Prosecco

Lăcomia este în ADN-ul omului, dar la noi, cei care au crescut dincolo de Cortina de Fier, parcă este mai pronunțată. Oricâte ai avea, chit că nu duci lipsă de nimic, tot vrei să mai acumulezi, iar dacă cineva îți dă ceva pe gratis, iei cu două mâini. Facem provizii, ne place să avem, cumpărăm acum ce nu ne-am permis atunci, fie din cauza sărăciei, fie din cauza penuriei. Mâncare, băutură, haine, excursii, nu ne mai potolim. Unii chiar au lăzi frigorifice unde țin provizii de carne, pachete de unt!, stive de băuturi. Alții au dulapuri întregi cu haine și încălțăminte. Alții își programează 10 concedii pe an. Înainte nu aveam, acum avem.

Pe vremea comunismului. Blocul nostru e în formă de U, pe una dintre laterale fiind o Băcănie, de unde ne ridicam rația de ulei și zahăr. Câteodată băgau produse rare, gen ciocolată, portocale, telemea. Niciodată nu au băgat la băcănia noastră banane sau Pepsi, dar tot erau mare lucru și celelalte produse rare, care se vindeau prin spate, la o ușă de fier cu chepeng, rațiile dându-se normal prin față, prin magazin. Când venea zvonul că bagă marfă de import, se forma o coadă de sute de persoane în spate. Noi, copiii, ne strângeam pe casa scărilor și priveam de la etaj pe geamurile ce dădeau către spatele blocului. Țin minte și acum ziua când au băgat Nes Globo, cutie de 100 grame, roșu cu negru. Din Brazilia. Lumea era pur și simplu înnebunită, toată gloata aia vocifera în gura mare, unii începuseră chiar să se și îmbrâncească, să se înjure. L-am observat și pe vecinul nostru de la etajul VIII, un tip masiv, uriaș. Efectiv a întins mână și a ajuns până la chepeng, apucând o cutie de Nes Globo. Aceste produse erau limitate, dintr-o dată se terminau, iar majoritatea celor de la coadă rămâneau cu buza umflată. Ne-am bucurat sincer pentru vecinul nostru de la VIII, ieșise victorios. Și noi, copiii de atunci, asistând la așa ceva, nu avem cum să fim altfel, am sta oricând la coadă, ne-am lupta să apucăm ceva, să avem, să deținem.

Capitalism. Pliantul Lidl ne anunță că pe 11 octombrie 2026, cu ocazia sărbătoririi a 15 ani de existență a  magazinului în România, cumpărătorii vor primi gratis o sticlă de prosecco. Cu o mică condiție, aceea de a cumpăra pe bonul cu sticla de prosecco produse în valoare de cel puțin 150 de lei. Nu sunt un băutor de prosecco, adică beau dacă îmi dă cineva, dar nu e în top 10 al băuturilor mele preferate, însă la citirea anunțului, o luminiță mi s-a aprins în creier, niște butoane apăsându-se. Neapărat trebuia să pun mâna pe o sticlă gratis de prosecco. Noi, românii, suntem și pomanagii notorii, asta se știe. Duminica, magazinele Lidl se deschid la orele 8:00. Eu la 7:55 eram deja în Lidl, căutând sticla de prosecco. Pustiu. Un angajat spăla pe jos, iar altul aranja ceva produse în raft. Pe lângă mine mai erau doi bătrâni, cuplu, dar căutau mâncare pentru câini. Am găsit sticla și o studiam fericit, costul ei fiind de 26 de lei într-o altă zi. Bătrânul mă privea curios și i-am spus că e pe gratis dacă cumpără de 150 de lei. A studiat sticla cu atenție și părea încântat. I-a spus nevestei că vrea și el, dar aceasta l-a admonestat imediat, spunând că nu au ce să cumpere de 150 de lei. Bătrânul a plecat trist, doar cu mâncarea pentru câini. Eu am pus sticla cu grijă în coș și am pornit prin magazin pentru a face cei 150 de lei cheltuiți. Am cumpărat pește, porc mangalița, legume, fructe, iaurt, brânză, am făcut vreo 400 de lei. Acum ne permitem, avem de toate. Am mai întâlnit alte trei persoane care aveau câte o sticlă de prosecco în coș. E bun, e pe gratis. Am plecat acasă victorios, i-am împărtășit nevestei isprava mea, dar aceasta nu a părut deloc impresionată, mi-a dat senzația că nici nu a înțeles ce i-am spus. Am pus sticla în frigider, la răcit. O voi bea cândva.