-am oprit direct pe plaja din Costinești, unde ne-am bucurat de o vreme superbă, liniște, relaxare, cadru natrural splendid. Ni s-a făcut foame și am mers de-a lungul falezei până la restaurantul Pofta Pescarului, unde am servit (cui?) specialități prinse din mare, pe o terasă cu vedere superbă. Ziua se apropia de sfârșit, iar noi cu burțile pline am plecat spre mașină. Iar povestea abia acum începe...

Mergeam pe poteca de lângă mare, în stânga epava Evanghelia, valuri și nisip, în dreapta o grămadă de maci. În față două femei se îmbrățișau, se pupau, se țineau de mână. S-au domolit când ne-am apropiat. Copiii oricum își vedeau de ale lor, ceva gen aruncatul pietrelor în mare sau cules de maci pentru mama lor care îi aștepta acasă. Când am ajuns în dreptul femeilor, una dintre ele îmi întinde zâmbitoare telefonul: "Vă rog frumos, ne faceți și nouă o poză? Dar să prindeți și macii!". Am acceptat, ba chiar le-am așezat într-o poziție din care se vedeau și macii și marea. Au pozat într-o poziție interesantă. Una dintre ele a îngenunchiat cavalerește, ținându-și partenera de mână. Ca o cerere în căsătorie. A ieșit o poză frumoasă. Le-am arătat și am întrebat dacă sunt mulțumite. Cea cu telefonul a surâs încântată și a spus: "Sunteți un artist desăvârșit.". Mi-au mulțumit amândouă. Au în jur de 45-50 de ani. Zâmbitoare, plăcute, de bun simț. 

Am plecat mai departe, depășindu-le. Copilul cel mic șchiopăta, de la o căzătură mai veche. Cea cu telefonul m-a întrebat: "Ce are?", "Nu știu...", i-am răspuns, iar ea: "Pot să mă uit, sunt terapeut.". I-am permis să se uite, a făcut câteva mișcări cu copilul, l-a masat, i-a vorbit cu blândețe. I-am mulțumit, ne-au mai mulțumit și ele încă o dată, apoi am plecat spre mașină, pentru că se lăsa seara.

Mi-au făcut o impresie bună. Dar tot au fost ceva ieșit din comun, nu? Dacă întâlneam un cuplu bărbat/femeie, nu mai era de povestit pe blog. Spre asta ne îndreptăm? Spre asta ne conduce lumea modernă. M-am certat cu vreo 3-4 cunoscuți pe tema asta. De ce nu sunt tolerant? Uitați, că sunt tolerant.  Dar vorba celor de la Paraziții: "Ma piș pe gay și nu-i normal ca copiii mei să vadă homosexuali care se ling în gură ostentativ pe stradă...E la modă să fim toleranți dar nu reînviem Sodoma...Vă putem trimite bulangii pachet la Barcelona.".  

Femeile astea au fost ok, nu au deranjat cu absolut nimic. Dar să arborezi steagul LGBT la Ikea? Aștept păreri.