În Obor

Aţi citit Baladele usturoiului din Paradis? Probabil că nu. Paradis este un judeţ din China, se învecinează cu Judeţul Calul Cenuşiu. Cartea descrie un fapt real ce a plecat de la revolta ţărănimii chineze împotriva statului care a coborât preţul usturoiului. Dar de Baladele mărarului din Obor aţi auzit? În piaţă o legătură de mărar costă un leu. Pe lângă piaţă comercianţi de etnie rromă vând mărarul cu "patru legături la un leu". Oare de unde îl procură de-l dau aşa de ieftin? Sigur, la preţul ăsta imbatabil nu am cum să încurajez ţărănimea. Totuşi am luat varză de primăvară cu 2,5 lei/kg din piaţă. Varză de la Dorobanţu, judeţul Călăraşi. Nu-i venea producătoarei să creadă când i-am înşirat toţi vecinii satului Dorobanţu. Păi da. E pe drumul de la Pădurea Măcelarului către Plătăreşti. Sohatu, Dorobanţu, Progresu.

În ultimii ani n-am mai folosit mijloacele de transport în comun aşa des. La muncă merg pe jos, iar pentru alte treburi folosesc autoturismul proprietate personală. Am zis să merg cu tramvaiul în Obor, alături de băiatul meu cel mare, ca să vadă şi el cum e şi să ştie că nu suntem născuţi în maşină. Am aşteptat 20 de minute la tramvai. RATB-ul ne consideră dobitoci? În timp ce tramvaiul se apropia de peron, un septuagenar de lângă mine îmi spune: "Un tramvai numit dorinţă". I-am replicat şi eu: "A Streetcar named desire". Ne găsim cu greu loc în tramvai şi ne izbeşte o duhoare de transpiraţie incredibilă. Poporul român nu se spală la subţiori? Poporul român este un popor de nesimţiţi? Canditori infecţi. Spălaţi-vă în pula mea de jegoşi, sau nu mai folosiţi transportul în comun. E scump săpunul şi deodorantul, futu-vă-n gură de dihori!

Când plec din Obor îmi cad ochii pe un titlu de carte de la anticariatele de lânga Parcul Primăriei Sector 2. Este în cehoslovacă şi bineînţeles nu ştiu ce înseamnă, dar asociez repede coperta care este identică cu ediţia de limbă română. Este vorba despre cartea "Isprava duhului roşcovan" scrisă de G.M. Zamfirescu. Iată, România era o forţă în lagărul socialist. Dădeam probabil multe cărţi fraţilor noştri. Eram un leagăn al culturii şi suntem şi acum. Multă lume pe afară ne respectă, mai ales în fostul bloc comunist. Revenind la carte, vreau să spun că n-am citit niciodată ceva atât de trist (poate doar cărţile lui Aitmatov). Cum să faci o asemenea carte pentru copii? Iată un fragment: "A doua zi, Motanul s-a bucurat de mângâielile gospodinei, iar şoriceii au plâns, aşa cum plâng toţi copiii rămaşi fără mamă...".