Republica Moldova

Nu am plecat cu vreo așteptare anume în Republica Moldova, nu știam ce vom găsi acolo, dar taică-miu are o vorbă: „Când ești în concediu, e bine și la Oltenița.”. Am pregătit cu toții un bagaj minimal, cât să încapă într-un ghiozdan de fiecare, iar la ora 7:10 am pornit cu automobilul, eu, Nevasta, Fiul cel Mare și Fiul cel Mic. Pe ei trei nu i-a prins treji ieșirea din București, iar eu mi-am văzut liniștit de volan, făcând prima oprire undeva între Tecuci și Bârlad, unde am luat o gustare, câte un sandwich făcut acasă, cu șuncă și cașcaval. Apoi am dat bice până în vamă, unde copiii s-au amuzat auzindu-și numele citite cu intonație moldovenească, de către personalul însărcinat cu verificarea actelor de identitate. Am trecut Prutul și ne aflam în Republica Moldova, adăugând încă o țară străină în colecția noastră de vizite.

În Chișinău, dinspre România, se intră cu patru benzi pe sens și se iese pe alte patru. Bulevarde largi, sensuri giratorii uriașe (mult mai mari decât giratoriul de la Piața Scânteii din București, de exemplu), blocuri enorme. Modelul sovietic. Ne aflăm în capitala unei foste Republici Sovietice. Trafic bară la bară, foarte aglomerat, la care se adaugă faptul că nu cunoști locurile, nu știi dacă trebuie să te încadrezi pe stânga sau dreapta, încerci să te uiți și pe Google Maps, dar să fii atent și la șofat. Dar cu toată aglomerația nu pot să nu remarc că șoferii lor sunt mai puțin agresivi ca bucureștenii, sunt mai răbdători, nu se bagă în fața ta, nu claxonează din orice. Lumea la ei este mai puțin grăbită ca la noi. Ajungem cu bine la cazare, în preajma Pieței Centrale, Oborul lor. Plin cu tarabe unde puteai găsi îmbrăcăminte și încălțăminte pirat. Fiii mei își doresc geci Moncler, dar sfătuit telefonic de fostul blogger Petrov nu le cumpăr. De ce? Pentru că sunt din materiale proaste și vor râde copiii de ei.

Centrul Chișinăului este destul de frumos, au multe restaurante bune cu mâncăruri grozave (o masă de 4 persoane cu de toate duce cam la 500-600 lei în banii noștri). Au parcuri cu multă verdeață și liniște, o biserică mare și un Arc de Triumf micuț chiar la km 0, vis-a-vis de clădirea Guvernului, construită în stil sovietic, comunist. Seara în zona centrală totul este luminos. Troleibuzele și autobuzele se succed cu repeziciune și sunt mereu arhipline. Noi vedem totul prin ochii turistului, lipsit de griji, ni se pare frumos, îngrijit, ne simțim fericiți, dar oamenii din mijloacele de transport, agățați de bare, în hainele lor gri, cu siguranță nu ne împărtășesc starea de spirit. Ne aflăm într-o țară săracă, salariul lor mediu este la jumătate cât salariul mediu din România.

Se vorbește româna peste tot, chiar și indicatoarele rutiere sunt identice cu cele din țara noastră. Suntem tratați foarte bine de ospătari, parcă mai politicoși decât ai noștri, din Patria Mamă. Sunt tentat să fac mereu comparații. Benzina la ei e 31,98 lei moldovenești pe litru, adică 8,48 lei românești. La noi a depășit 10 lei. Mâncăm foarte bine la un restaurant georgian, iar ospătărița la final ne spune: „Vă mai așteptăm în ospeție”. Toți chelnerii din restaurantele pe unde am mâncat s-au purtat exemplar, n-au dormit pe ei, ne-au tratat ca la carte, întrebându-ne, de exemplu, dacă dorim să bem ceva până ne hotărâm la mâncare, ceea ce pentru mine contează foarte mult.

