Tu asculți muzică în timp ce gătești?

Am găsit pe Youtube Music un playlist senzațional intitulat “25 Greatest Jazz Songs”. L-am ascultat de șase ori cap coadă în ultima săptămână, în principal în timp ce găteam, mâncam sau beam alcool, dar odată și-n întuneric, stând pe canapea și nefăcând nimic, doar concentrându-mă la muzică. Cu fiecare audiție muzica mi se părea din ce în ce mai interesantă, descopeream noi și noi detalii. Gusturile trebuie educate. Când eram mai tânăr jazz-ul mi se părea o adunătură de sunete fără noimă, o zdrăngăneală, iar în prezent am ajuns să-l apreciez maxim. Gătesc paste cu somon și brânză pecorino de oaie (pleonasm?) și ascult jazz. Muzica împresoară intreg cartierul, la fel și mirosul mâncărurilor. Știu asta pentru că vecina mă întreabă a doua zi: “Tu asculți muzică în timp ce gătești?”. Piesele playlistului sunt acestea, în ordine:

1.The Dave Brubeck Quarter – Take Five
2.Miles Davis – So What
3.Duke Ellington – Take the A Train
4.Thelonious Monk – ‘Round Midnight
5.John Coltrane – My Favorite Things
6.John Coltrane – A Love Supreme
7.Miles Davis – All Blues
8.Weather Report – Birdland
9.Stan Getz & Joao Gilberto – The Girl From Impanema
10.Benny Goodman – Sing Sing Sing
11.Billie Holiday & Tony Scott and His Orchestra – Strange Fruit
12.Dizzy Gillespie – A Night in Tunisia
13.John Coltrane – Giant Steps
14.Dave Brubeck – Blue Rondo a la Turk
15.Charles Mingus – Goodbye Pork Pie Hat
16.Oliver Nelson Orchestra – Stolen Moments
17.Louis Armstrong & His Hot Five – West End Blues
18.Billie Holiday – God Bless the Child
19.Herbie Hancock – Cantaloupe Island
20.Chet Baker – My Funny Valentine
21.Coleman Hawkins – Body and Soul
22.Horace Silver – Song For My Father
23.Chick Corea & Return to Forever – Spain
24.Miles Davis – Blue in Green
25.John Coltrane - Naima

Aș adăuga și eu, a 26-a piesă, Curtis Fuller – Five Spot After Dark, pe care o știu din romanul „After Dark” scris de binecunoscutul autor nipon, Haruki Murakami. Este o piesă unde solist este...trombonul.

Dar iată ce am gătit în timp ce vecina auzea muzică jazz de la mine. Paste fusilli cu somon scoțian și brânză pecorino. Ornate cu creveți. În deschidere am gustat un pic de caracatiță marinată importată din Italia. Am băut și vin, un cupaj de la Jidvei, din gewurztraminer și sauvignion blanc. Bombă calorică. Mâncare, mâncare, mâncare. Sunt persoane care nu mai citesc acest blog pentru că vorbesc prea mult despre mâncare, de aia am început cu muzica și despre mâncare doar am amintit, în treacăt.

V-aș da și anumite informații despre piesele de jazz, dar nu aș face decât să repet ce mi-a spus și mie AI-ul. De exemplu despre piesa All Blues, care efectiv mă fascinează:

Formația care cântă este, practic, un "dream team" al jazzului:

-         Miles Davis – trompetă
-         John Coltrane – saxofon tenor
-         Cannonball Adderley – saxofon alto
-         Bill Evans – pian
-         Paul Chambers – contrabas
-         Jimmy Cobb – tobe

           Piesa păstrează structura clasică de 12 măsuri, însă este interpretată în 6/8, ceea ce îi dă acel balans hipnotic, aproape de vals, fără să-și piardă caracterul de blues.
     În loc să schimbe acordurile foarte des, cum se întâmpla în bebop, Davis lasă muzicienilor un spațiu armonic larg. Soliștii improvizează pornind de la moduri (scări muzicale), ceea ce creează o senzație de libertate și de respirație. Acesta este unul dintre motivele pentru care piesa pare atât de calmă și naturală.
    Un aspect fascinant este că înregistrările pentru Kind of Blue au fost făcute cu foarte puține repetiții. Miles le oferea muzicienilor doar schițe și indicații generale, preferând spontaneitatea în locul perfecțiunii tehnice. De aceea, improvizațiile au o prospețime greu de egalat.

Ce merită urmărit în timpul ascultării
1.     Introducerea – linia de bas repetitivă creează imediat atmosfera.
2.     Tema trompetei – Miles cântă economic, cu multe pauze; fiecare notă pare atent aleasă.
3.     Solo-ul lui Coltrane – mai intens și mai explorator, cu fraze lungi.
4.     Solo-ul lui Cannonball Adderley – mai bluesy, mai cald și mai exuberant.
5.     Pianul lui Bill Evans – nu domină, ci colorează subtil armonia.

Poate cel mai impresionant lucru la „All Blues” este că nu încearcă să impresioneze prin viteză sau virtuozitate. Totul este construit pe spațiu, dinamică și conversația dintre muzicieni. Cu fiecare audiție apar detalii noi: felul în care tobele susțin pulsul, cum contrabasul rămâne ancorat în ostinato sau cum trompeta lui Miles lasă tăcerea să aibă la fel de multă greutate ca notele.

Pe vremuri găseai aceste explicații după ce citeai două cărți și răsfoiai 10 reviste de specialitate. Era mai bine sau mai rău?