Hotel Neptun, uriaşul adormit

Pe la începuturile anilor '80 mergeam alături de părinţi pe litoral în renumita staţiune Neptun-Olimp şi pentru că părinţii mei erau intelectuali şi totodată oameni ai muncii puteam sta la un hotel de 3 stele, unde costa vreo 120 de lei pe noapte (ne referim, desigur, la banii lui Ceauşescu). Frumos era la hotel şi mai ales la restaurant îmi plăcea mult, pentru că de mic apreciam o mâncare gustoasă, iar la mare oricum totul mi se părea mult mai frumos decât acasă. Am stat la Hotel Panoramic şi la Amfiteatru, chiar şi la Belvedere, iar după '89 când intelectualii nu aveau bani atât de mulţi am stat la Bâlea sau Decebal, care erau de două stele. La Hotel Neptun nu am stat niciodată. Era poate cel mai frumos hotel de pe litoral înainte şi mai mult străinii erau cazaţi acolo. L-am vizitat în copilărie de câteva ori şi avea două restaurante, însă doar am adulmecat mirosul mâncărurilor de acolo. Avea şi grădină în aer liber cu orchestră, însă doar am stat în tufişurile din apropiere şi am ascultat muzica. Avea şi piscină interioară, însă doar am intrat şi i-am invidiat pe oamenii care făceau baie acolo. Avea şi SHOP, unde doar mi-am lipit nasul de geam şi am privit la bunurile capitaliste aflate pe rafturile din spatele vânzătoarei. Pe acoperişul hotelului trona o firmă luminoasă alături de care era un trident mare, tridentul lui Neptun, zeul mării la romani.

Dar timpul trece repede şi nepăsător. Fericirea oamenilor care au stat la Hotel Neptun a durat o clipită. Timpul le spune oamenilor: "mă piş pe voi!" şi totul este dat uitării. Totul devine cenuşă şi moare. Nimic nu rezistă timpului. Unde sunt tinerii care făceau sex în urmă cu 30 de ani în camerele Hotelului Neptun? Unde sunt oamenii de vârstă mijlocie care apreciau un vin fin în restaurantul grădină al hotelului? Unde e strălucirea de altă dată a hotelului? Toate sunt ruină pentru că timpul a trecut peste ele.

Ruină e întreg Hotelul Neptun, iar eu am reuşit să obţin o cameră aici după 30 de ani de la prima vizită. Parca mă aflu într-un cimitir al elefanţilor. Mirosul umed de igrasie e impregnat în pereţii holurilor întunecoase. Restaurantele s-au desfinţat, la fel şi piscina. În recepţia mare şi încăpătoare de altă dată sunt standurile unei expoziţii cu haine şi produse de marochinărie. Cele trei lifturi nu mai funcţionează demult. În aer se distinge un lux apus de ani de zile, la fel cum ai vedea pe stradă o femeie în varstă la care distingi frumuseţea din tinereţe. Camera are mobilă de anticariat şi parchet din lemn care odinioară probabil strălucea. Un televizor sport NEI la care cu siguranţă s-a vizitonat World Cup 1994 în urmă cu 20 de ani. Un frigider Fram comandă specială, îmbrăcat în lemn. Încă merge. Aşternuturi curate, camera curată în general. 80 lei/noapte în week-end, în full sezon. Sunt melancolic între zidurile Hotelului Neptun şi mă gândesc la toţi acei oameni care au trecut pe aici de-a lungul timpului. Mă gândesc la vremurile fericite şi mi-e ciudă că a fost lăsat în paragină un loc atât de frumos. Nici nu înţeleg cum a ajuns hotelul aşa. De ce a fost cumpărat? Ce afaceri necurate s-au făcut? Cine l-a administrat? Ce spălări de bani s-au făcut? Lucruri urâte se întâmplă în lumea asta. Grădina de vară este invadată de buruieni, piscina e secată, nimic nu aminteşte de opulenţa din trecut.

În imediata apropiere viaţa îşi desfăşoară cursul normal. Sunt tarabe cu fructe, îngheţată şi băuturi. Sunt tot felul de restaruante bune. Sunt magazine şi mulţi oameni care se plimbă, trecând cu nepăsare pe lângă Neptun, uriaşul adormit.