Am mers în Raionul Orhei, o zonă foarte pitorească, sate izolate, natură, ceață ca în filmele de groază, toamnă frumoasă în Republica Moldova. Am mers pe dealuri și prin peșteri, la o mănăstire pe o culme de unde vedeai totul împrejur. Un râu curgea șerpuind către depărtări. Am intrat într-un magazin sătesc și am luat salam și pâine. Am mâncat pe capota mașinii, în toamna moldovenească, și ni s-a părut o masă foarte gustoasă. La Restaurant Taifas în Chișinău am băut 100 ml de divin Barza Albă, produs în Orașul Bălți. La Mănăstirea Curchi un copil mi-a cântat „La mulți ani” și mi-a spus că primește și lei românești. Am mers până pe malul Nistrului, dincolo era Transnistria, teritoriu controlat de ruși. Se auzeau câinii cum lătrau cu răutate de dincolo de râu. Am intrat în magazinul Bucuria și am cumpărat bomboane Scufița Roșie și Chișinăul de Seară. Pe străzi femeile vindeau nuci, legume și vin, pe niște prelate așezate pe jos. Am fost să vizităm Complexul Viticol de la Cricova, un adevărat oraș subteran unde ne-au dus cu mașinuțele. Ne-au spus că Yuri Gagarin a stat două zile și o noapte într-o cameră subterană și a băut în continuu. Gagarin a declarat că i-a fost mai ușor să se întoarcă din cosmos pe Pământ decât să iasă din subteranul de la Cricova înapoi la lumină. Ne-au arătat cum se produce vinul spumant. Au peste 2 milioane de sticle în subteran care stau la fermentat între 2 și 4 ani. Periodic sticlele trebuiesc rotite. Au angajate șase femei care rotesc sticlele, asta e jobul lor. O femeie rotește pe zi aproximativ 40 000 de sticle. În subteran au un cinematograf și o biserică. Ne-au pus un film la cinema și ne-au dat un pahar de spumant rece. Era inclus în preț, dar a fost foarte bun. Într-o seară la restaurant am avut muzică lăutărească live cântată de orchestră, iar în altă seară la alt restaurant muzică foarte bună la difuzor, piese gen I Dug Up A Diamond interpretată de Mark Knopfler și Emmylou Harris sau What'd I Say interpretată de Ray Charles. Nevasta mi-a cumpărat de la magazinul oficial Cricova o sticlă de divin cu poza poetului Grigore Vieru pe ea. 8000 de lei moldovenești, scrie că au fost îmbuteliate doar 1999 de sticle în această colecție. O voi păstra și peste ani copiii mei o vor vinde cu de 10 ori prețul.

Am ajuns la Mănăstirea Saharna. Foarte multe flori și o curte pustie, parcă așteptându-ne. De undeva răsuna un cântec „Prea bunule și întru tot lăudatule Părinte Spiridon, roagă-te la Dumnezeu pentru noi…”. Am intrat în biserică și nu era nimeni în afară de o maică bătrână care stătea într-un colț. M-am rugat la icoane și apoi m-am dus să iau lumânări, aveam o monedă de 5 lei moldovenești cu care am cumpărat 5 lumânări. Maica m-a întrebat dacă vreau să dau o jertfă pentru biserică, dar i-am zis că nu am bani. Am ieșit afară, am dat câte o lumânare Fiului cel Mare, Fiului cel Mic și Nevestei, iar eu am păstrat două, una aprinzând-o la vii, iar cealaltă la adormiți. Apoi am intrat din nou în biserică și am întrebat-o pe maica bătrână dacă acceptă ca jertfă niște lei românești, iar aceasta mi-a spus că da. I-am întins 20 de lei românești, iar maica s-a ridicat în picioare foarte bucuroasă și m-a binecuvântat, făcând o cruce în aer în dreptul corpului meu. I-am spus că vin de la București, iar ea a spus: „Dumnezeu v-a adus până aici!”. Da, eram destul de departe de casă, Mănăstirea Saharna fiind pe malul Nistrului. Am plecat cu inima ușoară de la această mănăstire.

Relieful Republicii Moldova este în mare parte compus din dealuri. Urci și cobori, cobori și urci, asta faci tot timpul pe șosele. În cele patru zile petrecute aici a fost mereu ceață și o vreme de parcă era seara eternă. În afara capitalei Chișinău am mers pe șosele libere, am întâlnit puține mașini și puțini oameni pe marginea drumului. A fost plăcut. Din loc în loc întâlneam monumente sovietice reprezentând tancuri ori statui. Sigur, ei nu mai fac parte din URSS, dar se simte că rușii și-au pus amprenta asupra acestui ținut. În Chișinău sunt foarte multe case de schimb valutar și magazine care vând sau cumpără aur. Case de pariuri nu am văzut. La cazare ne-au spus că vor să plătim cash, iar dacă anulăm comanda de pe Booking ne fac un discount de 15 euro. Sigur, așa am făcut, am păcălit imperialiștii. La întoarcerea în România am găsit vama foarte aglomerată, am stat o oră și 40 de minute.

Vizita în Republica Moldova a fost o experiență foarte plăcută. I-a plăcut chiar și Fiului cel Mare, care în ultima vreme este foarte reticent la călătorii. Chiar mă întrebam ce ne dorim de la concediile peste graniță. Am mâncat bine, am băut excelent, am vizitat locuri frumoase și interesante, n-am cheltuit o căruță de bani, ne-am umplut sufletele cu fericire. Deci am obținut tot ce ne-am dorit. A fost un concediu foarte reușit.